02/07/2026
SĂ DESCOPERIM PATRIMONIUL MUZEULUI NAȚIONAL „BRĂTIANU”!
O fotografie cu Petrița Carada (1811-1891), mama bine-cunoscutului Eugeniu Carada (1836-1910), se află, astăzi, în patrimoniul Muzeului Național „Brătianu”. Păstrată în albumul care i-a aparținut lui Constantin (Dinu) Brătianu (1866-1950), fotografia de tip cameo (medalion), realizată de prestigiosul atelier parizian „Ad. Braun & C-ie”, a intrat în colecție sub o identitate feminină anonimă. Confirmarea identității reale a reprezentat o adevărată provocare științifică, asemănătoare unei anchete.
Momentul de cotitură în identificarea personajului a apărut în timpul elaborării unui studiu despre fotografiile cu Eugeniu Carada (pe care muzeul le deține în colecție), când am întâlnit într-un volum al Muzeului Olteniei o fotografie de grup a familiei Carada. Deși calitatea imprimării era limitată, imaginea oferea primele indicii vizuale. Ulterior, pe câteva platforme online a fost descoperită o carte poștală fotografică reprezentând o variantă superioară calitativ a aceleiași fotografii de grup, permițând distingerea detaliată a fizionomiilor.
Analiza comparativă a evidențiat asemănări evidente între figura maternă din fotografia de grup și personajul din portretul cameo al muzeului. Pentru validarea științifică, s-a recurs la aplicații de Inteligență Artificială, care au confirmat ipoteza inițială. Cercetările ulterioare au adus argumente suplimentare: portretul fusese realizat în același atelier parizian ca una dintre fotografiile lui Eugeniu Carada, ambele fiind montate pe cartoane fotografice identice. De asemenea, în album cele două fotografii erau așezate una lângă alta, o dispunere simbolică ce subliniază legătura dintre mamă și fiu.
Petrița (Petra) Carada s-a născut Slăvitescu, în 1811, la Slăvitești, județul Vâlcea, provenind dintr-o veche și influentă familie de boieri olteni cu rădăcini atestate încă din secolul XVI. Neamul Slăviteștilor, originar din satul omonim, a fost implicat în administrația țării, dând dregători cu diferite funcții. Părinții săi au fost Elena Slăvitescu și vistiernicul Maxim Marici, acesta din urmă de origine sârbă, stabilit în Țara Românească, care a preluat numele soției pentru a deveni Maxim Slăvitescu.
Petrița s-a căsătorit cu Nicolae Carada, serdar, fost magistrat și inginer hotarnic, stabilit la Craiova în 1826. Deși originile acestuia sunt disputate (istorici menționând rădăcini grecești, aromâne sau franceze), Petrița reprezenta ramura românească certă a familiei. Nunta a avut loc la Râmnic, județul Vâlcea, la 22 noiembrie 1831, în casa lui Barbu și Stăncuța Caragic.
Familia Petriței și a lui Nicolae Carada a fost numeroasă, numărând nouă copii: Gheorghe, Ioan (decedat în copilărie), Sultana, Eugeniu, Ioan-Iancu, Emma, Iosefina, Maria și Elenca. Petrița a pus accent pe educația copiilor, asigurându-le o instrucție de elită prin angajarea unor învățători de valoare, precum viitorul ministru Gheorghe Chițu. Prin prestigiul și resursele familiei Slăvitescu, ea a oferit suportul material și social necesar studiilor superioare, inclusiv celor urmate de Eugeniu la Paris.
Rămânând văduvă în 1851, Petrița a preluat administrarea casei și a moștenirii familiei, susținându-și copiii necondiționat, fiind pilonul de stabilitate al căminului. Un exemplu definitoriu este anul 1870, când l-a sprijinit pe fiul său, Eugeniu, în timpul arestării și detenției ce au urmat eșecului mișcării antidinastice cunoscută drept „Republica de la Ploiești”. Și-a petrecut viața în Cetatea Băniei, dar ulterior a stat și în București, unde l-a însoțit pe cel ce avea să devină directorul Băncii Naționale a României.
Prin descendența sa din familia Slăvitescu și prin influența exercitată asupra copiilor, Petrița se înscrie în istoria socială a secolului XIX românesc ca reprezentantă a unei generații de femei de neam care au contribuit, discret dar esențial, la formarea elitei intelectuale și politice a României moderne. S-a stins din viață la 26 decembrie 1891, la vârsta de 80 de ani, fiind înmormântată la Craiova.
Referitor la fotografie, aceasta este una sepia, de tip cameo (medalion), realizată în atelierul „Ad. Braun & C-ie” din Paris. Portretul este de tip bust, cu personajul orientat spre dreapta, dar privind frontal către obiectiv. Din punct de vedere tehnic, piesa este un pozitiv pe hârtie cu albumină, cu dimensiunile de 5,8 x 9,2 cm, montat pe un suport de carton tip „carte-de-visite”, de 6,3 x 10,5 cm. În partea de jos, central, pe carton este inscripționat cu roșu numele atelierului: AD. BRAUN & C-IE PHOT.
O particularitate notabilă este intervenția ulterioară asupra portretului: părul personajului a fost accentuat prin desenare cu cerneală albastră, detaliu ce reflectă o încercare de revitalizare a imaginii sau o marcare personală a posesorului.
