Colecția etnografică Dragoș Agavriloaie

Directions Website Contact the museum

Colecția etnografică Dragoș Agavriloaie Colecția Etnografică Agavriloaie Dragoș documentează universul rural al comunei Zvoriștea și al zonelor limitrofe târgului istoric, Siret.

Demersul nostru vizează valorificarea patrimoniului material și imaterial, rezultat al cercetărilor de teren.

Pentru că ieri, 17 septembrie, a fost sărbătorită Sfânta Sofia, vă prezint două icoane de tip xilogravură, păstrate în c...
18/09/2026

Pentru că ieri, 17 septembrie, a fost sărbătorită Sfânta Sofia, vă prezint două icoane de tip xilogravură, păstrate în colecția mea și provenite din casa străbunicilor mei din satul Stânca. Xilogravura este o tehnică de imprimare în care imaginea este gravată în relief pe o matrice de lemn, ulterior fiind imprimată pe hârtie. Deosebit de interesantă este cea de-a doua icoană, datorită inscripției în alfabet chirilic, care menționează: „De Veniamin Monahul săpată în S. M. Sucevița”. Literatura de specialitate consemnează activitatea ieromonahului Veniamin Jacotă la Mănăstirea Sucevița, unde a realizat icoane prin tehnica xilografiei în 1855-1859. (Dan, Dimitrie, „Mănăstirea Sucevița. Cu anexe de documente ale Suceviței și Schitului celui Mare”, București, Tipografia Bucovina, 1923). În cazul icoanei reprezentând-o pe sfânta Sofia, „Înțelepciunea lui Dumnezeu”, autorul xilogravurii nu poate fi identificat cu certitudine, spre deosebire de cea de-a doua, a cărei inscripție oferă o informație directă privind autorul și locul realizării. Ambele icoane par să fie exemplare imprimate ulterior, probabil în perioada interbelică, prin reutilizarea matrițelor xilografice mai vechi.

„Cu crucea mergi peste tot! Până şî rostul la ţasut îi ţânut de cruce, aşa cm şî omul îi ghidat în viaţă de cruce.”
14/09/2026

„Cu crucea mergi peste tot! Până şî rostul la ţasut îi ţânut de cruce, aşa cm şî omul îi ghidat în viaţă de cruce.”

În pragul unui nou an școlar, clopotul școlii din Zvoriștea continuă să marcheze, simbolic, începutul unui nou ciclu edu...
06/09/2026

În pragul unui nou an școlar, clopotul școlii din Zvoriștea continuă să marcheze, simbolic, începutul unui nou ciclu educațional, evocând totodată o tradiție instituțională care își are originile în a doua jumătate al secolului al XIX-lea. Deși funcțiunile spațiului școlar s-au modificat de-a lungul timpului, locul în care a funcționat școala istorică se păstrează, constituind un reper important al comunității.
Procesul de alfabetizare a fost dublat de unul mai amplu de formare culturală și civică, prin care instituția școlară a contribuit la apropierea locuitorilor de valorile educației și ale culturii. În acest context este de remarcat preocuparea pentru valorificarea și transmiterea meșteșugurilor și practicilor tradiționale, considerate elemente definitorii pentru identitatea națională. Aceste inițiative nu au rămas exclusiv în sfera activității didactice, ci au fost susținute și de intelectualii locali și de membrii familiilor înstărite ale comunității, care au înțeles școala ca pe un posibil centru al vieții culturale și sociale.
Un exemplu relevant în acest sens îl constituie un articol publicat la 10 august 1923 în „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, care consemnează vizita ministrului din acea vreme în mai multe sate din zonă. Traseul acestuia începea în comuna Mitocul Dragomirnei, vizând construcția școlii din satul Mitocași. Ulterior traseul contiună prin Călugăreni iar: „de aici la Berești, Slobozia, Stânca, toate aparținând comunei Zvoriștea. În școala acestei comune dirigintele școlar, un inimos luptător, salută pe d-nul ministru.”
Vizita oferă, însă, și o imagine semnificativă asupra modului în care școala devenise un spațiu de întâlnire între educație, cultură și inițiativa privată a elitelor locale. În cazul Zvoriștei, articolul menționează explicit implicarea doamnei Olga Manoliu-Tetzcanu, precum și prezența intelectualilor comunei în cadrul cercului cultural care îi purta numele: „La școala din Zvoriștea, d-na Manoliu se găsește înconjurată de toți intelectualii comunei, la cercul cultural care-i poartă numele. O expoziție de frumoase lucrări de țesătorie, broderie, precum și o bogată cultură de mătasă atrage atenția vizitatorilor.” Expoziția de țesături demonstrează că activitatea culturală desfășurată în jurul școlii nu urmărea doar transmiterea unor cunoștințe academice, ci și conservarea, valorizarea a unor îndeletniciri. După masa oferită ministrului la conacul familiei Manoliu, vizita continuă către școala din Bălinești, instituție care urma să poarte numele „Logofăt Tăutu”, fapt ce subliniază, la rândul său, importanța acordată memoriei culturale și personalităților istorice în cadrul instituțiilor de învățământ.
În cazul Zvoriștei, implicarea doamnei Olga Manoliu-Tetzcanu pare să fi depășit însă sfera activităților culturale, extinzându-se către sprijinirea concretă a copiilor și familiilor aflate în dificultate. Un articol din presa vremii, intitulat sugestiv „Faptă laudabilă”, consemnează inițiativa acesteia de a organiza, împreună cu fruntașii satului, o cantină destinată copiilor săraci: „Din inițiativa d-nei Olga Manoliu-Tetzcanu, proprietara din Zvoriștea și cu concursul fruntașilor satului, funcționează pe lângă școala primară din acel sat, o cantină, care servește copiilor săraci pâine și lapte. Cantina este pusă sub conducerea soților învățători Antoneta și Const. Curliuc.”
Această preocupare pentru sprijinirea familiilor vulnerabile este confirmată și de un alt articol din presa vremii, intitulat „Serbare pentru ajutorarea mamelor sărace”, referitor la o acțiune organizată la școala din Zvoriștea: „La școala din com. Zvoriștea, de sub direcția d-lui C. Curliuc, comitetul pentru combaterea mortalității infantile din comuna Zvoriștea, de sub președinția d-nei Olga Manoliu-Tetzcanu, a organizat o reușită serbare. Fondul realizat se va distribui celor mai sărace mame din comună pentru a-și putea crește copiii în condițiuni mai bune. Au muncit mult pentru reușita acestei mari serbări d-nele Olga Manoliu Tetzcanu, președintă, Antoneta Curliuc și Elena Teodoru înv. și vice-președinte a com. și d. dr. Nădejde, medic.”
Privit retrospectiv, ecoul clopotului de la vechea școală din Zvoriștea nu vestește apusul unui vechi sistem de învățământ, ci păstrează vie amintirea dăinuirii unei nobile tradiții a învățământului. Exemplul elitelor și al dascălilor de acum un secol rămâne o lecție vie și un reper moral pentru generațiile de astăzi, reamintindu-ne că o comunitate puternică se construiește atunci când ne punem resursele, priceperea și sufletul în slujba celor de lângă noi.

