Memorialul Vasile Motrescu

12/08/2026

BUSTUL PARTIZANULUI VASILE MOTRESCU în lucru 🗿🔻 prima donație pentru Memorialul Vasile Motrescu materializată prin generozitatea domnului Filimon Dan , bucovinean de munte și antreprenor originar din satul Ciumârna, comuna Vatra Moldoviței jud. Suceava

Prezent la evenimentul pe care l-am organizat în 23 mai 2026 la Vicovu de Jos, Partizanilor din Bucovina, domnia sa ne-a mărturisit că un tablou cu chipul lui Vasile Motrescu străjuiește de ani de zile camera de zi a locuinței familiei Filimon, manifestându-și dorința și disponibilitatea de a ne sprijini demersurile de amenajare și valorificare muzeală a casei familiei Motrescu din Vicovu de Jos.

Vă mulțumim!
_____________
Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale "Arboroasa"

12/08/2026

„ERA O PLĂCERE DE A TORTURA. O DISTRACȚIE.” Interviul realizat în anul 2002 de jurnalistul Fabian Anton cu fostul torționar Franz Țandără

Franț Țandără a fost unul dintre cei mai duri torționari pe care i-a avut România comunistă. Născut într-o familie săracă și disfuncțională, abandonat de ambii părinți, după cel de-al Doilea Război Mondial a dus o viață de vagabond, devenind simpatizant al Partidului Comunist în 1946.

Devenind apropiat de Pavel Ștefan, acesta i-a găsit de lucru la sindicatul de la Căile Ferate Române. După o dispută cu tatăl său, Țandără l-a ucis pe tatăl său cu un topor, fiind reținut și condamnat la 12 ani la muncă silnică.

După ce a lucrat o perioadă la Canalul Dunăre-Marea Neagră, servind ca informator al Securității, acesta a susținut că a fost angajat de Securitate pentru a ajuta la torturarea și uciderea prizonierilor politici: “Pacientul pe care îl aveam și trebuia să-l lichidez, crezi că îi dădeam mâncare ? Eu căutam să îl termin. Nu trebuia să-l ținem două zile. În 24 de ore trebuia terminat. Îl aduceau la 11 noaptea, tot la 11 noaptea, a doua zi pleca de acolo, dar rece. Venea cald și pleca rece. De multe ori mă întrebau câte căpățâni am făcut luna asta. Nu mai țineam minte. Făceam una-două căpățâni pe noapte. Interesul în anii ’50 era să scurtăm intelectualii. Trebuiau eliminați toți care au făcut studii la Paris. Fie că au făcut, fie că nu, ni l-au aruncat pe gât că a terminat studiile la Paris.”

Într-o carte care vorbește despre torționari, la numele Franț Țandără, măsurile de tortură aplicate erau strivirea degetelor cu ușa sau bătaia la testicule. „Cei care veneau mai în forță, erau greu de răpus. Eram doar doi oameni. Eu și securistul. Așa că am cerut să-i aducă mai slăbiți. Nemâncați 7-8 zile. Se cunoștea că nu mâncaseră pentru că nu se puteau ține pe picioare. Acelora le strângeam imediat degetele în ușă. Însă, era o satisfacție să-i batem la testicule. O femeie ne-a dat această lecție. Ea îi bătea cu creionul, eu am făcut o nuielușă, de grosimea unui pix. De multe ori, majoritatea mureau. Puțini au scăpat.”

Conform declarațiilor sale, Țandără a ucis și torturat peste 100 de persoane. Șocul a intervenit atunci când, întrebat fiind, acesta a declarat că: “Era o plăcere de a tortura. O distracție. Ideea era să scoatem de la el ce avea de spus. Dacă nu se întâmpla într-o oră, îl terminam. Și dacă mărturisea, tot nu scăpa. Nu aveai de ce să îl lași. Oamenii curați la suflet nu au scăpat. I-am terminat pe toți. În 1953, nu mai exista nimeni de lichidat. Că rămăsese Coposu ? Era o piesă de nimic. Sau Diaconescu. Ce mare piesă a fost ?”

