Muzeul Memorial „Nicolae Iorgaˮ

11/04/2026

06/04/2026

Moartea Zulniei Iorga, mama savantului Nicolae Iorga

"7 aprilie 1934 - Fiul său, Profesorul Nicolae Iorga și ai lui, au nemărginita durere de a vă împărtăși vestea trecerii în lumea celor drepți a sufletului mult credincioasei Zulnia Iorga în etate de 93 de ani. Înhumarea va avea loc, la Mănăstirea Zamfira, în ziua de Sâmbătă, 7 aprilie, orele 18."

Moartea mamei este un moment destul de dureros pentru savantul Nicolae lorga şi îi învăluie într-un sentiment de sinceră mâhnire pe toți colaboratorii şi prietenii domnului profesor.

Zulnia Iorga (Arghiropol) vine pe lume moștenind calitățile de seamă şi virtuțile alese ale ascendenților ei, familii ai căror membri şi-au legat numele de istoria țării. Din familia Drăghici, o veche familie munteană şi din familia Arghiropol, venită din Bizanţul istoric şi plin de măreție.

Încă din copilărie, Zulnia vorbea o franceză impecabilă și avea strălucirea unei inteligențe aparte ce sa păstrat vie şi întreagă până la bătrâneţe. Eleganța frazei și apreciabila fineță a ideilor exprimate constituiau dovezi netăgăduite ale unei culturi dată cu toată grija, precum mai dovedeau și nobleța înnăscută.

Zulnia lorga s-a afirmat şi pe tărâmul scrisului, publicând mai multe traduceri din limba franceză. Însă energia neînfrântă cu care Zulnia lorga a luptat cu greutățile vieții, devotamentul, duioșia dar și severitatea necesară pentru a da celor doi copii al ei: Nicolae lorga și Gheorghe lorga o educațiealeasă, o ridică mai presus de foarte multe din semene ale ei.

Nicu Iorga, soțul Zulniei, unicul întreţinător al familiei moare la doar 34 de ani, atunci când Iorga avea doar cinci ani. Zulnia, rămâne văduvă fără niciun venit şi cu doi copii în grijă. Mai mult decât atât, stă şi în chirie la Marghioala Vâzdogeasa. Iorga îşi aduce aminte vag dar cu multă melancolie de tatăl său. ”L-am ştiut numai din ce mi s-a spus de dânsul. Tânăr student şi medelnicer de birou, prieten cu fraţii mamei.(...) El m-a sfătuit totdeauna, din locurile care nu se văd, la un lucru: a fi faţă de oricine, până în clipa când războiul neapărat porneşte, plin de cuviinţă, gata de întâmpinare cu un zâmbet şi, după ce s-a isprăvit încercarea, să nu mă înverşunez asupra învinsului, asupra aceluia pe care eu îl simt învins, chiar dacă n-o recunoaşte el.”, scria în lucrarea sa autobiografică.

Tânăra mamă era nevoită să calce şi să coase rochiile femeilor din mahala pentru a supravieţui alături de cei doi copii. Mai mult decât atât, Iorga, de la vârsta de 10 ani a început să dea meditaţii colegilor şi altor şcolari contra cost. Tot pentru a se întreţine. ”O, chinul de umilire şi de oboseală al lecţiilor acestora, începute aproape de la zece ani!”, preciza istoricul despre aceea perioadă. Familia acestuia schimbă şi gazda, mutându-se acolo unde găseau ceva mai ieftin.

Deşi tânără şi frumoasă, Zulnia nu se gândeşte la o nouă căsnicie, ci jertfindu-se pe dânsa, se dedică exclusiv copiilor ei, căutând să le dea o educaţie cât mai bună și o cultură cât mai aleasă. Aceasta l-a urmat pe Nicolae Iorga la Vălenii de Munte și i-a fost mereu alături.
Zulnia Iorga a murit la data de 6 aprilie 1934.

șef secție Mihaela Voicea

01/04/2026

La Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a avut loc atelierul pentru copii „Ouă încondeiate”, organizat cu prilejul sărbătorilor pascale.

Dincolo de frumusețea motivelor tradiționale, copiii au învățat sensul creștin al acestui obicei: oul încondeiat – simbol al vieții, al jertfei și al Învierii Domnului Iisus Hristos. Cu răbdare și bucurie, au descoperit că fiecare linie și fiecare culoare poartă o poveste despre credință, lumină și renaștere.

