01/10/2026
Domnul învăţător
MIRCEA FLORESCU
(03.08.1901-05.03.1977)
A văzut lumina zilei la 3 august 1901 în comuna Cungrea (sat Oteşti), județul Olt, fiind al cincilea copil din şase. Tatăl său Ioan, era învățător. A fost căsătorit cu Lucreția Crăciuneanu, sora reputatului dascăl Traian Crăciuneanu. A avut doi copii: Mia şi Nicu Florescu.
Ca orientare politică a fost liberal, fapt care i-a adus multe necazuri în regimul comunist. Averea sa era alcătuită din 35 ha pământ arabil şi curtea de 2360 metri pătrați plus o casă în centrul comunei Stoicăneşti pe care i-au dărâmat-o autoritățile comuniste.
În luna noiembrie 1953 (mărturie Nicu Florescu) printr-un act abuziv, o comisie constată că în 1951 locuitorul Mircea Florescu a părăsit domiciliul şi suprafața de 35 ha. Conform Decretului nr. 111 din 1951 şi H. C. M. 308/1953 suprafața de mai sus era considerată ca teren părăsit pentru că despre proprietar,nu se ştia unde se află".
Domnul Mircea Florescu a funcționat ca învățător în comuna Stoicăneşti din anul 1921/1922 până în anul 1946 când a fost,,epurat" (îndepărtat) din învățământ pentru că nu a vrut să predea altă istorie decât pe cea care a învățat-o. Împreună cu soția sa Lucreția (studii 4 clase plus două gimnaziale la pensionul Urziceanu din Craiova) a locuit până la căsătorie la școala din deal, apoi în casa pe care i-a luat-o regimul comunist, fără să-i ofere nimic în schimb.
Debutul în învăţământ l-a făcut purtând costum național cm se purta în satul său natal - Oteşti apoi, mai târziu şi-a luat ,,haine nemţeşti". Ca învățător a sprijinit pe numitul Codiță Popescu, fiul lui Ioniță Popescu, un om cu o deosebită voinţă şi putere de muncă, care a devenit în timp conferențiar universitar al Politehnicii Bucureşti (mărturie Nicu Florescu).
Şcoala din vale a fost construită în 1927 la insistențele şi stăruința domnului învăţător Mircea Florescu, ajutat de Comitetul Şcolar al cărui preşedinte era Lisandru Prună. Au mers din casă în casă, au adunat cereale (porumb şi grâu) până s-au completat fondurile necesare şi construcția s-a realizat. Tot domnia sa, în 1939, a insistat pe lângă doamna Constanţa FRANCO, moştenitoare a unei părți din moşia Ungurelu, să doneze şcolii conacul (Şcoala din deal) şi o parte din curte (azi terenul de fotbal).
Prin anii 1929/1933 s-a construit, la îndemnul domnului învățător Mircea Florescu şi prin inițiativa lui Jane Vasilescu, localul vechi al Primăriei, din deal. Jane Vasilescu, primar liberal, înfiinţase la Stoicăneşti o asociație țărănească numită „OBŞTEA SALVAREA", cu sprijinul domnului Mircea Florescu.
În ceea ce privește activitatea şi pregătirea militară ştim că la început a fost locotenent în rezervă (înainte de război) apoi comandant al subcentrului de pregătire premilitară (tineri între 18-21 ani) din Stoicăneşti, Crăciunei, Poiana - Călineşti şi subinspector de vânătoare. Duminica avea program de pregătire cu premilitarii divizia a IV.
În anul 1940 pleacă în EST,,pe zonă". Era comandantul companiei auto, divizia a XI-a, Infanterie. A fost avansat la gradul de căpitan fiind rănit de două ori şi tot de atâtea ori decorat pe frontul de EST. Divizia a XI-a - INFANTERIE a fost decimată. Din resturile ei s-a format -a Vânători de munte care a luptat pe frontul de vest. Domnul Mircea Florescu s-a întors din război de Crăciun, în 1944. Timp de trei ani a stat in U.R.S.S. Ştia efectele ,,colectivizării" şi nu vroia să se treacă în colectiv fiind considerat de autorități o piedică în procesul cooperativizării agriculturii. De aceea i-au luat pământul şi casa, împotriva legilor timpului.