02/08/2026

1950 mai 2, Suceava. 📮Tabel cu INFORMATORII care au lucrat în problema bandelor și fugarilor pe raza raioanelor Rădăuți, Vatra Domei și Suceava 🗃️| 1950 iulie 4, Rădăuți. 🌄Tabel cu FUGARII ȘI DISPĂRUȚII din teritoriul rural al Miliției Județene Rădăuți până la data de 4 iulie 1950

DIRECȚIA REGIONALĂ A MILIȚIEI SUCEAVA SERVIClUL MILIȚIEI JUDICIARE
___________________
©️Bucovineni împotriva comunismului: frații Vasile și George Motrescu / Marian Olaru ; pref.: D. Vatamaniuc : postf: Vasile I. Schipor ; indice: Rodica lațencu. - Suceava : Editura Universității din Suceava. 2006 Index ISBN (10) 973-666-188-1 ; ISBN (13) 978-973-666-188-4 | I. Vatamaniuc, Dimitrie (pref.) II. Schipor, Vasile (postf.)
III. lațencu, Rodica (ed.) 94(498.6)

30/07/2026

O ”MOARTE LEGALĂ”! Ora 21.30, în seara zilei de 29 iulie 1958, Vasile Motrescu este executat prin împușcare în Penitenciarul Botoșani!

Astăzi, la 68 de ani de la cumplita execuție a tatălui său, fiica lui Vasile Motrescu s-a întors în Cimitirul Eternitatea din Botoșani, unde urmașii luptătorului anticomunist au asistat la slujba de pomenire în memoria lui Vasile Motrescu și a tuturor celor care l-au ajutat în perioada în care era fost hăituit de comuniști.

Slujba de pomenire a avut loc la Monumentul foștilor deținuți politici din Cimitirul Eternitatea.

Vasile Motrescu a fost prins în noaptea de 13 spre 14 ianuarie 1958, în urma unei trădări.

A murit la Botoșani, pe 29 iulie 1958, fiind executat prin sentinţa nr. 969 a Tribunalului Militar al Regiunii a 2-a Bucureşti. După ce Prezidiul Marii Adunări Naționale a R.P.R respinsese cererea de grațiere formulată de ”condamnatul la moarte MOTRESCU V. VASILE”.

”Condamnatul la moarte a fost executat prin împușcare cu armă de foc cu spatele (fața) spre grupa de execuție. Execuția a avut loc în ziua de 29 iulie 1958, între orele 21.30 și orele 22. După executare, medicul legist a verificat cadavrul și a constatat moartea condamnatului”, scrie în Procesul verbal din 29 iulie 1958, ora 21.30.

Vasile Motrescu avea 37 de ani.

În EXTRASUL DE MOARTE citim: ”Cauza morții: MOARTE LEGALĂ”.

Vasile Motrescu s-a alăturat grupurilor de rezistență anticomunistă și a trăit aproape un deceniu ascuns în Munții Bucovinei. Este cunoscut și pentru jurnalul pe care l-a scris în anii petrecuți în clandestinitate, un document de o valoare istorică deosebită, care oferă o mărturie directă despre viața celor care s-au opus regimului comunist.

Maria, soţia lui Vasile Motrescu, a fost condamnată în 1956 la 6 ani pentru ajutorul acordat soţului său. A fost eliberată în 1962.

Cei trei fraţi ai lui Vasile Motrescu au fost şi ei condamnaţi, acuzaţi că şi-au ajutat fratele:

Costea (Constantin) a fost condamnat în 1958 la „muncă silnică pe viaţă” pentru că „a găzduit şi ajutat cu alimente pe fugarul Motrescu V.”. A fost eliberat în 1964, în urma unui decret de graţiere.

