Colecția etnografică Dragoș Agavriloaie, Zvoriștea, Zvoristea (2026)

Demersul nostru vizează valorificarea patrimoniului material și imaterial, rezultat al cercetărilor de teren.

01/05/2026

În locuința tradițională din Zvoriștea, la care vom reveni ulterior, au existat numeroase elemente realizate din fier forjat. Acestea au variat de la gratiile ferestrelor (care au început să dispară începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, odată cu adoptarea unor ferestre de dimensiuni mai mari) până la componentele de feronerie ale ușilor, precum broaștele și plăcile metalice aferente, dar și țintele utilizate atât pentru consolidarea, cât și pentru decorarea ușilor din lemn. Toate aceste piese erau realizate prin tehnici tradiționale de prelucrare a metalului, care presupuneau modelarea la cald și perforarea acestuia. Gratiile erau obținute prin suprapunerea și intersectarea a două sau mai multe bare metalice, de regulă cu secțiune pătrată sau dreptunghiulară, ale căror extremități erau ușor răsucite. În zonele de intersecție erau adăugate elemente decorative, precum rozete din fier sau ținte cu cap floral, în timp ce capetele barelor erau finisate cu motive semicirculare și forme ornamentale, îndeplinind simultan funcții practice și estetice. La baza acestor gratii s-a mai întâlnit și semiluna, utilizată frecvent în aceeași formă și în decorul crucilor amplasate pe acoperișurile bisericilor vechi (precum cea de la biserica din Dealu, care astăzi se regăsește pe capelița ridicată pe locul fostei biserici de lemn) ceea ce sugerează o posibilă sursă de inspirație.
Sistemele de închidere prevăzute cu mânere din fier forjat aveau atât rol funcțional, cât și decorativ. Pe lângă mânerul propriu-zis, adesea realizat prin răsucirea barei metalice, exista o placă suport pe care era fixat mecanismul de închidere, ornamentată cu diverse motive, prezentând o varietate de forme. De asemenea, erau frecvente motivele tradiționale obținute prin despicarea unui element metalic și curbarea capetelor în forme rotunjite, generând compoziții decorative originale.

Bibliografie: Tancred Bănățeanu, „Arta Populară Bucovineană”

În fotografii: Mânere vechi și o ușă de intrare din colecție, cel mai probabil din perioada antebelică.

09/04/2026

Vinerea seacă

În Vinerea Mare, cunoscută și drept Vinerea Seacă, zvoriștenii obișnuiau să țină post negru: „era păcat să coci în Vinerea Mare. Oricum, când coceai, trebuia să te vâri și să guști și era păcat, că de aia îi spune Vinerea Seacă. Acii bătrâni țineau post negru, parcă amu îi văd. Seara, când veneau, luau o gură de agheazmă și mâncau ce era de post: goldane uscate, borș cu curpe.” (H.A., n. 1944). Simion Florea Marian spune în volumul Sărbătorile la români, Vol. II. Păresimile (1899) că „ținerea postului negru (…) urmează de aceea pentru ca bunul Dumnezeu să-l ferească pe cel ce ajunează în această zi de toate boalele”.
Un aspect remarcabil, care probabil nu se mai practică astăzi în Zvoriștea, este scăldatul în Vinerea Seacă. Acest obicei, după cm afirmă Simion Florea Marian, a fost răspândit în mai multe regiuni ale țării. Practica aceasta avea un rol de protecție împotriva bubelor, având o desfășurare destul de complexă. În Zvoriștea, această practică începea din Joia Mare: „Punea mama într-o covată oleacă de apă, de joi seara, neîncepută. Vineri, de dimineață, ne trimitea să ne spălăm pe față cu apă rece, până a răsări soarele. Cine avea pe aproape un pârău se scălda direct acolo. Ei se sculau înainte să răsară soarele, mulgeau ghitele, se sculau de pe la vreo patru. Și cât ne spălam, zicea mama de trei ori: . Ca să nu facem bube. Să știi că parcă nu pățeam așa ceva. După, mergeai și te ștergeai cu un ștergar, aceea era rânduiala de dimineață.” ( H.A., n. 1944).
Este interesant aspectul care leagă această practică și de ziua de Joia Mare. De exemplu, Elena Niculiță-Voronca, în lucrarea „Datinile și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică” (1903), spune că: „În ziua de Joia Mare, oamenii se scaldă, că și Domnul Hristos s-a scăldat. (…) până a nu răsări soarele, și tot răul ce ai se duce.”

În fotografie: coveți vechi din colecție.