Prin acest atelier, ne-am dorit să le oferim nu doar o activitate creativă, ci și o apropiere sinceră de semnificația profundă a Paștelui.

21/03/2026

📜 21 martie – Ziua Internațională a Poeziei

Pentru mulți, poezia este un lux al timpului liber.
Pentru Nicolae Iorga, era o nevoie a sufletului.

Nu a scris doar istorie. A scris tăceri, seri, doruri, lumini strecurate printre frunze. A ascultat lumea nu doar cu mintea, ci cu o sensibilitate rară, capabilă să transforme foșnetul vântului în mărturisire și liniștea nopții în confesiune.

În poezia sa, nu găsim grandilocvență, ci apropiere. Nu discurs, ci șoaptă. Nu demonstrație, ci trăire.

Pădurea nu este decor — este martor.
Luna nu este simbol — este complice.
Iubirea nu este declarată — este păstrată ca o taină.

Și poate aici stă frumusețea: în faptul că ceea ce nu se spune, se simte mai puternic.

Într-o lume grăbită, poezia lui Iorga ne obligă să încetinim. Să ascultăm.

Să ne apropiem de acea liniște în care cuvintele nu mai au nevoie să fie rostite ca să fie înțelese. Pentru că, dincolo de istoricul monumental, rămâne omul care a știut să iubească și să lase în urma lui nu doar pagini de istorie, ci și pagini de suflet.

Iar poezia… nu îmbătrânește. Ea doar așteaptă să fie din nou ascultată...

"Poezia să îmbătrânească?! De mii de ani cântă ciocârlia acelaşi cântec la răsăritul soarelui, şi lumea nu se satură să-l asculte!" Nicolae Iorga

✍️SERENADĂ

Vânt de seară bate lin,
Glas dând frunzei de arin
Și izvorul se ingână
Cu pădurea cea bătrână —

Pe când duse toate cele
Dorm supt farmec blând de stele
Trece pe bolta senină
Luna-n leagăn de lumină;

Şi-n odihna cea deplină
Tu îndură-te şi vină, —
În pădure nu-i ca-n lume
Ce s-aude, nu se spune.

Cu-al lui dulce cântec vântul
Ni-o acoperi cuvântul
Şi, prin frunze de-or străbate
Blânde raze argintate,

Ne-om ruga frumos de lună,
Zina tainică și bună,
Taina noastră să și-o ţie
Şi nimenea să n-o ştie.

✍️ADESEA...

Adesea 'n nopţile de vară,
Când vântul parcă te desmiardă
Şi când a lunii albă pară
Pe geamuri vine să se piardă;.

Când nu-i un glas în lumea'ntreagă
Decât o frunză ce se pleacă,
Ori un liliac cu-aripa bleagă
Ce prin frunziş vine să treacă,.

Ţi se trezeşte-o amintire,
Un chip uitat de multă vreme,
Ce blând şi trist ca prin şoptire
În lumea-i cată să te cheme.

Un glas ce l-ai iubit odată
Pare că-ţi spune la ureche
O vorbă de demult uitată
Şi care-ţi pare-aşa de veche….

Te'ntorci atunci cu ani'n urmă,
Te faci iar om din alte dăţi,
Timpul trecut întreg se curmă
Şi cm erai atunci, te-arăţi.

În orice stea, ce trece-a lene,
Vezi ochi ce'n lacrimi i-ai lăsat,
Vântul ce tremură'n poiene
Îţi pare glasul cel uitat.

Şi când, trezit, îţi vii în minte,
Te miri obrajii cm sunt u*i
Şi cm în jurul tău cuvinte
De dor, ca'n vis, le mai au*i.

✍️ CI DE-AM FI SINGURI...

Ci, de-am fi singuri amândoi
Şi nime să ne asculte,
Uitându-mă în ochii tăi,
Ţi-aş spune aşa de multe..

Ar trece vremea şi n'am şti
Ce e aceia vreme
Şi n'ar fi nimene din vis
În lume să ne cheme.

Am fi departe tare duşi,
Străini de lumea'ntreagă:
Pe veşnicie ţi-aş fi drag,
Tu veşnic mi-ai fi dragă;.

