08/06/2026
LUCRAREA SĂPTĂMÂNII
Milița Petrașcu și dinamica formei esențializate: „Peștele”
În peisajul sculpturii moderne românești din perioada interbelică, opera Miliței Petrașcu ocupă un loc distinct, marcat de o sinteză între rigoarea avangardei europene și sensibilitatea figurativă. Născută în 1892 la Chișinău, sub numele de Melania Nicolaevici, artista a urmat un parcurs formativ complex, specific intelectualității cosmopolite de la începutul secolului al XX-lea. Primele studii în domeniul modelajului le-a realizat la Moscova, între 1907 și 1908, fiind urmate de cursuri de filosofie și litere la Sankt Petersburg. Ulterior, s-a stabilit la München, unde a intrat în contact cu tendințele expresioniste și abstracte promovate de Wassily Kandinsky și Alexei von Jawlensky.
Etapa decisivă în definirea limbajului său plastic s-a desfășurat însă la Paris. După studii la Academia La Grande Chaumière cu Antoine Bourdelle și colaborări în atelierul lui Henri Matisse, Milița Petrașcu a lucrat, între 1919 și 1923, alături de Constantin Brâncuși. Această proximitate a atelierului brâncușian a influențat ireversibil viziunea sa asupra simplificării volumelor și a căutării esenței formei.
Revenită în România, s-a integrat activ în mișcarea autohtonă de avangardă, stabilind legături profesionale și umane durabile. O colaborare de referință a fost cea cu Marcel Iancu, prieten apropiat alături de care a activat în mișcarea grupării revistei "Contimporanul”. Această legătură artistică s-a materializat simbolic chiar în spațiul său de locuire și creație. Înainte de părăsirea definitivă a țării în 1941, Marcel Iancu a proiectat în București, pe strada Pictor Ion Negulici nr. 19, o vilă modernistă albă destinată artistei. Imobilul, conceput după principiul funcționalist „confort necondiționat de lux”, adăpostea un apartament și un generos atelier de sculptură, prevăzut cu ferestre mari pe două niveluri, spațiu care devenise un nucleu de întâlnire al avangardei bucureștene.
Deși recunoscută în special pentru capacitatea sa de a surprinde dincolo de trăsăturile fizice, personalitatea și trăirile modelelor sale, artista a abordat cu aceeași rigoare sculptura animalieră sau compozițiile monumentale de for public. Traiectoria sa artistică a fost însă marcată brutal de schimbările de regim din perioada postbelică. La începutul anilor '50, atmosfera din spațiul creat de Marcel Iancu s-a schimbat radical; în urma presiunilor politice și a perchezițiilor, din atelierul artistei au dispărut numeroase lucrări valoroase, desene, note personale, precum și obiecte cu o puternică încărcătură simbolică pe care Constantin Brâncuși i le dăruise în perioada pariziană.
Lucrarea „Peștele”, aflată în patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală Galați, ilustrează modul în care Milița Petrașcu a asimilat selectiv lecția modernismului brâncușian. Pentru a înțelege pe deplin importanța acestei sculpturi, trebuie amintit un reper esențial din istoria artei universale: Constantin Brâncuși crease deja celebra sa operă intitulată tot „Peștele”, o lucrare radicală în care transformase forma animalului într-o lamă perfect orizontală, un profil continuu și polizat menit să sugereze ideea pură de mișcare și fluiditate deplină, eliberată de orice rezistență a materiei. Comparația cu reprezentarea aceluiași motiv realizată de Constantin Brâncuși evidențiază două moduri diferite de a regândi forma peștelui și de a-i da un înțeles cu totul nou. Această diferență de abordare este explicată chiar de către sculptoriță într-o confesiune retrospectivă:
„Eu am conceput Peştele tot în ideea de mişcare, ca Brâncuși [...]. Numai că i-am schimbat pozitia, la mine mișcarea fiind redată nu de irizarea vinelor de marmură sau a jocurilor de metal pe metal în care polizarea imprimă viață - ci prin însăşi mişcarea - mişcare. De aceea i-am oferit o poziție quasiverticală, mai mult oblică, şlefuirea fiind într-un fel asemănătoare cu a lui Brâncuși, cu excepția unor zimți-aripioare care să sugereze ţîşnirea dinspre şi înspre adincuri”. (Victor Crăciun, “Milița Petrașcu. Statuia nefăcută. Convorbiri și eseuri”)
Mărturia autoarei confirmă o opțiune conștientă pentru un limbaj personal care refuză derivarea mimetică sau abstractizarea integrală. În înțelegerea subtilă a esteticii brâncușiene, dinamismul formei se bazează pe coordonate fizice ridicate la rang de esență spirituală: așa cm în seria „Pasărea în spațiu" Brâncuși atinsese cea mai rafinată idee de aerodinamism pentru a elibera zborul de sub legile gravitației, în seria dedicată Peștelui el aplică același principiu, căutând o hidrodinamică perfectă. Acolo unde mentorul său merge până la capăt cu esențializarea, convertind figura într-un profil continuu, orizontal, destinat să evoce această plutire absolută în adâncuri, Milița Petrașcu alege un drum mai apropiat de privitor, păstrând o legătură caldă cu forma recognoscibilă a naturii.
Prin definirea conceptului de „însăși mișcarea - mișcare”, artista explică de ce renunță la orizontalitatea statică în favoarea unei orientări „quasiverticale”, oblice. În timp ce calitatea șlefuirii metalului – tehnic apropiată de cea a lui Brâncuși – generează o vie iluzie optică prin reflexia luminii, adevăratul dinamism al operei este dictat de vectorul său spațial ascensional. Mișcarea devine o stare structurală, o tensiune internă de desprindere.
„Zimții-aripioare” menționați de sculptoriță constituie elementul cheie al acestei autonomii stilistice. Introduși ca o inserție geometric-organică, acești zimți fragmentează intenționat profilul fluid al bronzului. Rolul lor depășește simpla stilizare anatomică; ei funcționează ca moderatori de ritm vizual, opunându-se desprinderii totale de lumea reală. Prin acest contrast controlat între curbă și unghi ascuțit, artista reușește să redea plastic acea pendulare dinamică, acea „țâșnire dinspre și înspre adâncuri”, menținând lucrarea într-un echilibru stabil între forța sugestiei și limitele materialității.
Această căutare a stabilității se extinde și asupra suportului. În timp ce la Brâncuși soclul este integrat profund în economia simbolică a operei pentru a genera efectul de imponderabilitate, la Milița Petrașcu postamentul cilindric din piatră îndeplinește o funcție clar ordonatoare și stabilizatoare. Marcat cu monograma „MP”, el ancorează ferm volumul oblic în spațiu. Textura grosieră, striată a pietrei intră într-un dialog tactil direct cu reflexiile rafinate ale bronzului, definind o poetică a așezării riguroase în planul real.
Privită din această perspectivă, „Peștele” Miliței Petrașcu devine un reper major al modernismului interbelic: o lucrare în care lecția simplificării radicale este asimilată și recalibrată prin prisma unui limbaj artistic orientat spre echilibru, structură și expresie controlată.
Muzeul de Artă Vizuală Galați vă invită să includeți vizitarea acestei lucrări în programul dumneavoastră din această săptămână, oferind oportunitatea de a analiza direct subtilitățile tehnice, conceptuale și istorice ale operei Miliței Petrașcu.
Eduard Costandache, muzeograf
