Muzeul ACASĂ - Tăuții Măgherăuș

06/04/2026

🌷A sosit iar vremea aceea când mugurii crapă de dorul luminii, iar zborul păsărilor despică cerul, vestind învierea a tot ce a zăcut amorțit sub zăpezi.
🌷 Rezemat de gardul de nuiele, ceasornicul lumii încremenește o clipă, pentru a admira spectacolul mut în care viața biruiește din nou, sub un cer liber, albastru și curat ca o rugăciune.
🌷 Vă așteptăm, ACASĂ la muzeu! 🌷”

03/04/2026

🍀Flori și zâmbete la Muzeul Etnografic ACASĂ ! 🌺🌸🌼

🌺Dorim să aducem mulțumiri elevilor din clasa a V-a A și domnului profesor Gavrilă Cornel , Liceul tehnologic Traian Vuia Tăuții-Măgherăuș , pentru inițiativa frumoasă de astăzi. 🌿

🌼Prin plantarea florilor în fața muzeului, acești tineri gospodari au înfrumusețat spațiul public și ne-au oferit tuturor o lecție de spirit civic și iubire pentru comunitate.🍀🌺🌼🌹🪷🌸🌺

🌹Vă așteptăm cu drag la muzeu să vedeți și munca lor 🥰 !🌺🌼🌹🪷🌸🌺🍃🌱🌿🍀

27/03/2026

https://www.facebook.com/photo/?fbid=809211524571231&set=a.549913573834362

Substitutul Zeiței-pasăre neolitice generatoare de viață, care aduce pe coșul casei frățiori și surioare celor mici, este barza sau cocostârcul. Oaspete drag, așteptat cu nerăbdare să sosească primăvara din țările unde iernează, barza prevestește timpul („Dacă berzele pleacă din vreme se zice că iarna va fi grea, dacă pleacă târziu, iarna va fi scurtă și călduroasă”); belșugul („Dacă un om vede mai multe berze primăvara, va face multe care de porumb”); norocul („Se crede că va fi mare noroc în casa pe care barza își face cuib”); ursita („Oamenii care văd o singură barză zic că rămân singuri, mai cu seamă fetele și băieții rămân necăsătoriți”; „Cine vede întâia oară primăvara o singură barză, zice că e semn de moarte”); incendiul („Dacă se aprinde undeva o casă, vestește oamenii prin tocănitul cu ciocul lor”).

Celor care îi permit să-și construiască cuibul pe case sau în apropierea caselor, le-ar aduce un mare sacrificiu: își omoară unul dintre pui. Glasul său divin este obținut prin bătutul ritmic al unei scânduri cu unul sau două ciocane din lemn (toaca de lemn) și, la auzirea unei vești rele, prin lovirea cu degetul în lemn și pronunțarea formulei „Doamne ferește!” Verbul onomatopeic „a tocăni” apare în unele expresii populare: „a tocăni la cap” înseamnă a enerva, a bate la cap. Bătutul lemnului cu degetul, ca de altfel și bătutul toacei și al clopotului au fost, la început, o practică magică, o bătaie rituală.

Ion Ghinoiu – Calendarul țăranului român. Zile și mituri (Univers Enciclopedic Gold, 2019)

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecía Fototeca MAP | Cuib de barză (MAP-5413)
---> https://bit.ly/3sqwBkE

26/03/2026

🌿🌿„Tradiții care unesc”. Bucuria Luminii și a creativității în Maramureș. 🌿🌿
🌿În prag de primăvară, sub semnul sacru al pregătirilor de Paște, m-am bucurat să fiu alături de cadre didactice din județul Maramureș la cea de-a III-a ediție a „Atelierului de încondeiat ouă” .
🌿Evenimentul a fost organizat de Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini , în cadrul proiectului județean „Tradiții care unesc” , realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Primăria Seini, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară și Centrul Universitar Nord din Baia Mare.
🌿Departe de catalog și de tabla de scris, dascălii veniți din tot județul au devenit, pentru câteva ore, păstrători de datini și „artiști” ai simbolurilor pascale.
🌿Într-un decor marcat de simboluri sacre și flori de primăvară, aceștia au onorat invitația de a purta cu mândrie și un element din portul tradițional românesc.
🌿Centrul Multifuncțional din Seini a devenit un spațiu al dialogului între trecut și prezent, unde s-au împletit tradiția și inovația: de la migala „scrierii” ouălor cu ceară (păstrând motivele geometrice și florale moștenite de la străbuni), până la tehnicile contemporane de ornamentare.
🌿Succesul acestui eveniment pune bazele unor viitoare parteneriate culturale solide între Tăuții-Măgherăuș și Seini . Această axă a creativității și a respectului pentru tradiție va deveni un motor pentru proiectele noastre viitoare comune.
🌿Mulțumesc pentru invitație ! 🌿 Felicitări organizatorilor și tuturor celor care, prin prezența lor, au transmis un mesaj puternic: EDUCAȚIA înseamnă, înainte de toate, respect pentru identitate !