Cu sărutări am şterge'n ochi
A'lacrimilor urme,
Şi cine oare s'a'ndura
Al nostru raiu să-l curme?.

Ţi-aş spune vorbe dulci încet:
Ca să le-au*i mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine.

Şi-atuncea de ne-om săruta,
A cui să fie vina?
Nici tu, că nu mă au*iai,
Nici eu n'oiu fi pricina.

✍️ BRAD BĂTRÂN

A fost taiat un brad batrân
Fiindca facea prea multa umbra
Si-atuncea din padurea sumbra
S-a au*it un glas pagân.

O, voi ce-n soare cald traiti
Si-ati rapus stramosul vostru
Sa nu va strice voua rostul
De ce sunteti asa grabiti?

În anii multi cât el a fost
De-alungul ceasurilor grele
Sub paza crengilor rebele
Multi au aflat un adapost.

Mosneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o calauza
Si-n vremea aspra si ursuza
El cu furtunile-a dat piept.

Folos aduse cât fu viu
Si mort acuma, când se duce,
Ce alta poate-a va aduce
Decât doar înca un sicriu.

șef secție Mihaela Voicea

10/03/2026

10 martie 1931 – Nicolae Iorga primește colanul Ordinul Ferdinand I

La acea data, Nicolae Iorga scria în jurnalul său:
„La 1 și jumătate la dejun la Palat, cu soția. Iau parte rectorii de la Politehnică, de la Școala de Război, vicerectorul de la Academia de Comerţ, decanii, Baliff, Ilasievici.

Regele mă cheamă la o parte și, cu câteva cuvinte despre rolul ce am avut în pregătirea unirii românești îmi dă colanul Ordinului Ferdinand. E de faţă prințul Nicolae și Moștenitorul.
La masă Regele-mi vorbește foarte amabil. A primit pe Cuza, care i-a expus „doctrina“; i s-a arătat că, de fapt, ea nu duce la nimic. Vorbind de miniștrii săi, Regele arată că Mironescu n-a căutat puterea, că i s-a impus să prezideze Guvernul. Haţeganu se dovedește bun la lucru. Eu nu ating în nimic revocarea lui Burillianu. Multe idei ale Regelui despre școală: ar vrea diplome de Stat pe lângă licență. Recunoaște marea schimbare în bine la studenți: de Florii ar voi ceremonia decorării steagului universitar.
Va veni și la Universitate pentru o vizită neașteptată. Crede că mulți profesori nu-și țin cursurile. I s-au adus multe plângeri contra lui Peretz. Pe Moștenitor vrea să-l crească mai românește. Se dă la brazdă. „Trage chiulul, dar inteligent.” Nu se dă la mersul pe jos. Ba inventează conferințe ale Regelui cu personalități importante ca să scape.
Regele e voinic și bine dispus; ordinea în Palat, perfectă.
Pe diploma colanului se înseamnă prezidarea primei Camere a României întregite, rolul de conducător moral al noii generații, propaganda în străinătate.ˮ

Ordinul „Ferdinand I” a fost o decorație creată la 8 mai 1929, în amintirea regelui Ferdinand I al României, care încetase din viață la 20 iulie 1927. Simultan s-a creat și Medalia Ferdinand I. Ordinul avea șase grade și putea fi acordat numai cetățenilor români care avuseseră o contribuție deosebită la Marea Unire din 1918.

Colanul reprezintă cel mai înalt însemn al ordinului „Ferdinand I”. Cel care l-a proiectat a fost însuși regele Ferdinand I al României. Ordinul are ca simbol o cruce cu capetele despicate. Crucea este compusă din îmbinarea literei F a cifrului regelui Ferdinand I. Crucea este realizată din email verde și este surmontată de o coroană aurită. Aceasta este prinsă de cordonul colanului format din inele aurite care leagă împreună cele 12 cruci alternante, realizate din email verde și albastru.

Colan (limitat la 5, apoi la 8 membri)
Mare Cruce (limitat la 10, apoi la 15 membri)
Mare Ofițer (limitat la 25, apoi la 40 de membri)
Comandor (limitat la 40, apoi la 60 de membri)
Ofițer (limitat la 50, apoi la 75 de membri)
Cavaler (limitat la 70, apoi la 100 de membri)
Doar 8 astfel de colane au fost realizate vreodată și au fost acordate: reginei Maria, mareșalului Alexandru Averescu, mareșalului Constantin Prezan, Nicolae Iorga, Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu Maniu și generalului Henri Berthelot, singurul străin căruia i-a fost oferit ordinul.