Gheorghe a fost condamnat în 1952 la 6 luni închisoare, a fost rearestat în 1954 şi condamnat la 3 ani t.g. în 1954 pentru că „având cunoştinţă de acţiunile teroriste ale fratelui său, a omis să-l denunţe”. Eliberat în octombrie 1957, în 1958 este rearestat şi condamnat la „muncă silnică pe viaţă” pentru că „a ajutat cu alimente şi cu bani pe teroristul Motrescu V.”. A fost graţiat în aprilie 1964.

Ioan a fost condamnat în 1958 la „muncă silnică pe viaţă”, fiind eliberat, prin graţiere, în august 1964.

Părinții lui Vasile au fost și ei arestatați:

Pintilie Motrescu a fost arestat în 1950, anchetat de Securitate, judecat şi achitat.

Sofia Motrescu a fost arestată în mai 1958 fiind acuzată de „favorizarea crimei de acte de teroare” (de fapt, ajutor acordat fiului său, Vasile Motrescu). Prin decizia 49/1958 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnată la 20 de ani muncă silnică. A fost eliberată în decembrie 1963, în urma unui decret de graţiere.

Tot pentru acordarea de ajutor şi nedenunţarea lui Vasile Motrescu au mai fost condamnaţi şi:

Gheorghe V. Motrescu, condamnat în 1958 la 15 ani muncă silnică
Ilie V. Morescu, condamnat în 1958 la 15 ani muncă silnică

Stiri Botosani

30/07/2026

Mulțumim părintelui Vasile Burlacu, preot paroh la Parohia Eternitatea Botoșani , Stiri Botosani, Asociației Foștilor Deținuți Politici Filiala Botoșani și Asociației Scut Botoşănean pentru alăturarea la acest moment de comemorare!

29/07/2026

Ziua Drapelului Național al României - ziua execuției luptătorului Vasile Motrescu

Poezia "Dezleagă-te, române" a fost scrisă de partizanul anticomunist Vasile Motrescu din Vicovu de Jos în perioada în care a luptat, singur, în munții Bucovinei.

A fost un țăran român, apolitic, nevoit să muncească de mic, cu ambiția de a-și face un rost pe pământ.

La 22 de ani, în 1942, pleacă pe Frontul de Est cu vânătorii de munte și face 2 ani de război, urmați de 12 ani de haiducie. A fost urmărit de regimul comunist și apoi omorât în 1958, la numai 38 de ani.

Acest material este modestul omagiu al asociației noastre pe care îl aducem Imnului Național al României, precum și vicoveanului Vasile Motrescu, care a fost executat de comuniști în 29 iulie 1958, orele 21.30

Versurile sunt creația originală a Partizanului, așa cm le-a scris în jurnalul său.

Poezia "Dezleagă-te, romane" a fost scrisă de partizanul anticomuni...

27/07/2026

29 IULIE 1958: Vasile Motrescu este executat în închisoarea Botoșani | 📌MIERCURI, 29 IULIE 2026, ORELE 19.00 va fi oficiată o slujbă de pomenire în memoria partizanului Vasile MOTRESCU și a tuturor celor care l-au ajutat, în Cimitirul istoric „Eternitatea” din Botoșani.

Slujba de pomenire va avea loc la monumentul dedicat foștilor deținuți politici, edificat de Asociația Foștilor Deținuți Politici (AFDP) Filiala Botoșani la 11 august 1998, pe locul unei gropi comune.

