Muzeul National Peles

Call Directions Website Contact the museum

Muzeul National Peles Muzeul National Peles Edificiul a fost decorat de celebrii creatori, J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena.

Castelul Peleş, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I (1866-1914) şi regina Elisabeta, a fost construit între 1873 și 1914, la dorința suveranului, după planurile arhitecților Johannes Schultz şi Karel Liman. Castelul Peleș este considerat cel mai important ansamblu arhitectonic de tip istorist din România, având caracter de unicat și prin valoarea sa istorică şi artistică, rămâne unul dintre cele mai importante şi frumoase monumente din Europa.

100 de ani de la legendarul turneu în America al reginei Maria a României,,SS Leviathan, 14 octombrie 1926Nando dragă,  ...
14/10/2026

100 de ani de la legendarul turneu în America al reginei Maria a României

,,SS Leviathan, 14 octombrie 1926

Nando dragă,

Mâine dimineață devreme ajungem la New York și vreau să expediez de acolo o scrisoare, care să plece spre tine cât mai curând posibil. Cred că mi se pregătește o primire formidabilă; radiogramele pentru mine continuă să curgă, sute de mesaje de salut din fiecare colț al Americii. Mă pregătesc pentru nemaipomenitul plonjon de mâine.
Am avut o traversare minunată, pe acest v***r splendid, ca un palat plutitor, și nici în castelul Windsor nu am fi putut fi mai bine îngrijiți și serviți.
Va fi o primire oficială publică la New York și în aceeași zi plecăm la Washington, unde luăm masa de seară la Legație, și după aceea o mare cină de gală la președinte.
Bineînțeles, suntem copleșiți de invitații din fiecare colț al acestei mari țări; ne rugăm doar să fim sănătoși să le putem onora pe toate”.

Fragment din scrisoarea trimisă soțului său, regele Ferdinand I, chiar în pragul sosirii la New York, pe celebrul pachebot SS Leviathan

Sursa foto: Arhivele Naționale ale României

07/10/2026
RESTAURAREA - ARTĂ ȘI MEȘTEȘUGApărută relativ târziu, când arta Egiptului Antic și a Mesopotamiei se afla deja la apogeu...
02/10/2026

RESTAURAREA - ARTĂ ȘI MEȘTEȘUG

Apărută relativ târziu, când arta Egiptului Antic și a Mesopotamiei se afla deja la apogeu, arta Greciei antice, prin conținutul profund, gama largă a gândurilor și emoțiilor exprimate în creațiile acesteia, n-a fost întrecută și nici măcar egalată de niciun alt popor. După parcurgerea câtorva perioade artistice distincte, începând cu secolul al V-lea î.Hr, arta greacă atinge apogeul în ceea ce privește artele și cultura, secol denumit simbolic ,,Secolul de aur”. Definitorie pentru acestă perioadă nu este arhitectura, ci sculptura care aduce înnoiri semnificative printr-o diversitate mai mare de forme, printr-o mai serioasă deprindere a îndeletnicirilor subordonate unei viziuni sacre. Dezlegând sculptura de greutatea materialului, umanizând zeii şi zeificând oamenii, Fidias, primul mare nume în istoria generală a sculpturii, a glorificat cu înzestrarea sa arta greacă a secolului al V-lea î.Hr. şi a inaugurat epoca monumentalelor opere ale clasicismului. Un reviriment modern al culturii clasice grecești s-a produs în timpul Neoclasicismului în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea în Europa și America.
Cele două statuete de mici dimensiuni ce fac obiectul prezentului studiu, au fost realizate între 1876-1900 în atelier european, posibil Leipzig, Germania, reprezentând pe zeul războiului la romani, Marte, și pe Minerva, zeița înțelepciunii. După modelul reprezentărilor hriselefantine, cele două statuete sunt realizate pe structură de lemn, placate cu os și argint parțial aurit. Veșmintele sunt clasice, romane, policrome inițial, iar armura și atributele din argint parțial aurit. Cele două statuete sunt poziționate pe două postamente din lemn placat cu os și decorate cu baghete și colțuri metalice sub formă de trunchi de piramidă. După restaurarea dintre anii 1975-1980 și refacerea expoziției de bază a Castelului Peleș, postamentele originale au fost înlocuite cu două postamente mai mici, din lemn de stejar lăcuit, în vederea expunerii pe două console din Sala Coloanelor. Cele două piese fac parte din colecția inițială a Regelui Carol I, dovadă stând fotografiile realizate între anii 1906-1910.
Datorită naturii materialelor constitutive, condițiilor de păstrare și a intervențiilor ulterioare, cele două statuete prezentau multiple degradări atât la nivelul osului, sistemelor de prindere, cât și la nivelul metalului. Prin intervențiile de restaurare s-a urmărit consolidarea părților din os, completarea elementelor decorative lipsă, reașezarea elementelor desprinse și fracturate, redarea aspectului inițial al pieselor și repunerea pe postamentele inițiale.

