10/05/2026
„S.M.M.” - SOȚIA MEA, MARIA. MARIA partizanului Vasile MOTRESCU, sub tăvălugul represiunii comuniste
MARIA MOTRESCU, născută la 6 august 1922 în com. Vicovu de Jos, județul Suceava, fiica lui Gheorghe şi Eugenia Breabăn era gravidă când a fost arestată și au lovit-o cu picioarele în burtă, au purtat-o prin păduri și au obligat-o să îl strige pe soțul său, Vasile, a rămas pe drumuri cu copiii după ce i-au confiscat casa și au evacuat-o în drum:
„ - Spune, mă, nenorocito, știi ce face banditu’ ăla al tău în munți? Îți zic eu ce face dacă nu deschizi tu gura! Îmi omoară mie soldații, asta face! Hristoșii voștri de criminali! Cum e, mă, rahatul ăla, poezie aia sau ce dracului e? Da, mă, așa e? Lasă că vă arăt eu vouă imperialiști! Sunteți elemente reacționare, a, vă opuneți regimului instaurat de popor?”
Și, zbuf, bocancul greu, model rusesc, pleacă spre burta femeii care se înjumătățește. Ofițerul, educatorul nației, se oprește doar pentru a trage o ”Națională”. Apoi continuă să suduie. Continuă să lovească. „Ai dracului de chiaburi!” Zbuf! Boțul de humă însuflețit apucă doar să mai spună „Doamne, ai grijă de mine!” Leșină.
„ - Nu vrei să spui pe unde respiră banditu’ ăla, a?”
„ Banditu’” e al său bărbat, Vasile Motrescu. Tatăl celor doi copii.
Vasile Motrescu s-a căsătorit în ianuarie 1946 cu Maria, fiica lui Gheorghe Breabăn din Vicovu de Jos. Are doi copii, Sofia/Silvia, născută în 1946 şi George, născut în 1947. Şi-au construit o casă.
În seara de 9 aprilie 1949, Gheorghe Chifan Zaharia, membru al P.C.R., l-a informat că foştii partizani vor fi arestaţi. Motrescu Gheorghe (fratele său) şi Ţugui Gheorghe nu au dat crezare zvonului şi au fost arestaţi. Vasile Motrescu s-a refugiat în pădure.
Printre metodele folosite de Securitate pentru capturarea lui Vasile Motrescu a fost şi plimbarea soţiei lui, Maria, prin pădure, însoţită de un ofiţer înarmat.
În vara anului 1954, Maria Motrescu, desculţă şi flămândă, era purtată prin munţi de către locotenentul major Oprea Aurel şi obligată ca să-şi strige soţul. Se credea că în acest fel inima „banditului” se va înmuia şi se va preda, ca să-şi scape soţia de tortură. Dar Motrescu a curmat situaţia în felul lui. I-a pândit, le-a sărit brusc înainte, l-a dezarmat pe Oprea şi i-a ţinut o predică usturătoare, punându-l în situaţia de a se prezenta la Securitate fără armă, deci de a intra la închisoare. Până la urmă, Motrescu i-a restituit pistolul lui Oprea şi l-a lăsat să plece, dar între securiştii care l-au capturat pe Vatamaniuc şi apoi l-au urmărit pe Vasile Motrescu s-a numărat şi Oprea Aurel (în 1955-1957).
Securitatea se răzbuna arestându-i deseori soţia, hărţuind-o, supraveghindu-i toate mişcările sau purtând-o flămândă prin păduri, cu scopul de a-l determina să se predea.
Spre exemplu, în noaptea de 13/14 august 1952, Maria Motrescu a fost arestată, în ajun de Sfânta Maria Mare şi anchetată. I s-a dat drumul după trei zile.
Rudele şi prietenii au fost arestaţi, torturaţi şi ameninţaţi cu închisoarea, ca să-i silească să colaboreze la prinderea lui Vasile. De frică, oamenii nu-i mai dau de mâncare, motiv pentru care este nevoit să găsească alte căi pentru a-şi potoli foamea. Face apel la muncitorii forestieri şi la ciobani, vizitează cabane şi magazii ale I.F.E.T. şi stâne ale cooperativelor săteşti, de unde primeşte alimente, pentru că oamenii îi priveau cu simpatie pe partizani. În dosarul penal se află bonuri semnate de Motrescu sau Vatamaniuc, în schimbul alimentelor primite, pentru ca gestionarii să se poată justifica în faţa Securităţii, spre a nu fi arestaţi pentru ajutor dat „bandiţilor”. Dar aceste bonuri au fost folosite ca probe în proces, pentru a dovedi „tâlhăriile” şi „actele de teroare” săvârşite de partizani.