24/03/2026

🔥În tradiția populară românească, Blagoveștenia (Buna Vestire, Ziua Cucului , Ziua dezlegării primăverii) era însoțită de numeroase obiceiuri menite să marcheze începutul primăverii și renașterea naturii. Printre cele mai spectaculoase și încărcate de simbolism se numărau focurile aprinse în ajun sau chiar în ziua sărbătorii.

🔥Aceste focuri, cunoscute în unele regiuni sub numele de „focurile de Blagoveștenie”, aveau un rol purificator și protector. Oamenii credeau că, prin arderea resturilor vegetale adunate din gospodărie – crengi uscate, frunze, paie – se curăță spațiul de energiile rele și se alungă spiritele necurate adunate peste iarnă. Focul era văzut ca un element sacru, capabil să refacă echilibrul dintre om și natură.

🔥În multe sate, focurile erau aprinse în curți sau pe câmpuri, iar membrii familiei se adunau în jurul lor. Copiii și tinerii aveau uneori obiceiul de a sări peste flăcări, gest care simboliza purificarea și aducerea sănătății. Fumul era considerat binefăcător: dacă trecea peste pomii fructiferi sau peste vite, se credea că le va feri de boli și le va asigura rod bogat.

🔥De asemenea, focurile aveau și o funcție practică și simbolică legată de agricultură. Arderea resturilor din grădină marca începutul muncilor de primăvară. În unele zone, cenușa rezultată era împrăștiată pe câmpuri, fiind considerată fertilizatoare și aducătoare de belșug.

🔥Un alt sens important al acestor focuri era acela de „trezire” a naturii. Se credea că, odată cu căldura focului și zgomotele făcute în jurul lui sunt alungate insectele dăunătoare și spiritele iernii, făcând loc primăverii. Astfel, ritualul avea și o dimensiune magică, legată de controlul forțelor naturii.

🔥Focurile aprinse de Buna Vestire erau acte ritualice complexe, încărcate de semnificații: purificare, protecție, fertilitate și reînnoire. Ele reflectau modul în care comunitățile tradiționale înțelegeau legătura profundă dintre om, natură și sacru.

17/03/2026

🐍Alexiile: Ziua Șarpelui și Răscrucea Primăverii
Pe 17 martie , calendarul popular românesc marchează o barieră simbolică între iarnă și vară: Alexiile , peste care s-a suprapus sărbătoarea creștină a Cuviosului Alexie, „Omul lui Dumnezeu”, această zi este închinată renașterii naturii și trezirii tuturor viețuitoarelor pământului.

Legenda Cutiei Ferecate: De ce avem berze?
Mitologia noastră populară păstrează o poveste fascinantă despre originea acestei zile. Se spune că Alexie era un om simplu că Dumnezeu ia încredințat o misiune grea: să arunce în mare sau cutie ferecată în care fuseseră închise toate gângăniile și reptilele dăunătoare lumii. Biruit de curiozitate, Alexie a deschis cutia, eliberând fără toate voie relele pe pământ. Ca pedeapsă, Dumnezeu la preschimbat în cocostârc (barză) , osândindu-l să cutreiere apele și câmpiile pentru a strânge, insectele și șerpii risipiți.

Ziua Șarpelui și semnele renașterii
Cunoscută și sub numele de „Ziua Șarpelui” , 17 martie este momentul în care pământul „se deschide”. Se crede că acum reptilele și insectele ies din hibernare, urmând să se retragă înapoi în adâncuri abia pe 14 septembrie, de Ziua Crucii. Semnele vieții sunt pretutindeni:

În ape: Se spune că acum peștii încep să se zbată, dând semnalul dezghețului definitiv.

În ogradă: Este momentul în care debutează noul an apicol, stupii fiind scoși afară pentru prima dată în acest an.

Ritualuri și interdicții: Paza împotriva dăunătorilor
Pentru a proteja gospodăria de insecte și reptile, satul tradițional apela la practici magice (apotropaice). Un obicei inedit era afumarea livezilor, a grajdurilor și chiar a oamenilor cu bucăți dintr-o cârpă veche — dar nu orice cârpă, ci cea cu care fuseseră șterse ouăle roșii la ultimul Paște. Se credea că acest fum sacru ține departe paguba de recolte și animale.

