21/12/2024
Acum, când măruntaiele statului sunt la suprafață, infecția supurează în mod vădit, când teatrul politic a devenit teatru de operațiuni pentru facțiuni din aparatul statului, când aflăm lucruri tot mai neașteptate despre noi înșine și câte ne despart, unii de alții, vă redirecționăm atenția spre un proiect în care ne-am investit energia și care ne-a marcat semnificativ.
Așadar, ca memento, imagini și un text despre Sala Omnia și evenimentele grupate în jurul titlului To live and die in a performance din septembrie 2024.
Artiști participanți: Silvia Amancei & Bogdan Armanu ,Madalina Dan, Adriana Gheorghe, Mihai Iepure-Górski și @ Katia Pascariu cu participarea lui Andrei Dinu (design costum), Nicoleta Moise, Ioana Nemeș, Mircea Nicolae, Alina Popa, Koter Vilmos
Proiect pus la cale de Mihai Iepure-Górski și Adrian Bojenoiu, cu participarea Adrianei Gheorghe și găzduit de sala Omnia, grație amabilității Centrul Naţional al Dansului Bucureşti
Răspuns: Singurul loc în care se mai poate lucra este o ruină (Var 1)
Încep să-l înțeleg pe Ionuț (Mircea Nicolae) când caută răspunsuri între dărâmături, la marginea Bucureștiului. Sau pe Alina, mereu cu ochii în podea și mintea în pământ, și corpul, suspendat, blocat în scenă; vădite eforturi pentru-a (se) scăpa — dincolo de adăpostul cubului alb, în afara cutiei negre.
Apropo de asta, înțeleg că sub Sala Omnia e plin de tuneluri, buncăre, de-a dreptul providențial. Depunem armele.
Sau felul în care corpul Mădălinei își face loc, scrântit, extinde, mută coloanele, pereții până când, și asta se vede, locul este transfigurat și corpul poate locui spațiul. Vocea Adrianei măsoară și ea, lovește pereții, desface, ecou sau surd? Voci plânse ale porumbeilor oribil scâncind în pereți. Adriaaana, se poate dormi în Omnia?
Clădire non grata. Și-a spălat oare Sala Omnia toate păcatele?
Zidită, ruptă de stat. Coridorul cu care se leagă de CC e întrerupt.
Omnia nu poate fi ocupată, nu complet în orice caz, poate fi măsurată, poate fi parcursă, ca o călătorie, citită, poate fi disputată, eventual negociată. Prin Omnia se ajunge și se lucrează în subteran, în culise, în viscere.
Omnia se află în măruntaiele statului, deja amputată dar încă pulsând cu viață, cu ombilicul abia desprins. Dincolo de stat, fără statut, în afară, căzută în gol, în pustiu. Dar în Omnia se poate lucra. Building outside function, clădire în afara funcției — resemnificare. Ceea ce facem noi o resemnifică.
Cum te atingi de stat? Mai pot urletele născute în artă să impună traseul gloatei? Marile transfigurări încep cu mici gesturi.
Omnia aparține, acum, sieși și asta e de-a dreptul fermecător. Poate fi folosită, perpetuu. În Omnia se poate lucra. Cu sinceritate, responsabil, pe un teren real, veridic, deschis.
Katia se luptă cu vocile, de fapt încearcă să-și recupereze vocea, în limba violenței statului. Nico citește semnele.
Am găsit un refugiu în Sala Omnia; ca să ajung din Amzei la Omnia, o iau de fiecare dată pe același drum, urmărind urmele. Niciodată prin față, pe la elicopter, doar pe străduțe poți să ajungi nevătămat.
Dar ce să facem ca să nu fim noi înșine o ruină? Moralizator nu, satiric nu, ilustrativ nu, nici abstract, nici concret, nici direct, clasat. Pur și simplu — coabitare. În sensul-nonsensul ei crește nonsensul nostru. E minunat.
Poate ăsta e momentul în care e nevoie, programatic, să o luăm complet razna. Trăim ca și cm am fi murit.
Text de Mihai Iepure-Gorski