Iată ce scria Vasile MOTRESCU în jurnalul său:
Joi 14 august 1952
Până la amiază am stat la colibă. După masă am plecat cu ajutorul lui Dumnezeu să mă întâlnesc cu S.M.M. la Măgură, pe vineri dimineaţă. Aceste rânduri le scriu în tarniţă, la Bâtca Mare, în drum spre Vicov, ora 3 d.m. De la Tarniţa Bâtcii am trecut prin Poiana Pietroasei şi Poiana Hardicului în parcela 25. M-am suit într-un fag, sus, şi privesc lumea liberă, aştept să însereze. Am dat pe la M.A. Mi-a dat ceva, puţin, de mâncat. De la M.A. am plecat la plaiul Măgurii, unde am stat la pândă şi peste noapte. Nimic. În zori de zi a prins a curge lume la mănăstire. Am aşteptat în marginea pădurii şi la izvor, la plai. Nu ştiu ce să fie de nu vine la întâlnire. E amiază.
Vineri 15 august 1952
Toată ziua am stat la pândă, la plaiul Măgurii. Toată ziua m-am uitat cu adâncă supărare la lumea liberă ce mergea la mănăstire. Spre seară am venit în poiana lui Cer şi mă uit în sat. Seara mă trag la sat. Nu m-am dus în sat, nu mă lasă cugetul. Peste noapte am dormit în câmp.
Sâmbătă 16 august 1952
Dimineaţa a venit S. şi mi-a spus că soţia e arestată de două zile. De asta nu a venit ea la punctul de întâlnire. Peste zi m-am întâlnit cu 3.T. Toată ziua am stat în porumb. Am auzit că C. Coroamă s-a înecat singur la Canal. Spre seară a venit S.1 la mine. A scăpat soţia de la Securitate. A fost ţinută arestată 3 zile. Dimineaţa pe la ora 8 a trecut un avion cu reacţie american pe la poalele munţilor, venind de la sud şi apoi îndreptându-se paralel cu frontiera, pe cursul apei Suceava, spre vest. Am stat cu S.1 până a înnoptat. Odată cu apariţia mea în pădure, creşte şi starea de spirit a populaţiei. Fel de fel de zvonuri pe socoteala mea. Se vorbeşte că iară am fugit cu mulţi şi iarăşi sunt pline pădurile de partizani. Seara am plecat spre pădure. De la V.S. am furat un ulcior. Tot noaptea m m-am dus în marginea pădurii, la locul bordei şi la izvor am dormit peste noapte.
Duminică 17 august 1952
Am compus versurile „Dor de libertate”. În zori de zi mi-am făcut mămăligă în ulcior şi stau în marginea pădurii şi privesc lumea cm circulă prin sat. Apoi am pornit înapoi în câmp, la locul de întâlnire.
Luni 18 august 1952
De dimineaţă a venit S.M.M. pe la mine, ne-a adus două pachete de ţigări. Mi-a spus că i s-a pus în vedere de la Securitate familiei şi în special soţiei, să mă scoată. Dacă nu mă scot, îmi ia pământul la Stat şi copiii, iar pe soţie o ridică. Toată ziua am stat flămând, nu am mâncat de ieri de la amiază, nu are ce să-mi aducă de mâncat, făină nu au deloc. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am făcut două zile de foame, am mâncat păpuşoi cruzi. Odată cu seara, ne-a adus de mâncat P., în păpuşoi. După ce am mâncat, am mai stat aproape două ore de am aşteptat S. să vină la punctul de întâlnire. Nu a venit. Nu ştiu ce să fie. Am plecat la pârâul Bahnei, unde am dormit peste noapte într-o căpiţă cu fân.