șef secție Mihaela Voicea

10/03/2026

🎙️ 10 martie 1929 – Nicolae Iorga debutează la microfonul Radioului Românesc

La 10 martie 1929, Nicolae Iorga rostea prima sa conferință la microfonul Societății de Difu*iune Radiotelefonică din România, marcând astfel începutul unei perioade de excepție în care marele istoric, scriitor și om politic avea să devină o voce esențială a culturii române transmise prin undele radio.

Pasionat de educația națională și profund preocupat de formarea generațiilor viitoare, Iorga a înțeles rapid potențialul acestui nou mijloc de comunicare. Radiofonia îi permitea să ajungă la un public larg, dincolo de sălile de curs, dincolo de paginile cărților sau ale ziarelor. Prin glasul său, istoria, literatura și valorile naționale deveneau accesibile tuturor, de la elitele intelectuale la oamenii simpli de la sate.

📻 Rolul radioului în viziunea lui Iorga
Nicolae Iorga a văzut în radio o modalitate revoluționară de a educa și a forma conștiințe. Conferințele sale radiofonice abordau teme variate, de la istoria națională la valorile morale și culturale care definesc identitatea unui popor. Prin stilul său inconfundabil, sobru și pătrunzător, reușea să capteze atenția ascultătorilor, oferindu-le lecții vii și memorabile.

📖 O tribună pentru memoria națională
„Cine uită, nu merită” – acest principiu fundamental al lui Nicolae Iorga răzbătea din fiecare intervenție radiofonică a sa. Pentru el, trecutul nu era doar o colecție de date și evenimente, ci un izvor nesecat de învățăminte pentru prezent și viitor. În conferințele sale, sublinia importanța respectului față de înaintași, a muncii cinstite și a responsabilității față de destinul național.

🎙️ Ecoul unei voci nepieritoare
Aparițiile sale radiofonice au devenit repere culturale, iar publicul a învățat să-l asculte cu respect și interes. De la această primă intervenție din 10 martie 1929, Nicolae Iorga avea să rămână un colaborator constant al radioului, fiind una dintre personalitățile care au transformat acest mediu într-o veritabilă „tribună a națiunii”.

Astăzi, la aproape un secol de la acel moment, vocea sa rămâne vie prin moștenirea scrisă, prin ecourile gândirii sale și prin modelul de intelectual dedicat culturii și educației naționale.

Cum suna o conferinţă ţinută de Nicolae Iorga? La început, vocea îi era molcomă, liniştită, apoi din ce în ce mai învolburată, pe măsură ce se ambala pe un subiect. Se spune că Nicolae Iorga avea un extraordinar dar al improvizaţiei, el niciodată nu-şi scria discursul pe care avea să-l ţină la microfon. Nu avea la el decât o bucăţică de hârtie pe care scria cuvintele-cheie ale temei pe care urma să o dezbată.
Tudor Teodorescu Branişte are o amintire despre modul în care Iorga îşi pregătea conferinţele: «Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă aflu la Radio când era programat Iorga copleşit de munca de fiecare zi, venea grăbit, în ultimul moment dar întotdeauna la timp. Strângea mâinile celor care îl întâmpinau, arunca pe un scaun pălăria şi servieta şi intra în cabină. Se aşeza pe scaun şi scoţând din buzunarul vestei un petic de hârtie de dimensiunile unei cărţi de vizită, pe care erau însemnate cu slova lui măruntă trei-patru cuvinte ca puncte de reper, începea să vorbească, întâi cuvintele veneau cu oarecare pauze între ele. Îndată ce se încălzea, frazele se alcătuiau tot mai repezi, tot mai înaripate. Nu ridica niciodată glasul, ca la tribună. Păstra tonul unei discuţii amicale cu ascultători nevăzuţi.»” – Gabriela Simon, ”Nicolae Iorga in integrum”, ”Cotidianul”, 26 iunie 2001.



șef secție Mihaela Voicea

04/03/2026

În seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21:22, Prahova s-a cutremurat, alături de multe alte județe ale Românie, timp de 56 de secunde dramatice, la o intensitate de 7,2 grade pe scara Richter.