Mult succes tuturor cadrelor didactice, elevilor și părinților acestora! Un an școlar roditor!

În fotografie: elevii școlii din satul Stânca, îmbrăcați în haine de sărbătoare, perioada antebelică.

În locuința tradițională din Zvoriștea, la care vom reveni ulterior, au existat numeroase elemente realizate din fier fo...
01/05/2026

În locuința tradițională din Zvoriștea, la care vom reveni ulterior, au existat numeroase elemente realizate din fier forjat. Acestea au variat de la gratiile ferestrelor (care au început să dispară începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, odată cu adoptarea unor ferestre de dimensiuni mai mari) până la componentele de feronerie ale ușilor, precum broaștele și plăcile metalice aferente, dar și țintele utilizate atât pentru consolidarea, cât și pentru decorarea ușilor din lemn. Toate aceste piese erau realizate prin tehnici tradiționale de prelucrare a metalului, care presupuneau modelarea la cald și perforarea acestuia. Gratiile erau obținute prin suprapunerea și intersectarea a două sau mai multe bare metalice, de regulă cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară, ale căror extremități erau ușor răsucite. În zonele de intersecție erau adăugate elemente decorative, precum rozete din fier sau ținte cu cap floral, în timp ce capetele barelor erau finisate cu motive semicirculare și forme ornamentale, îndeplinind simultan funcții practice și estetice. La baza acestor gratii s-a mai întâlnit și semiluna, utilizată frecvent în aceeași formă și în decorul crucilor amplasate pe acoperișurile bisericilor vechi (precum cea de la biserica din Dealu, care astăzi se regăsește pe capelița ridicată pe locul fostei biserici de lemn) ceea ce sugerează o posibilă sursă de inspirație.
Sistemele de închidere prevăzute cu mânere din fier forjat aveau atât rol funcțional, cât și decorativ. Pe lângă mânerul propriu-zis, adesea realizat prin răsucirea barei metalice, exista o placă suport pe care era fixat mecanismul de închidere, ornamentată cu diverse motive, prezentând o varietate de forme. De asemenea, erau frecvente motivele tradiționale obținute prin despicarea unui element metalic și curbarea capetelor în forme rotunjite, generând compoziții decorative originale.

Bibliografie: Tancred Bănățeanu, „Arta Populară Bucovineană”

În fotografii: Mânere vechi și o ușă de intrare din colecție, cel mai probabil din perioada antebelică.