___________________________________
Mama, soţia, fraţii, verii, unchii, mătuşile şi prietenii lui Vasile Motrescu au fost hărţuiţi, arestaţi, bătuţi, torturaţi şi în final condamnaţi la pedepse grele, mergând până la muncă silnică pe viaţă. Unii au fost siliţi, prin şantaj şi ameninţări, să semneze angajamente de colaborare pentru capturarea partizanului (care era fiu sau frate!). Copiii lui n-au avut dreptul să facă mai mult de 4 clase primare, iar ca să poată învăţa mai mult şi pentru a putea munci a fost nevoie ca să fie adoptaţi de bunica maternă, Eugenia Breabăn, ca să poarte alt nume decât Motrescu.
SOFIA MOTRESCU, fiica partizanului, despre Maria Motrescu, mamă cu doi copii minori -arestată pe 23 nov.'56, condamnată la 6 ani închisoare ( Sentinţa nr. 142 / 1957):
Mama (Maria Motrescu) a fost arestată și ea și a fost condamnată la 6 ani de muncă silnică și a ispășit pedeapsa de 6 ani și averea i-a fost confiscată total. N-am putut recupera nimic. Și lucrurile din casă ni le-au luat, n-aveam nici pat pe care să dormim. Ne culca bunica după mamă pe ladă. Când am revăzut-o pe mama, după 6 ani, împlinisem 16 ani. N-am mai recunoscut-o. Era schimbată total. Palidă, albă la față, complet schimbată. Dar și așa m-am bucurat, deși am… A fost parcă o traumă, am suferit în suflet, când am văzut-o așa, că nu mai era mama pe care o știam eu.
A mai trăit până la 86 de ani. Era de picioare bolnavă, fiindcă, după cm îi ținea în celulă… Ea povestea că îi băga apa până la genunchi, patul îl ridicau în sus, ca să n-aibă unde se așeza. Astea au fost condițiile în temniță. A făcut o boală la picioare, un fel de artrită.
Din închisoare a povestit puțin de tot. Spunea că pe la două noaptea, de obicei, intra câte un individ, și câte doi, de multe ori în celulă și o luau la bătaie. Erau niște oameni, așa, cu chipuri înfiorătoare. Nu erau oameni de-ai noștri. Erau, parcă, făcuți pentru așa ceva.
O întrebam pe mama de multe ori: «De ce tata o plecat? Și de ce n-am tată?». Ea spunea tot timpul: «Tatăl tău a vrut să răstoarne regimul. A luptat împotriva politicii de pe acea vreme, care a fost impusă de către sovietici în țară. Și el a luptat pentru o cauză dreaptă. A fost un om demn, pentru demnitatea țării a luptat, pentru o cauză dreaptă. O fost iubitor de patrie, de pământul strămoșesc, o fost un om hotărât».
Așa îmi spunea mama, când era plecat și mai trăia, că «are el frații lui cu care o să lupte, da’ n-o să poată să răstoarne singur politica asta care s-o instalat în țară și care o fost impusă de către ruși». Așa spunea mama.
Și într-o zi spunea c-o să vină acasă, dar ziua aceea nu a mai venit niciodată. Și a venit vremea și a plecat și ea… Când eram mică, pe tata l-am văzut. Mă ducea mama în pădure să‑l văd, la Vicovul de Jos, aproape. Mă lua în brațe, îmi spunea cm să fac rugăciune, ca să vină el acasă. De pe la 7 până pe la 9 ani a fost tot așa… Pentru mine era, ca să zic așa, ca un străin mai mult, deși îmi vorbea ca un părinte. Țin minte întâlnirile din pădure, cm îmi spunea, deși eram mică, că el vrea să determine pe cei care sînt instalați la putere…, îmi aduc aminte perfect cm spunea, pentru că îmi repet adesea aceste cuvinte, că voia să le învăț: el «vrea să aducă țara la un nivel corespunzător cerințelor societății». Asta îmi tot spunea. Deși eram mică, citeam puțin, da’ țin minte tot cm îmi spunea.
__________________________
© INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI, 2005: Adrian Brișcă - Jurnalul unui Partizan. Vasile Motrescu și rezistența armată din Bucovina;
© ACADEMIA ROMÂNĂ-FILIALA IAȘI. CENTRUL DE STUDII BUCOVINA RĂDĂUȚI, 2006: Marian Olaru - Bucovineni împotriva comunismului: Frații Vasile și George Motrescu
Prefață de Dimitrie Vațamaniuc, membru de onoare al Academiei Române; Postfață de Vasile I. Schipor.