Totodată, Alexiile erau respectate cu sfințenie de femei. În această zi, acul și foarfeca erau lăsate deoparte , existând credința dacă cineva taie sau coase pe 17 martie, vitele familii vor fi în pericol de a fi mușcat de șarpe peste vară.

11/03/2026

M-au urzit din cânepă și m-au înălbit în roua dimineților, dar menirea mea nu a fost niciodată pământească. Zeci de ani am stat acolo, sus, îmbrățișând lemnul sfânt al icoanei. De la înălțimea mea, am văzut cm se schimbă lumea în ,,casa ce' bună”. Am simțit căldura lămpii cu gaz și fumul subțire al candelei.

Am simțit tăcerea grea a tatălui când se întorcea de la colectiv cu mâinile goale, căutând cu privirea sprijinul în sfinții pe care eu îi păzeam; am auzit suspinele mamei când pruncii erau fierbinți de boală și am văzut fetele cm se uită la mine, visând la ziua când vor pleca din casă cu tot cu lăzile de zestre.

Până prin anul 1965, am fost poarta dintre cer și pământ în acea casă. Vedeam lumea de afară cm se schimbă: se ridicau fabrici, se făceau drumuri noi, dar sub grindă, timpul stătea în loc. Eu miroseam tot a busuioc uscat și a tămâie.

Apoi, într-o zi, m-au dat jos. Poate a fost varul cel nou de pe pereți, poate au venit mobilele acelea lucioase lângă care nu mai încăpeau sfinți și ștergare înflorate. Am fost împăturit și pus cu grijă într-o ladă.

Astăzi, aici, pe peretele muzeului, m-am trezit din nou. Când nepoata celei care m-a țesut și m-a privit, am simțit iarăși căldura acelei odăi de demult. Nu mai sunt la icoană, dar am devenit eu însumi o icoană a unei lumi care nu vrea și nu poate fi uitată.

02/03/2026

https://www.facebook.com/share/14TSDoLbDSq/

În calendarul creștin-ortodox, pe 1 martie este sărbătorită Sfânta Muceniță Evdochia. Țăranul român, inspirat de acest nume, i-a creat o biografie paralelă. În basmele românilor, baba apare ca personaj ambiguu: ea poate să-i facă eroului principal un bine, dar ar putea să-i facă și rău, „punându-i bețe în roate”, îngreunându-i drumul victorios spre țintă.

Etnologii văd în Baba Dochia o întruchipare a principiului negativ, distructiv. Există multe variante ale legendei ei. Se zice că Baba Dochia „era o femeie foarte sârguincioasă, dar totodată și foarte rea și aspră, fiindcă era născută în zodia scorpiei. Asprimea și răutatea ei însă și-o arăta mai cu seamă față de noră-sa, căci Baba Dochia avea și o noră, pe care o asuprea foarte tare”. Într-un an, a trimis-o să pască oile în pădure, să toarcă și să adune fragi. A anunțat-o că iarna se sfârșise și că sosise primăvara. Nora a pornit cu oile, cu furca-n brâu, pe un ger năprasnic. Din cauza lui, nu putea toarce, iar fragii, bineînțeles, nu răsăriseră, fiind iarnă în toată legea. Femeia a început să plângă amarnic. Se gândea că baba o va ucide în bătaie, dacă va vedea că nu a cules fragi, nici nu a tors caierul de lână. Un înger coborât din cer o sfătuiește să se întoarcă acasă și să-i spună soacrei sale că omătul nu s-a topit și că gerul încă stăpânește pământul. Tânăra face întocmai, dar Baba Dochia nu o crede. O acuză că s-a întors acasă de leneșă ce este. O trimite din nou cu oile la păscut, amenințând-o că dacă nu-i va aduce nici de data asta fragi, o s-o omoare. Pe drum, îngerul i se arată din nou. Aflând cât de neomenește s-a purtat baba, el o îndeamnă să culeagă lemne și să facă un foc, să se-ncălzească. În vreme ce tânăra femeie se bucura de căldura focului, printr-o minune a îngerului, caierul de lână de pe furcă se toarce singur. Îngerul o sfătuiește apoi să umple cofa, pe care o avea la ea, cu cărbuni aprinși, iar acasă să i-o dea soacrei sale. Baba Dochia ia cofa și, când o deschide, o vede plină cu fragi. Mănâncă din ei și, crezând că a sosit primăvara, de vreme ce apăruseră fragii, se îmbracă cu cele 12 cojoace și pornește cu oile spre muntele împădurit. Pe drum, o prinde ploaia, apoi ploaia se preschimbă în ninsoare. Cojoacele îngreunându-i-se, începe să le lepede unul câte unul. Noaptea, se așterne un ger cumplit care o îngheață și pe ea și pe oi.