În urma seismului și-au pierdut viața 1.570 de oameni, iar alți 113.000 au fost răniţi, la nivel național. Nu mai puțin de 32.900 locuinţe s-au prăbuşit sau au fost grav avariate, iar 35.000 familii au rămas fără adăpost.

A fost al doilea cutremur cu consecințe dezastruoase asupra orașului nostru. Cel din 1940, de 7,4 grade și efectele sale au rămas sumar în documente și în memoriile locuitorilor care mai trăiesc.

În lunga istorie a cutremurelor din spațiul românesc – începând cu cel din anul 1022 (6, 5 grade pe scara Richter) – orașul Vălenii de Munte a fost cel mai afectat de cele din 1738 (7,7), 1802 (7,9 – 8,2- grad XII „catastrofe”), 1901 (7,2), 1940 (7,4) și ultimul trăit și de actuală generație, 1977 (4 martie, ora 21:22 măsutat la 7,2 grade Richter).

Cele mai afectate au fost bisericile: Mănăstirea (1738, 1802, 1940, 1977), Sf. Ioan, Nica Filip, Berevoiești, Tabaci, Berceni (1940 – nerefăcută niciodată). A dispărut Școala de Fete (1940), Școala de Băieți (1977), instituții de traditie: bănci, restaurante, grădinițe și mult iubita gară. Au dispărut din centrul orașului peste 80% dintre clădirile de tradiție ale acestei zone, partea patriarhală apreciată de Nicolae Iorga. Au decedat sub greutatea zidurilor 4 persoane.

Casa lui Nicolae Iorga a fost destul de avariată la cutremurul din 1940, a fost sumar renovată în anul 1948, abia în anul 1965 s-au făcut reparații integrale la imobilului principal. Interiorul a fost aranjat în așa fel încât să redea exact înfățișarea și atmosfera din timpul vieții marelui savant. Exponatele au fost integrate cu discreție în context, astfel încât să nu se observe prea mult absența celui a cărui amintire vie o caută, în primul rând, cei ce pășesc pragul. La 28 noiembrie 1965, a fost inaugurată Casa Memorială „Nicolae Iorga” la Vălenii de Munte.

Doisprezece ani după reconstruirea casei devastată de un alt cutremur, cele 45 de secunde care au zguduit vetrele Munteniei din Vrancea până în Zimnicea și Craiova, au năruit încă o dată bătrâna casă. În anul 1980 a fost refăcută și dată în funcțiune. A trebuit refăcută aproape complet, menținându-se numai pereții de piatră ai subsolului și recuperându-se stâlpii de stejar, care au capiteluri fasonate după modelul „ochiului de bufniță”, balustrade ale scării și tocurile ferestrelor. La subsol s-au creat premisele unui lapidarium și a fost adoptat un sistem de încălzire inedit, prin pereți, o invenție a inginerei Maria Papadopol. Datorită acesteia, în tot muzeul se putea asigura o temperatură constant, nenocivă exponatelor. În prezent încălzirea nu mai funcționează.
Proiectul de restaurare a complexului muzeal „Nicolae Iorga" a fost întocmit în cadrul institutului de Proiectări al județului Prahova din Ploiești, de următorul colectiv: Arhitectura - arh . Călin Hoinărescu (șef proiect), arh . Cristina Caraman, c. arh . Adriana Constantin, proiectant Ștefan Luția.

șef secție Mihaela Voicea

01/03/2026

🌸 Un cadou de mărțișor pentru publicul nostru 🌺

Astăzi, la Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, a avut loc vernisajul expoziției temporare:

„Finețe și expresivitate în arta decorativă”

Gândită ca un mic dar de început de primăvară pentru vizitatorii noștri, expoziția aduce în prim-plan obiecte decorative de o rară eleganță – porțelanuri fine și piese ornamentale ce impresionează prin delicatețea formelor și bogăția decorului.

Vă invităm să descoperiți aceste obiecte care transformă utilul în artă și să vă bucurați de farmecul lor în spațiul Casei Memoriale „Nicolae Iorga”.

🌿 Vă dorim o primăvară minunată în care să redescoperiți bucuria de a intra într-un muzeu, locul în care obiectele prind glas, iar poveștile trecutului ne apropie și ne îmbogățesc sufletul.

