Muzeul National al Agriculturii

01/10/2026

29/09/2026

Muzeul Național al Agriculturii prezintă :

Teascul „Marmonier” Lyon - Mărturie a modernizării viticulturii românești
Istoria viticulturii românești este strâns legată de evoluția agriculturii și de adaptarea permanentă a producătorilor la condițiile economice și tehnologice ale fiecărei epoci. Vița-de-vie a găsit în spațiul românesc condiții favorabile de dezvoltare, iar vinul obținut aici s-a bucurat, încă din perioada medievală, de apreciere pentru calitatea și abundența sa. Dezvoltarea marilor exploatații viticole a determinat, mai ales începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, introducerea unor utilaje moderne destinate recoltării și prelucrării strugurilor.
Un asemenea exemplu este teascul „Marmonier” Lyon, aflat în patrimoniul Muzeului Național al Agriculturii. Piesa ilustrează procesul de mecanizare a viticulturii și trecerea de la metodele tradiționale de obținere a mustului la utilizarea unor instalații specializate, cu productivitate mai mare și cu un efort fizic redus.
Teascurile de tip Marmonier se înscriu în categoria preselor cunoscute în literatura tehnică franceză sub denumirea de „pressoir américain” - teasc american. Acest tip de presă a cunoscut o dezvoltare importantă în Franța în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar firma Marmonier din Lyon s-a remarcat prin producerea și comercializarea de utilaje destinate viticulturii și vinificației. Documentele tehnice și publicitare ale epocii atestă utilizarea acestor prese în exploatațiile viticole europene.
Apariția unor astfel de utilaje trebuie pusă în legătură și cu transformările produse în viticultura românească după criza filoxerică, care a afectat grav plantațiile viticole începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Refacerea viilor și introducerea unor soiuri și tehnologii moderne au fost însoțite de necesitatea modernizării întregului proces de producție. Utilajele importate au început astfel să înlocuiască treptat o parte dintre procedeele tradiționale.
Din punct de vedere constructiv, teascul „Marmonier” se remarcă prin dimensiunile sale impresionante și prin soluția tehnică adoptată. Elementul central este cuva de presare verticală, realizată din elemente de lemn dispuse circular și consolidate cu cercuri metalice. În partea superioară se află mecanismul de presare, acționat printr-un șurub vertical, care permite exercitarea progresivă a presiunii asupra strugurilor.
Funcționarea instalației era relativ simplă, dar eficientă. Strugurii, după zdrobire, erau introduși în cuva teascului. Prin acționarea mecanismului cu șurub, presiunea era transmisă asupra masei de struguri, determinând eliminarea mustului. Acesta se scurgea prin spațiile dintre elementele cuvei și era colectat pentru continuarea procesului de vinificare. Presarea progresivă permitea valorificarea unei cantități importante de must, într-un timp mai scurt decât în cazul procedeelor manuale tradiționale.
Un aspect deosebit de interesant al piesei aflate în patrimoniul Muzeului Național al Agriculturii îl constituie șasiul metalic prevăzut cu roți. Această soluție îi conferea instalației mobilitate și facilita deplasarea ei în cadrul exploatației viticole. Pentru o perioadă în care transportul utilajelor grele reprezenta o problemă tehnică importantă, montarea teascului pe un cadru mobil constituia un avantaj semnificativ.
Prin capacitatea sa mare, teascul era destinat în special exploatațiilor viticole importante, unde cantitățile de struguri prelucrate necesitau instalații performante. Conform documentației muzeale, exemplarul provine din zona Cotești, județul Vrancea, una dintre regiunile viticole reprezentative ale României. Prezența unui asemenea utilaj într-o exploatație viticolă românească demonstrează interesul proprietarilor pentru adoptarea tehnologiilor moderne și pentru eficientizarea procesului de vinificație.
Teascul „Marmonier” Lyon este, prin urmare, mai mult decât un simplu utilaj vinicol. El reprezintă un document al istoriei tehnicii agricole, păstrând imaginea unei perioade în care mecanizarea începea să transforme profund activitatea din marile exploatații agricole și viticole.
Astăzi, conservat în colecția Muzeului Național al Agriculturii, obiectul permite vizitatorului să înțeleagă evoluția tehnologică a viticulturii și eforturile depuse pentru creșterea productivității muncii. Lemnul, metalul și mecanismele de presare reunite în construcția sa reflectă întâlnirea dintre experiența tradițională a viticultorului și progresul tehnic al epocii.
Teascul „Marmonier” Lyon rămâne astfel o mărturie valoroasă a modernizării viticulturii românești și a procesului prin care mecanizarea a pătruns treptat în activitățile agricole de la începutul secolului al XX-lea.
Muzeograf, Teofil Androne