Spatele fotografiei păstrează sigla originală a atelierului, însoțită de adresele sediului central și ale casei de vânzări: 3, Boulevard des Capucines, 3 / MAISON DE VENTE / 43 Avenue de l'Opera, 43 / PARIS. Textul menționează posibilitatea obținerii de portrete ale vechilor case Mayer & Pierson și Pierson & Braun, toate clișeele fiind păstrate cu atenție, iar portretele putând fi mărite până la dimensiunea naturală, cele mai mari de 20 cm fiind realizate cu un procedeu inalterabil.
În privința atelierului, acesta a fost fondat de Adolphe Braun (1812-1877), unul dintre cei mai importanți și influenți fotografi ai timpului său. Născut la Besançon, Braun s-a mutat în 1822 la Mulhouse, în Alsacia, un centru industrial al producției textile. Talentul său remarcabil de desenator l-a condus în 1828 la Paris pentru a se perfecționa în designul decorativ și desenul industrial. În 1834 a pus bazele primei sale societăți împreună cu fratele său, Charles.
Între 1834 și 1840, Braun a gestionat mai multe ateliere de desen în capitală, lucrând intens pentru industria textilă. Succesul a venit în 1842 cu publicarea unor planșe cu motive florale. În 1843 a fost primit ca membru al Societății Industriale din Mulhouse și, după moartea primei soții, s-a întors în Alsacia, unde a fost numit designer-șef în atelierul lui Daniel Dollfus-Ausset. Entuziasmul noului său angajator pentru dagherotipie i-a stimulat lui Braun interesul pentru fotografie.
Tranziția decisivă către fotografia profesionistă s-a produs în 1853, când a început să imortalizeze flori pentru crearea unui repertoriu vizual destinat designului textil și modelelor de tapet. În 1854, stăpânind procedeul colodiului umed datorită cunoștințelor sale solide de chimie, Braun a realizat peste 300 de fotografii florale de mari dimensiuni, prezentate la Academia de Științe din Paris și la Societatea Industrială din Mulhouse. Succesul a fost imediat, iar în 1855 a publicat albumul complet, care a uimit comunitatea artistică prin claritatea detaliilor și echilibrul compozițional. În același an, la Expoziția Universală de la Paris, a obținut o medalie de argint.
În 1857, Braun a oficializat firma „Ad. Braun & Cie”, bazându-se pe colaboratori pricepuți precum fratele său, Charles, și Jean-Claude Marmant. A început producția primelor serii de vederi stereoscopice și a documentat sistematic peisajul alsacian, culminând în 1859 cu publicarea volumului „L'Alsace photographiée”. Această lucrare i-a adus în 1860 Crucea de Cavaler al Legiunii de Onoare și titlul de „Fotograf al Majestății Sale Împăratul”.
În anii 1860, atelierul Braun a funcționat într-o manieră cvasi-industrială, producând intern aproape toate materialele fotografice necesare și devenind unul dintre cei mai mari editori de vederi stereoscopice și peisaje din Europa. Studioul a realizat mii de imagini din regiunile alpine ale Franței, Germaniei, Elveției și Italiei, care au servit drept surse de inspirație pentru pictorul Gustave Courbet.
În jurul anului 1864, Braun a inițiat marea sa misiune: reproducerea fotografică sistematică a operelor de artă din marile muzee și colecții private europene. Prima campanie a vizat colecția de desene și picturi de la Kunstmuseum din Basel, iar succesul i-a oferit legitimitatea necesară pentru a solicita accesul în Muzeul Luvru. În 1867, a fost numit fotograf oficial al Papei Pius al IX-lea, iar între 1867 și 1870, o echipă condusă de fiul său, Henri, a realizat prima documentare fotografică a frescelor lui Michelangelo din Capela Sixtină.
În 1869, firma a fost selectată pentru a documenta inaugurarea Canalului Suez în Egipt.
După moartea lui Adolphe Braun în 1877, conducerea a fost preluată de fiul său, Gaston Braun (1845-1928). Acesta a continuat misiunea familială, semnând în 1883 un contract istoric de exclusivitate pe 30 de ani cu Muzeul Luvru și muzeele naționale franceze. Gaston Braun a devenit, astfel, fotograful oficial al acestor instituții, beneficiind de un atelier propriu și de un spațiu de vânzare prestigios pe Avenue de l'Opéra nr. 43.
Gaston Braun a condus firma până la moartea sa, în 1928. Firma a supraviețuit dispariției ultimului său mare lider, iar divizia de heliogravură din Mulhouse a fost achiziționată în 1957, marca „Braun & C-ie” dispărând definitiv după anul 1969.
Gaston Braun este, de altfel, autorul portretului Petriței Carada. Având în vedere elementele stilistice și istoricul atelierului sub conducerea sa, realizarea fotografiei poate fi datată în intervalul 1881-1889. Magazinul de vânzare de la adresa 43 Avenue de l'Opéra din Paris, menționat pe verso, a devenit sediul principal al firmei la începutul anilor 1880, marcând perioada de maximă expansiune sub conducerea lui Gaston Braun. Fotografia a fost realizată cel mai devreme în 1881 și cel târziu în 1889, anul în care Eugeniu Carada s-a fotografiat în același studio, fiind, foarte probabil, însoțit de mama sa.
Alegerea acestui atelier de către familia Carada nu a fost întâmplătoare, ci reflectă dorința de aliniere la cele mai înalte standarde estetice și tehnologice ale epocii. Calitatea excepțională a lucrărilor casei Braun demonstrează o preocupare pentru durabilitatea memoriei vizuale, într-o perioadă în care fotografia devenea principalul instrument de conservare a istoriei personale și de afirmare a statutului social.
