07/07/2026
Dar ce ar fi 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐜 𝐒𝐢𝐧𝐠𝐢𝐝𝐚𝐯𝐚 fără muzică? 🎶
Pentru ca atmosfera să fie cu adevărat completă, i-am invitat alături de noi pe Cimpoierii din Transilvania, care vor da glas festivalului prin acorduri inspirate din tradițiile și sonoritățile de odinioară!
Grupul este o prezență continuă în cadrul festivalurilor istorice, încă de la debut, activitatea fiindu-le completată cu succes prin prezența la alte tipuri de evenimente cm ar fi: târguri, festivaluri de bere, de film, de tineret, evenimente sportive, artă culinară etc. în România dar și în numeroase țări Europene.
Cele mai vechi cântece sunt în gaulish (limba celților), iar majoritatea celor din perioada medievală în limbi cu circulație restrânsă sau extincte (galeo-portugues, bretonă, sefardică, tătară, occitană, latină), nelipsind cele în limbi vii, precum română, engleză, armenească, germană, maghiară, poloneză.
Pe lângă autenticitatea pieselor muzicale, reprezentarea la un nivel profesionist este completată de utilizarea unor replici după instrumente istorice, trupa avându-i încompenență pe Mircea Goian, membru fondator, la hurdy-gurdy și violoncel, Alin Bălescu – cimpoaie, blockflute, pocket clarinet și bolla, Ștefan Milutinovici – fluiere, cimpoi, caval, ocarina, rauschpfeife și voce, Peter Moynahan – voce, cittern, și Gabi Hărăguș – tapan, tobe.
Costumația este realizată ținând cont de elemente specifice din acea perioadă, contribuind la realizarea unui show complet, cu un “sound” bogat și decoruri mereu înnoite, dinamic, pitoresc și atractiv pentru publicul interesat.
Albumul “Minnesang” și un EP care conține melodii Classic Rock interpretate la instrumente medievale au fost lansate în 2021, de atunci trupa realizând numeroase single-uri.
Din vara anului 2021, experiența pe care trupa o oferă iubitorilor de muzică se îmbogățește cu un nou proiect – Pipers of Transylvania ROCK, repertoriul fiind alcătuit din coveruri rock interpretate la instrumente muzicale medievale. Sunt prezentate melodii celebre ale unor trupe precum Billy Idol, Pink Floyd, Cargo, Eluveitie, Judas Priest, Dropkick Muprhys, Iron Maiden, Republic, Phoenix, Queen sau Motorhead.
O prezență explozivă, un program rock exotic cu instrumente medievale, pe placul tuturor!