07/04/2026

Joia Mare și ouăle închistrite

„Obiceiurile legate de ouăle colorate sau răspund unui act de purificare sau de regenerare, de înnobilare și înfrumusețare a vieții” (Maria Zahacinschi, Nicolae Zahacinschi, Ouăle de Paști la români, p. 16).
În trecut, în Zvoriștea, era larg răspândit obiceiul închistririi ouălor. Practica era atât de bine înrădăcinată încât exista o categorie specializată de femei care se ocupau exclusiv de această activitate, primind comenzi cu săptămâni înaintea Paștilor: „Duce mama câti zăce, douăzăci de ouă la fimei să le închistrească, în motive naţionale, cu flori, erau mai multe feluri. Ele s-apucau cu câteva săptămâni înainte di Paşti. Era totuşi destul de scump de făcut oul” (H. A., n. 1944).
Repertoriul ornamental era vast şi includea o varietate de motive simbolice şi stilizate. Elena Niculiță-Voronca consemnează, la începutul secolului al XX-lea, în lucrarea „Datinile și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică”, că în Zvoriștea se încondeia pe ou „ciobanul cu oile sale”. S-au mai regăsit, de asemenea, motive scheomorfe și fitomorfe: „Ghiocel făceam, mai scrieam pe ou, făceam brăduţ, grebluţe, flori, ce vedeam şi îmi plăcea, desenam. După, îl băgam în vopsea. De mai multe culori le făceam” (A. P., n. 1936). Nu lipseau nici motivele „naționale „Fimeile mai făceau şi motive naţionale pi ou, aşe cm îs modelele şî pe scoarţe, ştergări” (H. A., n. 1944).
Aceste ouă se pregăteau pentru ziua de Paști și pentru „blid”, adică coșul care se sfințește în noaptea de Înviere. Cel mai frumos ou încondeiat se așeza într-o „babă”, un tip de cozonac copt în niște forme specifice din ceramică, de mici dimensiuni: „Veneau prin sat olari di pi la Mihăileni, ori Marginea şî vindeau oale di astea. Mama cocea mai multe bucăţi. Erau mai mici decât un cozonac normal. Le dăruiam în prima zî de Paşti, ori mai venea pe la poartă un om necăjit ş-îi dădeam câte unul, un ou, ori o păscuţă. Mama făcea mai multe păscuţe mici să aibă di dat di pomană” (H. A., n. 1944).

În fotografie: ou vechi din colecție, așezat într-o babă.

Un articol scris anul trecut: https://www.crainou.ro/2025/04/16/zvoristea-in-lumina-invierii/?fbclid=IwdGRjcARCM6BjbGNrBEIzl2V4dG4DYWVtAjExAHNydGMGYXBwX2lkDDM1MDY4NTUzMTcyOAABHi1ML8Mi_yFw1f1gNnBmVxjMbUf2dGSfb6LqPh4me7hoDjYUw6_5VdFZVmUe_aem_kX1vUv12HXATACvzZCgggw

23/02/2026

Despre Spolocanie, Simion Florea Marian menționează în lucrarea „Sărbătorile la români” că reprezintă o datină practicată în a doua zi după Lăsatul Secului, fiind întâlnită în Bucovina și Moldova. Potrivit DEX, etimologia cuvântului provine din ucraineanul „spolokanje”. Același Simion Florea Marian pune termenul în legătură cu ideea de spălare sau curățire.

Asupra modului în care se ținea Spolocania în Zvoriștea, ne relatează bunica mea, H.A. (n. 1944): „luni, în prima zî de post, sî spalî strachinile, tot. Sî făcea curat șî în tătă casa. Șî sî prigate turtî de malai, borș acru, goldane uscate. Sî faceau pe seara aceea. Atunci sî adunau la masî tăți frații mamei, făceau Spolocaniile la noi. Mai șî beu. Atunci sî spune cî e șî zâua vrăghiilor. Nu lucrau lunea. Șî așe sî faceau Spolocaniile, ca sî creascî cânepa, pentru recoltă. Asta sî facea în prima zî a Postului Mare, ca vrăghiile sî doarmă șî să nu mănânce semințele”. Legătura dintre Spolocanie și cânepă este consemnată și de Simion Florea Marian. Acesta arată că datina ajunsese, în multe locuri, să se transforme într-un prilej de băutură peste măsură. Întrebând despre sensul adevărat, primea, de la unele femei răspunsul că: „spolocania se face anume ca să crească cânepa, pentru că dacă nu s-ar strânge la un loc și n-ar bea în această zi, atunci nici cânepa n-ar crește.”

Alte obiceiuri din Zvoriștea sunt consemnate de Elena Niculiță-Voronca, în lucrarea „Datinile și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică” (Cernăuți 1903), unde se arată că: „În Zvorâștea, apa de la vase, din spolocane o strâng ș-o dau la vite pentru nijit, e bună de albeață, să se spele vita la ochi.
Tot aice femeile în aceea zi fac chef și aruncă cu paharul în pod, și joacă bine, să le fie bătută pânza.”

În fotografie: o oală de lapte din colecție. Probabil provine din centrul de la Mihăileni.

05/01/2026

În Ajunul Bobotezei, pe masă, se așezau bucate de post: colivă, doi colăcei, poame uscate în lozniță e.t.c.
Totodată, exista obiceiul ca fiecare gospodină să așeze pe crucea cu care venea preotul un fuior sau un ștergar.
Simion Florea Marian consemnează acest obicei în lucrarea „Sărbătorile la români”, explicând că fuiorul oferit avea mai multe semnificații: din el, Maica „Domnului ar țese un voloc (plasă de pescuit), pe care îl sloboade în iad, prinzând sufletele aflate acolo și scoțându-le afară, pentru a le duce în rai”.

14/09/2025

De Ziua Crucii, câteva interpretări ale acesteia, aflate în colecție

Address

Zvoriștea
Zvoristea

Website

https://www.instagram.com/dragos_agavriloaie?igsh=MThldGl5MzRseHVtcg%3D%3D&utm_source=qr

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Colecția etnografică Dragoș Agavriloaie posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Museum

Send a message to Colecția etnografică Dragoș Agavriloaie:

Colecția etnografică Dragoș Agavriloaie