22/09/2026

22/09/2026

Muzeul Național al Agriculturii prezintă:

Roata de tors

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia nu este doar un spațiu al memoriei, ci și unul al redescoperirii. Prin expozițiile sale, muzeul reușește să readucă la viață atmosfera satului românesc, în care fiecare obiect avea un rost și fiecare meșteșug spunea o poveste. Unul dintre cele mai reprezentative obiecte ale gospodăriei tradiționale românești este roata de tors. Timp de secole, ea a fost un ajutor de nădejde pentru femeile de la sat, care transformau lâna, cânepa sau inul în fire folosite la țeserea hainelor și a altor obiecte necesare în casă. Astăzi, roata de tors este privită ca un simbol al hărniciei, al răbdării și al respectului pentru tradiție. Aceasta ușura munca și permitea obținerea unui fir mai fin într-un timp scurt. În multe gospodării, roata de tors ocupa un loc de cinste, fiind transmisă ca o moștenire de preț. Torsul era o activitate desfășurată, în special, în timpul serilor lungi de iarnă.
Femeile și fetele se adunau la șezători, unde lucrau împreună, cântau, spuneau povești și transmiteau din generație în generație meșteșugul torsului. Prin această activitate se întăreau legăturile dintre oameni și se păstrau vii obiceiurile satului românesc.
Roata de tors funcționa prin învârtirea unei roți care răsucea fibrele naturale, transformându-le într-un fir rezistent și uniform. Acest fir era apoi folosit la războiul de țesut pentru realizarea pânzei, a covoarelor, a ștergarelor și a produselor de îmbrăcăminte. Dincolo de utilitatea sa practică, roata de tors are o mare valoare culturală. Ea amintește de vremurile în care oamenii își confecționau singuri obiectele de care aveau nevoie și puneau preț pe muncă, pricepere și creativitate. În prezent, roțile de tors pot fi admirate în muzee și în colecții de obiecte tradiționale, unde continuă să spună povestea unei lumi pline de simplitate și frumusețe.
Roata de tors a pătruns în industria casnică țărănească prin intermediul populației de origine germană. Din punct de vedere constructiv, se compune dintr-un cadru ce sprijină roata de antrenare acționată de la pedală, printr-un mecanism bielă-manivelă, doi montanți între care se fixează mosorul prevăzut cu roată de antrenare directă pe care se depune firul de tors și un dispozitiv de întindere a curelei de transmisie. Muzeul are în patrimoniu șapte roți de tors care diferă din punct de vedere constructiv, reprezentând totodată diferite stadii ale evoluției acesteia. Roțile de tors erau adesea decorate cu caneluri și triunghiuri crestate.
Mod de lucru:
Așezată pe un scaun în fața roții de tors, femeia o punea în funcțiune prin acționarea pedalei cu piciorul. Aceasta, la rândul ei, antrena, printr-un mecanism bielă-manivelă, roata mare și roata mică a mosorului pe care se depunea firul tors. Punerea în mișcare a celor două roți se realiza prin intermediul unei sfori care acționa ca o curea de transmisie. Concomitent cu acționarea pedalei, lucrătoarea extrăgea cu mâna, din caierul furcii, un mănunchi de fibre pe care le subția și dirija sau le trecea printr-un ochi al conducătorului de fir spre mosorul cu roată directă de antrenare. Avantajul utilizării conducătorului de fir constă în obținerea unui fir de grosime uniform. Activitatea continua până la umplerea mosorului cu fir. În continuare, firele se depănau de pe mosor pe țevile introduse în suveica războiului de țesut sau pe alte mosoare, mai mari, folosite pentru urzirea firelor. Toarcerea cu roata este mult mai rapidă decât toarcerea cu ajutorul fusului.
Roata de tors nu este doar un instrument din trecut, ci un simbol al tradițiilor românești și al respectului față de munca înaintașilor noștri.
Păstrarea acestor obiecte și a cunoștințelor legate de ele este importantă pentru identitatea noastră culturală.
Documentare realizată de: Vlad Maria, educator muzeal Bibliografie: Roxana Vetu- Unelte, Mașini și Instalații Textile și de Pielărie (editura: Star Tipp, Slobozia, 2003).
Imagine din: Expoziția de bază ,,La pas prin lumea satului”, Muzeul Național al Agriculturii