Până în anul 1952 a fost de multe ori arestat pentru scurt timp fără mandat de arestare, pentru intimidare. Avea valiza permanent pregătită. Mai mult, l-au acuzat de furt. Obiectele de furt erau în mintea puterii roşii, un aparat de radio cu acumulatori şi circa 20 de castroane și linguri de aluminiu aparținând cantinei școlii din Stoicăneşti. Corp delict nu s-a găsit. Nici proces nu a fost. Umilinţă da! A suportat de asemenea un denunț pentru deținere ilegală de a**e. Armele erau: sabia,,TOLEDO" pe care avea dreptul să o dețină ca ofițer de rezervă și două fragmente de armă de război (un pat de Z.B. și țeavă cu închizător de Manliher", legate împreună cu un ciorap). Pentru aceasta a fost purtat până la Bucureşti, la Ministerul de Interne. S-a întors după o lună, fără mandat de arestare, fără bilet de eliberare. În 1952 i s-a luat casa cu forta.
Lipsit de orice mijloc de trai, domnul Mircea Florescu împreună cu soția, fiica Mia şi fiul Nicolae s-au dus în satul Oteşti, comuna CUNGREA. La 25 mai 1952 îi moare fiica în vârstă de 25 de ani. Urmărit și persecutat politic nu a putut să participe la înmormântarea propriului copil. A supravegheat pe ascuns, prin zăvoi, cortegiul funerar. La întoarcere de la înmormântare, doamna Lucreția, soția, a fost oprită şi întrebată de miliţie:
Unde este Mircea Florescu?
Nu vă e ruşine să întrebați acum?
Căutați-l!
De atunci n-au mai întrebat-o niciodată. La 40 de zile de la moartea tinerei copile, domnul Mircea Florescu a plecat din loc în loc prin țară, pe şantiere în căutarea unui loc de muncă în județele limitrofe: Romanați, Teleorman s.a. A fost angajat ca dulgher, tâmplar şi folosit ca normator. Aşa a ajuns la Codlea unde a lucrat ca magazioner la o crescătorie de porci, apoi a fost transferat la o subunitate din Cristian (lângă Braşov) unde şi-a găsit o locuință la o săsoaică bătrână al cărui fiu pierise în U.R.S.S.
În 1954 a fost adus de miliție din post în post până la Stoicăneşti cu promisiunea că i se va da casa și o slujbă. Nici vorbă de aşa ceva! A fost o nouă ocazie de a-l umili. O localnică, Lixandrina lui Cață, i-a găzduit pe domnul Mircea Florescu şi soţia sa, intr-o cameră separată. Noaptea, pe ascuns, persoane care-l stimau veneau cu câte o strachină de ciorbă şi o sticlă cu lapte pentru a-i ajuta. Le era interzis să ia legătura cu oamenii la lumina zilei.
Într-o noapte de primăvară, scăpând de vigilența paznicilor, care s-au îmbătat, domnul Mircea și soția au plecat din Stoicăneşti, săraci şi umiliți, la şantierul din Filipeştii de Pădure, aparținând Trustului de Construcții şi Montaje, Bucureşti. Acolo a fost şeful depozitului de materiale de construcții şi în cele din urmă l-au lăsat în pace. De la această întreprindere s-a pensionat în 1964 şi s-a stabilit cu familia la Bucureşti locuind la fratele soției, domnul inginer Constantin Crăciuneanu. După pensionare a lucrat ca zilier la Pronoexpres", la omologarea biletelor.
Mircea şi Lucreția Florescu au murit fiecare la rândul lor, iertând creştineşte. Mircea Florescu s-a stins în 1977 a doua zi după cutremurul devastator (5 martie) şi este înmormântat în cavoul familiei la Oteştii de Sus, alături de tatăl şi fratele său. Acolo, la mormântul celor trei învăţători, fiul său Nicolae a scris epitaful aparținând lordului englez Deronshire:,,Ce am dat, am avut. Ce am agonisit am pierdut!".
Cunoscându-i după atâția ani povestea şi neînchipuitul calvar încheiem cu o cugetare a lui Victor Hugo:
,,Cel ce deschide o şcoală închide o temniţă"
Paradoxal nu?!
