08/08/2026
Când lemnul păstrează semne
În lemnul unei porți, timpul nu trece niciodată cu totul. Lasă urme, semne și simboluri, așezate cu grijă de mâna celui care a știut să transforme lemnul în poveste.
În mijloc, Crucea – semn al credinței și al ocrotirii. Așezată cândva pe porți, pe uși de șură sau pe grinzile caselor din satele Albei, ea veghea, simbolic, asupra gospodăriei și a celor care îi treceau pragul.
De-o parte și de alta, rozeta cu patru lobi, floare a vieții și roată a soarelui. Un semn vechi, întâlnit atât de des în arta populară transilvăneană, care vorbește despre viață, rod, anotimpuri și armonia lumii.
Rozetă – Cruce – Rozetă. Trei semne, într-o singură poveste. Credința creștină se întâlnește cu simboluri străvechi ale soarelui și ale vieții, iar lemnul devine o fereastră către felul în care oamenii de odinioară își înțelegeau și își protejau lumea.
O poveste sculptată, rămasă peste timp. O fereastră prin care încă putem privi.