Printre cele 120 de închisori și lagăre de exterminare din perioada comunistă se afla și închisoarea din Botoșani, amenajată într-o fostă cazarmă, în jurul anului 1958, folosită ca închisoare a Securității Suceava, pentru ca din 1960 să devină una dintre închisorile principale destinate membrilor partidelor istorice.
La Penitenciarul Botoșani erau întemnițați mulți așa-ziși "dușmani ai poporului”, care au murit în închisoare și au fost „înmormântați” - aruncați în mare taină, în miez de noapte, fără cruci și fără nicio slujbă, la marginea cimitirului istoric, în zona denumită (cândva) „la trei plopi”, unde penitenciarul avea alocat un perimetru pentru nimicire fizică și ștergerea tuturor urmelor crimelor comuniste.
________________________
Vasile MOTRESCU a fost prins în noaptea de 13 spre 14 ianuarie 1958 în locuința familiei lui Gavril și Valeria Sfichi din Gălănești, în urma unei trădări. A murit la Botoșani, pe 29 iulie 1958, la orele 21:30, fiind executat prin sentinţa nr. 968 a Tribunalului Militar al Regiunii a 2-a Bucureşti, aflat în deplasare la Suceava, după ce a fost capturat prin trădare. Conform calendarului din 1958, 29 iulie a fost într-o zi de marți.

23/07/2026

18/07/2026

REZISTENȚA ARMATĂ DIN MUNȚI, una dintre cele mai acute forme de rezistență antisovietică și anticomunistă în țările din blocul estic

✍️ Fiecare națiune, popor, societate care a nimerit în această regiune de ocupație sovietică după cel de-al doilea Război Mondial, a avut propriile forme și etape; fiecare societate, în funcție de ciocnirile care s-au produs în interiorul ei, și-a elaborat propriile mecanisme de rezistență. Lupta de partizani a fost o mișcare transnațională, cu o puternică componentă naționalistă și anticomunistă.

🔺 Lupta de gherilă din mediul rural animată de PARTIZANII DIN MUNȚI s-a manifestat și în Țările Baltice (Lituania, Letonia și Estonia), une mișcarea a fost extrem de bine organizată, gherila Fraților Pădurii (Forest Brothers) rezistând până târziu în anii '50), și în Polonia unde opoziția armată a fost masivă, ducând la un adevărat război civil (1944–1953), condus de Armia Krajowa (Armata Teritorială) - o forță militară loială Guvernului polonez în exil; aceasta a coordonat sabotaje, spionaj și lupte de gherilă, fiind celebră pentru Insurecția din Varșovia din 1944- zeci de mii de soldați independenți au luptat împotriva forțelor sovietice și a poliției politice comuniste. În Bulgaria grupurile de partizani, cunoscute drept mișcarea Goryani, au operat clandestin împotriva regimului până în anii '50.
Merită, așadar, să reținem că:

🛑 1. Rezistența armată după 1944 (chiar și în 1940-1944) a fost un fenomen întâlnit în toate țările din Europa de Est, la care au participat sute de mii de oameni. În Lituania, de exemplu, unul din patru oameni era fugit în codri cu arma în mână, iar ceilalți trei îl sprijineau cu alimente, haine și orice trebuia. Aici, după încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, a izbucnit un război naţional, care viza restabilirea statului independent lituanian. Mii de oameni s-au retras în păduri, în speranţa că nu vor trebui să rămână prea mult timp acolo, până când au fost luate deciziile Conferinţei de pace ce urma să implementeze principiul autodeterminării naţiunilor. Din nefericire, aşteptările lor nu s-au împlinit, iar timp de nouă ani, între 1944 şi 1953, Lituania şi-a dus propriul război practic de una singură.

În 1945, în pădurile lituaniene trăiau aproximativ până la 30000 de partizani, conduşi de foşti ofiţeri, profesori și studenţi. Au fost formate detaşamente de partizani, care numărau și până la 200 de bărbaţi. În primii doi ani ai rezistenţei armate, în 1944-1945, au fost ucişi aproximativ 10000 de partizani, iar numărul total al decedaţilor a fost de peste 20000. În total, peste 50000 de persoane au fost angajate în războiul de gherilă, circa 140000 de persoane au fost încarcerate şi 118000 au fost deportate.