În unele versiuni ale legendei se spune că din sloi de gheață baba a fost transformată în stâncă: „Și atunci Dumnezeu, pentru că i s-a pus împotrivă și pentru că a voit să omoare pe noră-sa, a prefăcut-o, spre pedeapsă, într-o stâncă de piatră, care se vede și astăzi pe vârful unui munte și de sub care izvorăște și curge un izvor limpede de apă, din care beau oamenii. Și dimpreună cu dânsa a prefăcut și oile sale în stânci, care stau împrejurul ei și care, privite din depărtare, par ca niște oi albe și negre, adică tocmai așa cm arătau ele când erau vii”.

Românii din vechime credeau că Baba Dochia sau Baba Marta, cm i se mai spunea, are 9 sau 12 zile capricioase și rele ca ea: Zilele Babei/Zilele Babei Dochie. Acestea începeau, în unele zone, chiar de mărțișor, pe 1 martie, în altele cu 9 sau 12 zile înainte. Numărul simbolic de 9 sau 12 are legătură cu cojoacele pe care baba le leapădă unul după altul. Și aici intervine logica „sălbatică”, mitică, greu de înțeles pentru mințile noastre raționale: dacă zilele babei cădeau înainte de 1 martie, oamenii credeau că va fi o primăvară prielnică aratului și că oamenii puteau să semene mai devreme. Dacă picau după 1 martie, însemna că vor avea parte de o primăvară mohorâtă și că țăranii nu vor putea semăna prea curând. Tot în popor se credea că aceste zile pot depăși numărul de zece, iar atunci se spunea că Martie le împrumută de la Prier (aprilie). Fiind zilele în care păsările călătoare reveneau din țările calde și se nășteau mieii, Împrumutările erau cu dedicație: prima zi era a sturzului, a doua a mierlei, a treia a cocostârcului, a patra a ciocârliei, a cincea a cucului, a șasea a rândunelelor. Ultima era ziua omătului sau a mieilor. În aceste zile, vremea e cât se poate de capricioasă: acum ninge, acum e soare, acum plouă.

După zilele Babei Dochia urmează altfel de zile, mai călduroase, dedicate Moșilor sau Sfinților. Femeile își alegeau câte-o zi din cele ale Babei, iar bărbații dintre cele ale Moșilor. Urmând aceeași logică a gândirii magice, simpatetice, cm era ziua pe care ți-ai ales-o, așa erai și tu: capricios sau nu, mânios sau blând, bun sau rău.

Text: Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Oroveanu | Momârlani, Lupeni, județul Hunedoara, fotograf Iosif Berman (O-223)

24/02/2026

🎋,,Dragobetele” reprezintă o sărbătoare a vitalității și a rodului, fiind momentul sacru în care se constituie perechile, atât în lumea cuvântătoare, cât și în cea a păsărilor cerului. Deși este adesea comparat cu Sfântul Valentin din spațiul occidental, Dragobetele ocupă un loc distinct în calendarul popular (24 februarie).
🎋În viziunea tradițională, lipsa perechii era echivalentă cu un eșec existențial, credință rezumată în maxima populară: „pasărea care rămâne fără soț moare”.
🎋Această zi era guvernată de magia întoarcerilor , un complex de gesturi ritualice menite să fixeze norocul și resursele în interiorul gospodăriei: cloștile se întorc la cuib pentru a asigura continuitatea, vitele se întorc la iesle….
🎋Dragobetele nu este un personaj izolat, ci parte dintr-un sistem mitologic dominat de o Mare Zeiță a Fecundității : Dochia, Baba Marta, Femeia Bătrână, o prezență mitică ce marchează sfârșitul iernii și face loc forței tinere reprezentate de Dragobete. Ea trebuie să „moară” (prin îngheț ) pentru ca fiul ei, Dragobete, să poată activa forța vieții.
🎋Se crede că florile culese de fete și băieți în această zi a anului au puteri magice, motiv pentru care au fost folosite în diferite farmece și ritualuri de dragoste, fiind considerate și primele mărțișoare .
🎋Aceasta sărbătoare este, în esență, un mecanism de garantare a viitorului, unde iubirea dintre oameni se împletește cu ritmul biologic al naturii pentru a asigura bunul mers al lumii.
Mirela Badea - muzeograf