18/09/2026

🎨Astăzi, 18 septembrie 2026, s-a desfășurat cea de-a treia etapă a atelierului de pictură pe lemn.
Participantele, eleve în clasa a V-a, secțiunea Pictură, de la Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia, au continuat lucrul la propriile creații, acordând o atenție deosebită detaliilor și finisării lucrărilor.
Coordonator atelier: Ion Marian, muzeograf
Foto: Enescu Mădălina, referent

18/09/2026

🍲 Gusturile autentice ale Bărăganului revin!
Înscrie-te la Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană
„LA CASA TUDORII”!

Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Județean Ialomița te invită la ediția a XIV-a a acestei manifestări de tradiție care pune în valoare rețetele noastre strămoșești.

📅 Când: Sâmbătă, 10 octombrie 2026
📍 Unde: Orașul de Floci, com. Giurgeni
🎶 În program: Tradiții gastronomice, cântec și voie bună alături de cei mai talentați artiști din județ în cadrul unui spectacol care se va încheia cu recitalul Ansamblului Folcloric „Doina Bărăganului”.

🏆 Intră în concurs! (Categorii: Adulți și Elevi)
Mâncăruri calde / Mâncăruri Reci (antreuri)/Patiserie/Preparate conservate și semiconservate

📝 Cum participi?
Înscrierile sunt deschise între 18 septembrie și 8 octombrie 2026. Descarcă formularele de pe www.mjialomita.ro și trimite-le completate la [email protected]!

14/09/2026

Muzeul Național al Agriculturii prezintă:

