Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor a fost descoperită de învăţătorul Leon Bîrte din Parva, un împătimit iubitor al naturii. În toamna anului 1955, acesta a observat fenomenul de condensare a aerului din zona de perturbaţie a meroclimatului subteran. Prin decolmatare, a pătruns într-un spaţiu generos, pe care l-a explorat singur, pe câteva sute de metri, în condiţii de sumară pregătire tehnică. Fire
taciturnă şi introvertită, s-a adresat, cu mare greutate, profesorului Iosif Viehmann, ucenic al savantului Emil Racoviţă, la vremea aceea profesor de biologie la Liceul Pedagogic din Năsăud. Acesta i-a răspuns emfatic că existenţa unei peşteri în Munţii Rodnei este exclusă, bazându-se, în afirmaţiile sale, pe opinia consacrată în agora ştiinţifică, care nota doar prezenţa unor calcare cristaline- dificil de carstificat- în strate orizontale.
Încă de la descoperirea acestui impresionant endocarst, peştera a atras sute de speologi şi cercetători din toate colţurile Europei. Campaniile de explorare au atins un vârf de intensitate în anii 70, când se ajunge la ceea ce s-a considerat atunci limita acestei cavităţi, cele două sorburi terminale, precum şi la Sala Oaselor. Între aceste două limite, cartarea executată în 1982-1983 sub coordonarea geologilor Mihai Domşa şi Cristian Popa, observă o denivelare de -347,5 m, iar în 1985, după stabilirea limitei maxime pozitive, aceasta ajunge la -461 metri, record maxim în carstul românesc, pe categoria peşteri orizontale (a nu se face confuzie cu categoria avenelor). În 2004, prin telemetrie laser, această denivelare e corectată la 413,5 m, ceea ce menţine Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor pe primul loc, ca profunzime a dezvoltării, în calcarul românesc. Principalii exploratori au fost cercetătorii Viehmann I., Fabian C., Munteanu C., Silvestru E., Şerban M., studenţii geologi Domşa M., Popa C., Nicoară D., Moldovan D., Papaliţa R., studenţi şi speologi amatori de la CSER („Clubul Speologilor Emil Racoviţă Cluj”). Aceste campanii se desfăşoară în trei etape: 1955-1976; 1980-1986 şi 2000-2011. Prima etapă e caracterizată de mari descoperiri, galerii de dimensiuni gigantice, săli de incaziune, declivitate pronunţată şi cote pozitive şi negative foarte mari pentru acea perioadă; a doua etapă e caracterizată de descoperiri mai mici, dar importante din punct de vedere ştiinţific (sedimente aluvionare, orizont sedimentar fosilifer, speleoteme de natură sulfatică şi calcitică), dar şi de cartarea integrală a peşterii cunoscută atunci şi omologarea acestei cartări. Cea de-a treia etapă e dominată de explorări în premieră ale unor diverticule şi galerii situate, mai ales, în planuri orizontale superioare cavernamentului deja cartat, prin tehnică speologică alpină, care presupune folosirea unor metode de căţărare complexe. Echipele de exploratori au fost compuse, în principal, din Crin Theodorescu- Năsăud şi Mihai Vargoschi- Rodna Veche. Această etapă este în plină desfăşurare, potenţialul peşterii fiind epuizat pe latura orizontală, dar fiind aproape complet neexplorat pe verticală. Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor este plasată la 47˚26¬’41,82’’ latitudine nordică şi la 24˚31’37,87’’ longitudine estică, la o altitudine de 964 m. (intrarea în cavernament). Endocarstul se dezvoltă sub Vârful Başca din Masivul Bârlea, în stânga firului văii Valea Izvorul Tăuşoarelor, care drenează, prin patru puncte, în cavernament. Spaţiul suprateran de deasupra peşterii constituie obiectul planului de amenajare a teritoriului naţonal, care, în legea 5/2000, în secţiunea a III-a (arii protejate) include 71 de ha. de protecţie supraterană, indicativ 2.206, comuna Rebrişoara. Ocolul Silvic Someş-Ţibleş, care gestionează suprafaţa protejată, a încadrat-o în planul de amenajament silvic, cu un total identificat în teren de 72,1 ha.. Infrastructura rutieră de acces spre peşteră este rudimentară. Din comuna Rebrişoara se părăseşte DN 17D (în faţa Bisericii Ortodoxe), urmând drumul 172D, care, în ciuda indicativului său, este un drum forestier foarte degradat, pe pat de piatră spartă, fără şanţuri laterale, şi care continuă 28 de km, până la mai puţin de 250 de metri de intrarea în peşteră. De la părăsirea asfaltului DN17D şi până la obârşia Gersei, unde se află situată intrarea în peştera de la Izvorul Tăuşoarelor, din cauza condiţiilor improprii de rulaj, e nevoie de 90-120 minute pentru a străbate această rută. Diferenţa de nivel este de 595 de metri. Pe alocuri, drumul coboară în talvegul văii, ceea ce face foarte dificil accesul spre peşteră şi îl rezervă doar maşinilor echipate cu sistem integral de tracţiune. Din punct de vedere turistic, nu există nici un fel de amenajări turistice. Primăria Rebrişoara nu are activitate în acest domeniu, pe raza comunei Rebrişoara nu există înregistrată nici o unitate de cazare care să poată oferi servicii de cazare, masă şi agrement eventualilor turişti. În ciuda peisajului generos, actul de turism lipseşte cu desăvârşire pe Valea Gersei, în accepţiunea tehnică a conceptului, aceasta datorându-se şi statutului de strictă protecţie pe care îl are peştera de la Izvorul Tăuşoarelor. Se remarcă, pe firul văii, ca potenţial atractiv, biserica de lemn în stil gotic târziu de la Grui (Valea Gersei). Datată la începutul sec. XVIII, biserica de lemn se află, la data elaborării acestui material, într-un avansat proces de reabilitare, printr-un proiect cu finanţare pe fonduri structurale, elaborat şi susţinut de preotul paroh Roş Ştefan. În valoare de 1,8 milioane lei, proiectul asigură reabilitarea funcţională şi tehnică a aşezământului religios. Biserica de lemn are hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, şi se află pe lista monumentelor istorice cu codul LMI: BN.II-m-A-01659.10. Biserica a fost ridicată în sec. XVIII, dar cu ocazia restaurării, preotul paroh a descoperit, la fundamentul acesteia, o inscripţie care arată că ea ar fi fost ridicată în prima jumătate a sec. Biserica păstrează mai multe icoane pe lemn şi pe sticlă din sec XVIII-XIX, icoane împărăteşti şi icoane prăznicare. Acestea din urmă sunt atribuite pictorului Toader Gherleanu, iar icoana Bunului Păstor este realizată de „Vasilică din Cătina”, icoană care are o replică identică la Petriş, comuna Cetate, jud. Bistriţa-Năsăud. Scopul proiectului de reabilitare pe fonduri structurale este de a introduce biserica într-un circuit turistic. Din acest punct de vedere, perspectiva deschiderii unui traseu turistic în Peştera Tăuşoare capătă noi argumente funcţionale.