14/02/2026

https://www.facebook.com/share/p/17E6gMQ9Hn/

MOŞII DE IARNĂ

„Moşii de iarnă” sau „Moșii cei mari” marchează începutul seriei celor „Șapte sâmbete ale morţilor”, serie care se va încheia cu „Sâmbăta lui Lazăr” (ziua de dinainte de „Duminica Floriilor”), când se oficiază parastase în cinstea persoanelor răposate. Credincioșii duc diverse alimente la biserică (de ex: colivă, colac, vin), spre a fi sfințite de către preoți, împreună cu „pomelnicul” cu numele persoanelor trecute la cele sfinte, precum şi lumânări. În funcţie de posibilităţi, credincioșii pot pregăti și pachete cu alte alimente (de ex: plăcinte, brânză, piftie, sarmale, mere, etc.), pe care le vor oferi ca „pomană” persoanelor mai nevoiașe, în amintirea sufletelor celor răposaţi.

Conform tradițiilor din lumea satului, în ziua de „Moșii de iarnă” nu se lucra şi se trimiteau la casele sărace farfurii cu orez cu lapte, plăcinte cu brânză şi colaci. În unele locuri, se consuma și se da de pomană piftie și alte răcituri. Din acest motiv, sărbătoarea „Moșii de iarnă” mai este numită și „Moșii de piftii”. Femeile care dădeau de pomană ştiau că „cine dă, lui îşi dă”, „cine face, lui îşi face”. Persoana venită cu pomana spunea: „primeşte de sufletul lui cutare…”, iar persoana care primea pomana răpundea: „bodaprosti, să fie primit!”

Credincioşii care doresc să facă pomeniri de „Moșii de iarnă”, vor merge de dimineaţă la biserică și vor participa la sfânta liturghie, după care se va oficia parastasul în amintirea celor răposaţi. Apoi se va merge la cimitir unde se vor aprinde lumânări. Nu se vor oficia nunți în ziua de „Moșii de iarnă”. Noul sezon al nunţilor se deschide după „Duminica Tomii” (a doua duminică după Paște).

După pomenirea morţilor, credincioşii se pregătesc pentru intrarea în cel mai lung post din an, Postul Paştelui.

(Sursă text: Irina Nicolau - Ghidul sărbătorilor românești, Humanitas, 1998; foto: „Pomană la biserică” (negativ pe sticlă, nr. inv. 851), Lunca Cernii, Hunedoara, autor Denis Galloway, 1928, arhiva MET.)

09/02/2026

🌿🐦🌿„Sântionul de primăvară”🌿🐦🌿
🌿ATELIERUL DE TRADIȚII🌿
În prag de primăvară, când pământul începe să respire sub primele raze de soare, ne vom întâlni pentru a cunoaște mai bine tradiția mărțișorului într-un cadru de tihnă și poveste. 🌿
🌿Vom împleti povești cu șnur, vom făuri mărțișoare cu simbol și ne vom lăsa purtați de amintiri cu dor, într-o atmosferă de sărbătoare specifică acestei frumoase sărbători din calendarul popular românesc.🌿
🌿Este o invitație la autenticitate, o ocazie de a ne cunoaște rădăcinile și de a purta mai departe „dorul” care ne definește identitatea.🌿
🌿Casa de Cultură din Tăuții-Măgherăuș va deveni un spațiu al dialogului între generații, unde vom vorbi despre cm se întâmpina odinioară ,,Sântionul de primăvară” .
🌿🐦🌿Fie că dorești să înveți tainele mărțișorului tradițional sau pur și simplu să te bucuri de o șezătoare modernă cu parfum de demult, te așteptăm cu inima deschisă .🌿Mărțișorul este funia timpului, împletită din moștenirea străbunilor. 🌿🐦🌿

31/01/2026

https://www.facebook.com/share/1T9LcaG4eK/

29 - 31 ianuarie: Filipii de Iarnă. Alţi patroni ai lupilor, alte zeitaţi conturate vag. La fel ca Circovii, au o sărbătoare pereche, Filipii de Toamnă. Între cei de toamnă şi cei de iarnă este cuprinsă perioada de împerechere a lupilor. Filipii sunt ţinuţi, în primul rând, de femei. Tânăra nevastă de la soacră. Când mama ei nu are noră în casă, îi moşteneşte şi pe ai mamei. Sunt ţinuţi în casele de ciobani şi în gospodăriile unde sunt vite. Chiar fără oi şi vite, e bine să-i ţii pentru că previn pagubele datorate lupului, animalul cel mai temut din Carpaţi. Ursul este mai puternic, are şi el sărbătorile lui, lupul însă „rupe” mai multe vite decât duce cu el. Voracitatea lui o depăşeşte pe a tuturor carnivorelor din această zonă.

Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Clișee Sticlă (CS-1129)