Ziua Crucii, cm i se spune în popor, este cea mai importantă sărbătoare din întregul calendar autumnal, vestind sfârșitul verii și începutul toamnei.
În calendarul muncilor agricole, acum începe culesul viilor, Ziua Crucii fiind „semnul de început” al acestei îndeletniciri.
Țăranii credeau că, în această zi, pământul închide în sine toate gângăniile și jivinele care locuiesc în el și nu le mai dă drumul până la primăvară.
De această dată sunt legate și diferite obiceiuri și credințe. Astfel, când pe om îl cuprinde o spaimă, el scapă numaidecât dacă își aduce aminte în ce zi a săptămânii a fost, în anul acela, Ziua Crucii. Pământul, care s-a deschis pentru plante, insecte și reptile la Alexii (17 martie), se închide, după șase luni, la Ziua Crucii.
Ziua este dedicată, deopotrivă, culegerii ultimelor plante de leac (trebuie să recunoaștem, unele dintre cele mai puternice): boz, micșunele, mătrăgună, năvalnic, iarbă de năjit (durere de dinți, de cap etc.). Nici acest fapt nu este întâmplător în cadrul sistemului de credințe, tradiții și obiceiuri populare, căci toate se îndreaptă acum spre anotimpul întunecat al iernii, al morții și al extincției, adică spre Tărâmul celălalt. Se spune că, la Ziua Crucii, florile se plâng una alteia că se usucă și mor, iar cele care înfloresc după această dată, în special brândușa de toamnă și fragii, sunt necurate, flori ale morților.
Un alt element, foarte important și demn de consemnat: la această sărbătoare se ține post. Este singura situație de acest gen în întreg calendarul popular și ortodox. În această zi se cade, așadar, ca toată lumea să postească, să nu mănânce de frupt. Pe alocuri, se spune că-i bine să postească omul toată ziua, nemâncând nimic. Numai femeile însărcinate pot gusta din ce le va face poftă în această zi. În niciun caz nu se va mânca nimic ce are înfățișare de cruce în ele, precum ar fi nucile, pepenii, prunele, usturoiul, peștele (că are cruce în cap).
De muncit nu se muncește nimic și fiecare este dator să meargă la biserică, ducând colive și poame pentru sufletele celor răposați.
Potrivit semnelor populare, toamna este anunțată cu mult înainte de venirea ei propriu-zisă, și anume, la data de 6 august (Probejenie), când „berzele se duc, iar șerpii, șopârlele, gușterii și toate jigăniile intră în pământ”. Peste doar două săptămâni, la Sântămăria Mare (15 august), o practică îndătinată are aproximativ aceeași funcție, și anume de a semnala încheierea anotimpului călduros, întrucât, în întreg spațiul românesc, acesta este punctul terminus al văratecului oilor. În sfârșit, după încă o lună, la Ziua Crucii (14 septembrie), credința după care „pământul se închide pentru unele vietăți”, mai exact pentru șerpi și pentru insecte, punctează o a treia – și ultima – frontieră a timpului estival:
„La Sântămăria Mare
Tulesc oile la vale
și se duc și nu mai vin
Pân-la Sfântul Constantin”.
Este vremea când busuiocul, menta, măghiranul și cimbrul, considerate plante magice, se sfințesc la biserică, în timpul slujbei fiind păstrate chiar lângă cruce. Busuiocul sfințit acum alină durerile, chiar și migrenele puternice sau durerile de dinți. În mediul rural, cu crenguțe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune și în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor. Monedele sfințite în această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliță, aduc belșug și spor în muncă.
La această dată se celebrează Hristovul viilor. În general, evenimentul era marcat de petreceri mari, ținute chiar în vie, unde se frigeau berbeci și se bea vin ori țuică, dacă cel vechi se isprăvise.
Preotul parohiei sfințește via și butoaiele de vin, pentru ca și în viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată. Strugurii din ultima tufă de vie nu trebuie culeși. Ei sunt păstrați ca ofrandă pentru păsările cerului și de aceea se numesc, în limbaj popular, „Strugurii lui Dumnezeu”. În serile culesului, podgorenii fac focuri din viță uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutură și muzică.
(Bibliografie: Gheorghe Secheșan – Pomul sacru al tradiției românești, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2021, Tradiții și obiceiuri românești, Alias Publishing, 2015)
Foto: Arhiva MNA
Documentare realizată de Angelica Buzoianu, bibliograf, Muzeul Național al Agriculturii

11/09/2026

„BĂRĂGANUL VĂZUT DIN TRACTOR”, film documentar

ZILELE EUROPENE ALE PATRIMONIULUI 2026, CU TEMA „PATRIMONIUL ÎN PERICOL: REÎNVIE, REZISTĂ, REIMAGINEAZĂ”. EDIȚIA a ###IV-a

