Colonia Callatis a fost întemeiată de coloniştii veniţi din cetatea grecească Heracleea Pontica (azi Eregli, dinTurcia) la sfârşitul secolului al VI-lea î. Hr. şi începutul secolului următor de avari şi slavi, fiind înlocuită de o aşezare de pescari. Ea a fost reclădită parţial în secolul XI, dar a dispărut din nou în anul 1225, când a fost arsă de tătari, care şi-au stabilit acolo o tabără. Ei au
fost cei care au dat localităţii numele de „Mangalia”, această denumire fiind de origine tătară. Datorită stăpânirilor diverse ce s-au succedat în Dobrogea de-a lungul timpului şi a coloniştilor aduşi în această regiune, Mangalia are o structură etnică eterogenă, cu mari comunităţi de turci, tătari şi lipoveni. Zidul de apărare al cetăţii Callatis, construit în secolul al IV-lea î. Hr., nu cuprindea întreaga suprafaţă locuită, ci proteja principalele construcţii ale oraşului (temple, pieţe şi edificii publice sau private). În caz de pericol, populaţia se refugia între zidurile cetăţii. În secolul I d.Hr., zidurile au fost distruse, dar au fost refăcute pe acelaşi traseu în epoca romană. Astăzi, o porţiune din zid cu lungimea de câţiva metri poate fi vizitată în incinta hotelului President din Mangalia, chiar lângă recepţie (o mare parte din zidul de nord al cetaţii, peste 100 de metri, se poate vedea în zona hotelului Paradiso). Pardoseala din holul hotelului are două tipuri de culori, plăcile de gresie deschise la culoare fiind aşezate astfel încât să redea traseul iniţial al zidului de incită care se prelungeşte până în mare. Tot plimbându-vă pe străzile înguste din Mangalia, veţi găsi, pe latura de nord a vechii cetăţi, în spatele Hotelului Paradiso, o bazilică romano-bizantină, datată în secolele V-VI d. Hr., de formă rectangulară, construită din blocuri mari de calcar legate cu mortar. Acum se păstrează doar baza construcţiei, prin iarba pârjolită de soarele puternic. Incursiunea în trecutul Mangaliei continuă la Muzeul de Arheologie Callatis, edificiu a cărui intrare, cu fronton şi coloane, imită construcţiile antice greceşti. La începutul secolului XX, deoarece la lucrările realizate în oraş pentru fundaţii se descopereau urme arheologice, Vasile Pârvan a luat măsuri pentru organizarea unui muzeu istoric al oraşului, cu scopul de a împiedica distrugerea patrimoniului. Descoperirile de atunci au alcătuit nucleul actualului muzeu, întemeiat în 1959. Opaiţe, statuete, mărgele, denari imperiali, capiteluri, oglinzi din bronz, ceramică, mozaic, reprezentări din marmură ale cavalerului trac sau amfore folosite ca urne pentru morminte de incineraţie alcătuiesc expoziţia permanentă a muzeului de arheologie. El găzduieşte şi o colecţie numeroasă de stele din marmură cu epigrame funerare de genul „Salutare trecătorule, mergi mai departe, fără încetare”. Lângă muzeu a fost reconstituit un complex funerar, cunoscut sub numele de “mormântul cu papirus”, ce datează din secolul IV î. El a fost descoperit cu ocazia construirii stadionului din Mangalia. Tot atunci a fost dezvelit şi un ring de piatră cu un diametru de 13 metri, în mijlocul căruia se afla un sarcofag.
În prezent, încăperea încearcă să reconstituie forma mormântului tumular. În jurul mormântului sunt aranjate fragmente arhitectonice descoperite pe întreg teritoriul Mangaliei. Pe sarcofag au fost găsite două coroane de frunze de laur din bronz aurit, probabil o dovadă că cel depus acolo era un cetăţean important al Callatisului. Pentru arheologi, surpriza a constat în descoperirea unui papirus în sarcogfag, apreciat ca fiind o piesă deosebit de rară pentru Europa de Sud-Est. Papirusul era scris în limba greacă, cu o cerneală de culoare maron şi, potrivit cercetătorilor, putea fi un talisman pentru viaţa de apoi sau o lucrare artistică aparţinând defunctului.
Însă papirusul a fost preluat de specialişti din fosta U.R.S.S. şi dus la Moscova pentru a fi descifrat, dar până acum nu a fost înapoiat României. Dacă aţi obosit după o zi întreagă de plimbat printre ruine, atunci puteţi poposi pentru odihnă la unicul edificiu medieval al Mangaliei: moscheea Esmahan-Sultan, construită în stil maur. Ea a fost ridicată de în 1573 de prinţesa Esma, fiica sultanului otoman Selim al II-lea şi totodată soţia marelui vizir Sokollu Mehmed Paşa, în memoria tatălui său. La intrarea în moschee, vizitatorii trebuie să se descalţe, însă o doamnă care are grijă de geamie le va oferi turiştilor perechi de papuci şi ceai turcesc cald, foarte dulce. Înăuntru, pe un covor roşu aprins, stau întinşi mai mulţi bărbaţi care vorbesc în limba turcă, aşteptând începerea slujbei în timp ce sorb liniştiţi din paharele cu ceai. Construcţia este făcută din piatră cioplită manual de meşterii pietrari turci, iar zidurile au o grosime de 85 de centimetri. Zidăria din blocuri de piatră a fost făcută fără a se folosi vreun liant, ci numai scoabe din oţel turnate pe loc în orificii făcute în piatră. Moscheea are două rânduri de ferestre, la nivelul inferior patrulatere şi la cel superior în arc frânt. Geamia este înconjurată de un cimitir musulman, unde se odihnesc personalităţi ale oraşului şi foşti imami ai lăcaşului de cult. Printre pietrele funerare se află fragmente arhitecturale de la edifiile anticei cetăţi Callatis, iar în curte este o fântână rituală realizată dintr-un vechi mormânt roman, unde, pe timpuri, cei care veneau la rugăciune îţi făceau abluţiunea. Pe terasa minaretului se ajunge pe o scară de piatră în spirală, foarte îngustă. De acolo veţi putea vedea panorama oraşului şi semiluna aurie care străluceşte în vârful geamiei.