01/03/2026

🌿📖 1 Martie – Mărțișor și 189 de ani de la nașterea lui Ion Creangă 📖🌿

Astăzi, la început de primăvară, sărbătorim nu doar Mărțișorul, simbolul renașterii și al bucuriei, ci și 189 de ani de la nașterea lui Ion Creangă (1 martie 1837), cel care a zugrăvit în culori vii lumea satului românesc, cu umorul său inconfundabil și graiul său curat.

Nicolae Iorga l-a considerat pe Creangă „cel mai original și mai românesc dintre prozatorii noștri”, remarcând că el a fost scriitorul care „a trăit mai aproape de popor, l-a înțeles mai bine și l-a reprodus mai cu viață”. Fără influențe străine, povestitorul din Humulești a imortalizat în paginile sale o lume autentică, cu obiceiurile, înțelepciunea și farmecul ei nepieritor.

📖 Nicolae Iorga despre Ion Creangă:

> „Opera lui Creangă, nu tocmai mare, cm se întâmplă mai totdeauna într-o țară unde omul de litere nu există ca profesie, este foarte interesantă pentru cercetător [...] un adevărat fenomen, cu rânduri curate, pe care le-a scris Creangă, scriitor energic care, înțelept ca poporul, e râzător și sentențios, mișcat și fatalist, ca și dânsul.”.

Ion Creangă a fost și rămâne oglinda sufletului românesc, un autor care, prin poveștile sale, ne-a învățat să râdem, să ne bucurăm de lucrurile simple și să păstrăm în suflet copilăria. Așa cm firul alb și roșu al mărțișorului îmbină puritatea cu vitalitatea, scrierile sale împletesc nostalgia cu veselia, învățămintele cu hazul.

✨ Astăzi, de Mărțișor, să dăruim nu doar șnurul alb-roșu, ci și un gând bun pentru cel care ne-a lăsat moștenire comorile copilăriei noastre!

📚 Voi ce amintire frumoasă aveți legată de poveștile lui Creangă? Care este favorita voastră? Scrieți-ne în comentarii! ⬇️

24/02/2026

❤️ Inima unui savant ♥️

Pentru mulți, Nicolae Iorga rămâne istoricul, profesorul, omul public. Dar cei care-l caută pe omul Nicolae Iorga descoperă o inimă sensibilă, capabilă de o iubire profundă și statornică.

Dincolo de discursuri și de paginile de istorie, a existat un bărbat care a iubit zilnic — cu grijă, cu dor, cu atenție la fiecare nuanță a sufletului celei alese. Iubirea lui pentru Catinca nu a fost un episod, ci o prezență continuă.

O descoperim în scrisori, unde dorul devine aproape neliniște, iar bucuria revederii capătă intensitate.
O regăsim în poezie, unde visarea și apropierea sunt rostite cu delicatețe.

Scrisorile și versurile nu sunt două lumi separate.
Sunt două expresii ale aceleiași iubiri trăite zi de zi.
Poate că, în liniștea unei seri, între manuscrise și cărți, poezia „Ci, de-am fi singuri…” nu era doar literatură, ci o mărturisire.

Pentru că inima unui savant nu a bătut doar pentru istorie.
A bătut, înainte de toate, pentru ea.

Ci de-am fi singuri...
Nicolae Iorga

Ci, de-am fi singuri amândoi
Şi nime să ne asculte,
Uitându-mă în ochii tăi,
Ţi-aş spune aşa de multe...

Ar trece vremea şi n-am şti
Ce e aceia vreme
Şi n-ar fi nimene din vis
În lume să ne cheme.

Am fi departe tare duşi,
Străini de lumea-ntreagă:
Pe veşnicie ţi-aş fi drag,
Tu veşnic mi-ai fi dragă;

Cu sărutări am şterge-n ochi
A-lacrimilor urme,
Şi cine oare s-a-ndura
Al nostru raiu să-l curme?

Ţi-aş spune vorbe dulci încet:
Ca să le-au*i mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine.

Şi-atuncea de ne-om săruta,
A cui să fie vina?
Nici tu, că nu mă au*iai,
Nici eu n-oiu fi pricina.

Poezie publicată în Revista Științifică și Literară CONTEMPORANUL, nr. 9, septembrie 1890

șef secție Mihaela Voicea