„Bărăganul văzut din tractor”, nu este doar o simplă trecere în revistă a unor mașini agricole, ci este o invitație la încetinire de a privi dincolo de mirajul unei câmpii monotone și de a descoperi drama, geniul adaptării și demnitatea oamenilor care au modelat acest pământ.
Bărăganul a fost adesea văzut ca o stepă aspră, o întindere aridă guvernată de secetă și de capriciile naturii. Cu toate acestea, istoria acestui loc este una a rezistenței încăpățânate. O vedem în trecutul comunităților care își găseau echilibrul în transhumantă, o vedem în primele bordeie săpate în pământ din necesitatea pură de supraviețuire și o vedem în efortul secular de a aduce apa acolo unde pământul striga după viață – de la fântânile adânci săpate manual, până la sistemele complexe de irigații care au transformat radical peisajul.
Patrimoniul nostru rural a fost și este în pericol. A rezistat fracturilor ideologice, colectivizării forțate din perioada comunistă - care a zdruncinat violent proprietatea și libertatea individuală - și rezistă astăzi în fața ritmului accelerat al modernizării globale.
Cum îl reimaginăm? Îl reimaginăm exact așa cm o face această expoziție: ca pe o istorie vie. Privind din mersul lent al unui tractor de epocă, descoperim o geografie sacră a satelor noastre, textura uneltelor vechi, chipurile brăzdate de griji ale bunicilor noștri și povestea unui pământ care a învățat să reînvie după fiecare secetă și după fiecare cumpănă istorică.
Prin această expoziție, pășiți dincolo de cuvinte, învățați să priviți Bărăganul cu alți ochi: nu ca pe un simplu drum în viteză spre mare, ci ca pe un uriaș tezaur de memorie, tehnologie și viață autentică.
Muzeograf Teofil Androne
Imaginile fac parte din Arhiva științifică a M.N.A. si sunt realizate în cercetările de teren din anii 1992-1997, de echipa formată din Răzvan Ciucă, director în perioada 1990-2011, Viorica Croitoru-Capbun, muzeograf, Ștefan Olteanu, fotograf.
Prelucrare video VHS: Elena Slujitoru
Montaj film documentar: Androne Teofil

11/09/2026

Astăzi, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia, a avut loc inaugurarea expoziției „Bărăganul văzut din tractor”, organizată în cadrul celei de-a ###IV-a ediții a Zilelor Europene ale Patrimoniului 2026, desfășurată sub tema „Patrimoniul în pericol: Reînvie, Rezistă, Reimaginează”.
Expoziția aduce în atenția publicului patrimoniul agricol și identitatea culturală a Bărăganului, surprinse dintr-o perspectivă autentică și inedită – cea a omului care lucrează pământul zi de zi.
Prin intermediul fotografiilor-document, al filmului documentar și al obiectelor de patrimoniu, expoziția îi invită pe vizitatori să descopere și să redescopere peisajul, tradițiile, tehnicile agricole și poveștile de viață ale comunităților din Câmpia Bărăganului, conturând imaginea unui patrimoniu viu, aflat într-o continuă transformare.
Ne-au fost alături, la deschiderea expoziției, domnul prof. Cătălin Grigore, vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița, doamna prof. Luminița Barcari, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, domnul Daniel Ioan Voicu, director al Casei Județene de Pensii Ialomița,dna Clementina Tudor, director al Centrului Cultural “Ionel Perlea”, dl George Cătălin Petre, directorul Liceului de Arte „Ionel Perlea” Slobozia, persoane dragi nouă, precum și alți invitați, cărora le mulțumim pentru prezență și susținere.
📍Expoziția poate fi vizitată după următorul program:
🕘Marți–Vineri: 09:00 – 17:00
🕘Sâmbătă – Duminică: 08:00 – 16:00
Vă așteptăm cu drag să descoperiți Bărăganul văzut prin ochii celor care îi lucrează pământul și îi păstrează memoria!

11/09/2026

Atelier de personalizat căni (11.09.2026).
Participă elevii clasei I de la Școala Gimnazială Nr.3 Slobozia, însoțiți de doamna prof. înv. primar Moroiu Cerasela.
Coordonator atelier: Vlad Maria, educator muzeal, Vodă Ana-Maria, referent
Foto: Mădălina Enescu, referent