Liliana Cojocaru - restaurator

6 noiembrie 1926, undeva în Vest            ,,Mergem din loc în loc, prea oficial pentru gustul meu, dar oamenii sunt în...
24/09/2026

6 noiembrie 1926, undeva în Vest


,,Mergem din loc în loc, prea oficial pentru gustul meu, dar oamenii sunt înnebuniți să primească o regină, așa că mă resemnez, sperând că rezultatul va fi bun pentru «dulce Țara mea» (rom.). Desigur, până la urmă le ofer oamenilor plăcere de dimineața până seara, totuși eu mă distrez puțin; însă cred că asta este viața unei regine, cu excepția momentelor în care se află la Bran și Balcic; cu toate acestea, îmi fac tot timpul prieteni și, așa cm spun americanii, pun România pe hartă. Aș avea de scris volume întregi, dar nu am timp. Însă notez totul în jurnal, pe care ți-l voi citi când mă voi întoarce. […] Ideea de America poate fi înțeleasă doar fiind aici; de asemenea, obiceiurile, ideile și concepțiile americanilor nu sunt ca ale noastre; tot timpul învățăm o lecție.”

Regina Maria a României – scrisoare către regele Ferdinand

Sursa foto: Arhivele Naționale ale României

Imagini de la deschiderea expoziției ,,100 de ani de la vizită istorică a reginei Maria în America"Expoziția este un oma...
17/09/2026

Imagini de la deschiderea expoziției ,,100 de ani de la vizită istorică a reginei Maria în America"

Expoziția este un omagiu adus reginei Maria, a cărei vizită în S.U.A. a făcut epocă. Deschisă în prezența domnului dr. Wargha Enayati, cel mai mare colecționar privat de memorabilia din Romania, a cărui colecție cuprinde obiecte și artefacte care au aparținut reginei, expoziția se datorează colegilor de la Arhivele Naționale Istorice ale României.
Obiectele expuse au fost împrumutate cu generozitate de dr. Enayati și de domnul Victor Dumitrovici, completând, în mod fericit, obiectele din colecția Muzeului Național Peleș.
Expoziția se poate vizita de miercuri până duminică, în regim de gratuitate, fiind cuprinsă în turul Castelului Pelișor.

of Romania
# SUA
Naționale ale României
National Museum

OBIECTUL LUNII SEPTEMBRIE Medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică”Clasa IModel 1907 Medalia „Răsplata Muncii pentru Bis...
16/09/2026

OBIECTUL LUNII SEPTEMBRIE

Medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică”

Clasa I
Model 1907

Medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică” a fost instituită de regele Carol I la 14 iulie 1906, prin Decretul Regal nr. 2804, emis la Castelul Peleș și contrasemnat de ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, M. Vlădescu. Distincția era destinată clericilor și mirenilor care aduceau servicii însemnate Bisericii, fie prin scrieri religioase, donații importante, fie prin activitate moral religioasă și exemplu personal.
Modelul 1906
Conform articolului 3 al decretului, medalia era împărțită în trei clase: clasa I, realizată din metal aurit, clasa a II-a, din metal argintat, și clasa a III-a, din bronz.
Decorația, de formă circulară, prezenta pe avers efigia regelui Carol I, profilată stânga. În exergă, legenda circulară în limba română: „CAROL I REGE // AL ROMÂNIEI”.
Reversul purta o cruce treflată, susținută de legenda pe trei rânduri în limba română: „RĂSPLATA MUNCEI / PENTRU / BISERICĂ”. Marginal, cunună din ramuri de laur.
Panglica era confecționată din rips moarat roșu cu bandă mediană albastră.
Modificările din 1907
La 19 ianuarie 1907, prin Decretul Regal nr. 293, emis la București și contrasemnat de ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Constantin C. Dissescu, se aduc modificări aspectului medaliei, numărul de clase rămânând neschimbat. Noul model, cu diametrul de 32 mm, de formă circulară si surmonat de cunună din ramuri de laur, prezintă pe avers cruce treflată în centrul căreia este aplicat medalion, cu „ochiul lui Dumnezeu” luminat de raze și de care este suspendat globul pământesc. Între brațele crucii, cunună subțire de laur, însoțită de inel cu borduri perlate și gravat cu legenda circulară în limba română: „RĂSPLATA / MUNCEI / PENTRU / BISERICĂ”.
Reversul medaliei prezintă cruce treflată ce poartă, central, medalion inscripționat cu monograma încoronată a regelui Carol I. Între brațele crucii, ghirlandă alcătuită din două jumătăți: frunze de laur în partea stângă și frunze de stejar în dreapta. Panglica este lucrată din rips moarat roșu cu bandă mediană albastră.

Reforma din 1931
Ca parte a reformei ințiate în 1931 pentru modernizarea decorațiilor civile, distincția „Răsplata Muncii pentru Biserică” a ieșit din uz, locul ei fiind luat de Ordinul și Medalia „Meritul Cultural”, în cadrul categoriei G (Culte).