La început a existat o anumită spontaneitate în organizarea rezistenței armate. Totuşi, puţin câte puţin, cu mari dificultăţi, s-a format o structură bazată pe principiul militar teritorial. Până în 1948, în toată Lituania au fost formate trei regiuni, fiecare cuprinzând districte cu formaţiuni militare (corp, pluton, echipă). Unităţile mai mici aveau personal subordonat acestor districte, conduse de ofiţeri (cu excepţia anumitor districte), cel puţin până în 1948.

În februarie 1949, după cinci ani de luptă pentru libertate, s-a înfiinţat cea mai înaltă autoritate a partizanilor - Prezidiul Consiliului Mişcării Militanţilor pentru Libertatea Lituaniei (LLKS). Toţi conducătorii partizanilor de pe teritoriul Lituaniei, care au participat la adunarea constitutivă, au devenit subordonaţi acestei autorități. Declaraţia politică a Consiliului Mişcării militanţilor pentru Libertatea Lituaniei, act normativ ce face parte în prezent din sistemul juridic lituanian, a unit Lituania din 1918 şi Lituania din 1990.

Aspiraţiile pentru libertate, independenţă şi democraţie au constituit principalele valori pe care Lituania le-a moştenit de la generaţia care se ghida după principiul „Daţi patriei voastre tot ceea ce sunteţi obligați să daţi ...".

🛑 2. În România, lucrurile s-au petrecut treptat. În primul rând, vorbim despre instaurarea guvernării pro-sovietice a lui Petru Groza, apoi izgonirea regelui, reformele. În primul rând, este vorba de presiunile asupra proprietății, justiției, învățământului, culturii. Toate acestea nu puteau să nu producă rezistență, reacții în societate. Imediat după război, au fost formate și grupuri de rezistență.

În Bucovina, în anul 1944 au fost formate grupuri care trebuiau să contracareze abuzurile și infiltrațiile Armatei Roșii în România, apoi Batalionul Fix Regional „Bucovina” s-a transformat într-o serie de grupuri de rezistență care au activat până mai târziu, până în 1962. Avem grupuri, practic, în toate regiunile României.

Rezistența armată anticomunistă din zona Bucovinei a inclus sute de luptători susținuți de mii de oameni din sate. Luptători anticomuniști au fost și peste graniță, în satele regiunii Cernăuți - destul de mulți, care au luptat cu trupele NKVD: menționăm aici pe Ilie Gherman din Crasna, Tiron Gherman din Cireș cu frații Teodorovici din Ropcea, Constantin Pădure din Ciudei, gruparea Vulturii din muntele Falcău, condusă de Emilian Semaca, așezată pe graniță șamd. Toți - oameni cuminți, gospodari și respectabili

🛑 3. Luptătorii anticomuniști din BUCOVINA au fost creștini ortodocși care s-au opus cu arma în mână unui regim ateist de factură străină, care a prigonit credința ortodoxă și Biserica străbună. În 1944 ei s-au luptat cu armata sovietică, apoi cu regimul comunist.

🛑 4. Luptătorii antisovietici și mai apoi anticomuniști din Bucovina NU AU FOST AFILIAȚI POLITIC - nici țărăniști, nici liberali, nici legionari, și oricum partidele politice fuseseră desființate în 1938 de regele Carol al II-lea.

🛑 5. Douăzeci de ani după război, românii au sperat că vor veni americanii, ca să elibereze țara de sub controlul URSS. Același lucru îl credeau și sovieticii, mai ales că, în mai multe rânduri, SUA și Marea Britanie au parașutat luptători și armament în România, după 1944. Un om cinstit - conștient că americanii vor veni - ține cont de orice ajutor primit și îl notează în scris pentru ca orice sacrificiu să fie răsplătit după venirea americanilor https://totalitarism.ro/wp-content/uploads/2024/06/Brisca-Adrian-Jurnalul-unui-partizan-2005.pdf.