Vinerea seacă În Vinerea Mare, cunoscută și drept Vinerea Seacă, zvoriștenii obișnuiau să țină post negru: „era păcat să...
09/04/2026

Vinerea seacă

În Vinerea Mare, cunoscută și drept Vinerea Seacă, zvoriștenii obișnuiau să țină post negru: „era păcat să coci în Vinerea Mare. Oricum, când coceai, trebuia să te vâri și să guști și era păcat, că de aia îi spune Vinerea Seacă. Acii bătrâni țineau post negru, parcă amu îi văd. Seara, când veneau, luau o gură de agheazmă și mâncau ce era de post: goldane uscate, borș cu curpe.” (H.A., n. 1944). Simion Florea Marian spune în volumul Sărbătorile la români, Vol. II. Păresimile (1899) că „ținerea postului negru (…) urmează de aceea pentru ca bunul Dumnezeu să-l ferească pe cel ce ajunează în această zi de toate boalele”.
Un aspect remarcabil, care probabil nu se mai practică astăzi în Zvoriștea, este scăldatul în Vinerea Seacă. Acest obicei, după cm afirmă Simion Florea Marian, a fost răspândit în mai multe regiuni ale țării. Practica aceasta avea un rol de protecție împotriva bubelor, având o desfășurare destul de complexă. În Zvoriștea, această practică începea din Joia Mare: „Punea mama într-o covată oleacă de apă, de joi seara, neîncepută. Vineri, de dimineață, ne trimitea să ne spălăm pe față cu apă rece, până a răsări soarele. Cine avea pe aproape un pârău se scălda direct acolo. Ei se sculau înainte să răsară soarele, mulgeau ghitele, se sculau de pe la vreo patru. Și cât ne spălam, zicea mama de trei ori: . Ca să nu facem bube. Să știi că parcă nu pățeam așa ceva. După, mergeai și te ștergeai cu un ștergar, aceea era rânduiala de dimineață.” ( H.A., n. 1944).
Este interesant aspectul care leagă această practică și de ziua de Joia Mare. De exemplu, Elena Niculiță-Voronca, în lucrarea „Datinile și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică” (1903), spune că: „În ziua de Joia Mare, oamenii se scaldă, că și Domnul Hristos s-a scăldat. (…) până a nu răsări soarele, și tot răul ce ai se duce.”

În fotografie: coveți vechi din colecție.

Joia Mare și ouăle închistrite„Obiceiurile legate de ouăle colorate sau  răspund unui act de purificare sau de regenerar...
07/04/2026

Joia Mare și ouăle închistrite

„Obiceiurile legate de ouăle colorate sau răspund unui act de purificare sau de regenerare, de înnobilare și înfrumusețare a vieții” (Maria Zahacinschi, Nicolae Zahacinschi, Ouăle de Paști la români, p. 16).
În trecut, în Zvoriștea, era larg răspândit obiceiul închistririi ouălor. Practica era atât de bine înrădăcinată încât exista o categorie specializată de femei care se ocupau exclusiv de această activitate, primind comenzi cu săptămâni înaintea Paștilor: „Duce mama câti zăce, douăzăci de ouă la fimei să le închistrească, în motive naţionale, cu flori, erau mai multe feluri. Ele s-apucau cu câteva săptămâni înainte di Paşti. Era totuşi destul de scump de făcut oul” (H. A., n. 1944).
Repertoriul ornamental era vast şi includea o varietate de motive simbolice şi stilizate. Elena Niculiță-Voronca consemnează, la începutul secolului al XX-lea, în lucrarea „Datinile și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică”, că în Zvoriștea se încondeia pe ou „ciobanul cu oile sale”. S-au mai regăsit, de asemenea, motive scheomorfe și fitomorfe: „Ghiocel făceam, mai scrieam pe ou, făceam brăduţ, grebluţe, flori, ce vedeam şi îmi plăcea, desenam. După, îl băgam în vopsea. De mai multe culori le făceam” (A. P., n. 1936). Nu lipseau nici motivele „naționale „Fimeile mai făceau şi motive naţionale pi ou, aşe cm îs modelele şî pe scoarţe, ştergări” (H. A., n. 1944).
Aceste ouă se pregăteau pentru ziua de Paști și pentru „blid”, adică coșul care se sfințește în noaptea de Înviere. Cel mai frumos ou încondeiat se așeza într-o „babă”, un tip de cozonac copt în niște forme specifice din ceramică, de mici dimensiuni: „Veneau prin sat olari di pi la Mihăileni, ori Marginea şî vindeau oale di astea. Mama cocea mai multe bucăţi. Erau mai mici decât un cozonac normal. Le dăruiam în prima zî de Paşti, ori mai venea pe la poartă un om necăjit ş-îi dădeam câte unul, un ou, ori o păscuţă. Mama făcea mai multe păscuţe mici să aibă di dat di pomană” (H. A., n. 1944).

În fotografie: ou vechi din colecție, așezat într-o babă.

Un articol scris anul trecut: https://www.crainou.ro/2025/04/16/zvoristea-in-lumina-invierii/?fbclid=IwdGRjcARCM6BjbGNrBEIzl2V4dG4DYWVtAjExAHNydGMGYXBwX2lkDDM1MDY4NTUzMTcyOAABHi1ML8Mi_yFw1f1gNnBmVxjMbUf2dGSfb6LqPh4me7hoDjYUw6_5VdFZVmUe_aem_kX1vUv12HXATACvzZCgggw

Address

Zvoriștea
Zvoristea

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Colecția etnografică Dragoș Agavriloaie posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Museum

Send a message to Colecția etnografică Dragoș Agavriloaie:

Shortcuts

Share