Mihaela Dan, muzeograf

100 de ani de la vizita istorică a reginei Maria în AmericaMuzeul Național Peleș vă invită joi, 17 septembrie, ora 13:00...
11/09/2026

100 de ani de la vizita istorică a reginei Maria în America

Muzeul Național Peleș vă invită joi, 17 septembrie, ora 13:00, în Holul de onoare al Castelului Pelișor, la deschiderea expoziției dedicată aniversării a 100 de ani de la vizita istorică a reginei Maria în America, eveniment petrecut în toamna anului 1926, între18 octombrie și 24 noiembrie. Turneul suveranei României a avut loc la invitația lui Samuel Hill, fondatorul Muzeului de Artă Maryhill din statul Washington, pentru a inaugura sala consacrată României. Vizita pe Continentul american a fost intens mediatizată în presa vremii, astfel că panourile fotografice prezente în expoziție, realizate prin amabilitatea Arhivelor Naționale ale României, de a căror colaborare ne-am bucurat pentru acest demers cultural, oferă posibilitatea documentării minuțioase a întregului itinerar al reginei Maria. Alături de fiica sa, principesa Ileana, a fiului său, principele Nicolae și a unei suite formată din doamne de onoare, aghiotanți și diplomați, suverana a parcurs vreme de cinci săptămâni diferite orașe, localități istorice și stațiuni turistice din America și Canada. Momentele importante ale vizitei sunt evocate nu doar prin panourile foto-documentare, ci și prin prezența în cadrul expoziției a unor bunuri culturale aflate în patrimoniul Muzeului National Peleș, precum medalii, medalioane, plachete și chei, realizate din metal prețios, ale unor localități onorate cu prezența de către suverana României, diplome și mesaje de bun-venit oferite de oficialitățile locale sau de comunitățile de români stabilite în diferite orașe americane.
Acestora li se adaugă volumul editat de Societatea Prietenii României, fondată de milionarul american Nelson Cromwell, dedicat reginei Maria a României, aflat în colecția domnului Victor Dumitrovici, precum și tabloul cu fotografia suveranei și mesajul său adresat poporului american, piesă din colecția domnului Dr. Wargha Enayati. Exceptând perioada 28 septembrie-3 noiembrie, în care Castelul Pelișor este închis pentru lucrări de curățenie, expoziția va fi deschisă până la 31 decembrie 2026.
of Romania # queen

Astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Scrierii Scrisorilor, vă facem cunoscut un fragment dintr-o scrisoare, datată 7 augus...
01/09/2026

Astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Scrierii Scrisorilor, vă facem cunoscut un fragment dintr-o scrisoare, datată 7 august 1876, a tânărului principe Carol I către soția sa, Elisabeta:

,,Din suflet iubită Elisabeta! Astăzi este teribil de sufocant și apăsător, iar vântul a gonit o furtună frumușică. La orele 9, pe când ședeam la micul dejun, apăru Davilla și-mi aduse scrisoarea ta dragă, adineauri a venit și cealaltă, mii de mulțumiri. Se pare că v-ați udat ieri și sper că nu v-a dăunat. Totuși, vă sfătuiesc să aveți grijă. [...] Mâine dimineață la orele 10 pornesc cu trenul obișnuit și sper să ajung între orele 4 și 5 la Sinaia. La revedere.
Al tău, Carol"

Sursa: ,,Cu iubire tandră, Elisabeta - Mereu al tău credincios, Carol"- Ediție critică și comentată, note și traducere din limba germană de Silvia Irina Zimnermann și Romanița Constantinescu

/Peleș/museum

,,Timpul lui Brâncuși"- evenimentul cultural dedicat de Muzeul Național Peleș marelui sculptor român, a debutat astăzi, ...
28/08/2026

,,Timpul lui Brâncuși"- evenimentul cultural dedicat de Muzeul Național Peleș marelui sculptor român, a debutat astăzi, 28 august, cu deschiderea expoziției temporare ,, Brancuși și marii artiști ai epocii sale". Pe simezele din sălile de expoziții temporare ale Castelului Peleș sunt prezentate 45 de lucrări din colecția prietenului și colaboratorului muzeului, av. George Șerban care, cu binecunoscuta-i generozitate, aduce în atenția publicului vizitator, și de această dată, nume mari, care au făcut epocă.
Evenimentul a continuat cu prelegerea despre viața și opera artistului, în contextul timpului său, susținută de Gabriela și Eugen Petri.

Expoziția temporară va fi deschisă până în data de 30 septembrie 2026 și se vizitează de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 - 16:00,
în regim de gratuitate.

Foto: Răzvan Terecoasă

Address

Aleea Peleşului 2
Sinaia
106100

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Muzeul National Peles posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Museum

Send a message to Muzeul National Peles:

Shortcuts

Share

Category