Muzeul „Vama Veche”Bunești

17/05/2026

Școala Gimnazială “Artur Gorovei” Bunești a organizat, în cadrul Cercului Pedagogic al profesorilor de limba și literatura română – Fălticeni II, o activitate educațională atipică la Muzeul “Vama Veche 1800” Bunești cu tema „Avantajele și riscurile utilizării inteligenței ...

16/05/2026

16/05/2026

🏡 Muzeul „Vama Veche 1800” Bunești este acum și online!

Realizat în cadrul proiectului interdisciplinar „Vatra satului – copiii, legătura vie care asigură continuitatea”, site-ul muzeului reprezintă o invitație la descoperirea istoriei, tradițiilor și identității comunității noastre.

📖 Pe site veți găsi informații despre:
⛪ spiritualitatea comunei,
📜 istoria Buneștiului,
🌾 tradiții și obiceiuri locale,
📚 Artur Gorovei și legătura sa cu Buneștiul,
🏺 exponate și poveștile lor.

Site-ul a fost realizat de elevii Școlii Gimnaziale „Artur Gorovei” Bunești, prin implicarea directă a elevilor clasei a VIII-a, care au creat componenta digitală a proiectului utilizând informațiile cercetate și documentate de elevii claselor a V-a, a VI-a și a VII-a, sub îndrumarea profesorilor Mocanu Ania-Alina, Butnari Liviu, Corduș Iulia, Grigorescu Florin, Onea Florentina și Dimitriu Magda, în cadrul activităților de promovare a patrimoniului local prin tehnologie și educație.

🔗 Vă invităm să îl vizitați și să descoperiți Buneștiul de altădată și de astăzi:https://sites.google.com/sgbunesti.ro/muzeulvamavechebunesti

❤️ Așteptăm cu drag impresiile dumneavoastră și vă invităm să distribuiți pentru ca poveștile locului să ajungă cât mai departe!

Memoria vie a satului bucovinean

14/05/2026

Spiritualitatea comunei Bunești

În spațiul muzeistic de la Bunești, se află câteva obiecte care țin de spiritualitatea acestui spațiu străvechi și de cele patru Biserici Ortodoxe ale comunei. În continuare sunt prezentate câteva crâmpeie din istoria lor spirituală.

Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Bunești
Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”, zidită din piatră și cărămidă, având inițial hramul Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil, a fost ctitorită de o nepoată a lui Vasile Ciurea, Aristița (Profira), căsătorită Ghițescu.
Motivele construirii acestei biserici, acum aproape 200 de ani, sunt cu totul speciale. Înainte de anul 1838, boierul Costache Ghițescu împreună cu soția sa, Profira, au mers la biserica din satul Petia, la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, de hram. După slujbă au mers la masă la rude. Doamna Profira era soră cu doamna de pe moșia Petia, din familia Răhtivanu. După ce s-au cinstit, boierii din Petia au spus celor din Bunești: „măi, vă țineți gospodari și nu sunteți în stare să vă faceți o biserică nouă”, după cm declară bătrânii satului în prezent, din mărturia înaintașilor. Simțindu-se jigniți, boierii din Bunești au adus țigani care au făcut cărămidă arsă, apoi au început zidirea bisericii noi.
Alții susțin că biserica a fost clădită de dânsa drept canon, deoarece ea a dat foc la o țigancă, acuzată fie că i-a pus ceva în cafea sau în sticlele de bere, după cm menționează preotul Lupășteanu Teofil în cronica Parohiei Bunești la anul 1938.
În perioada stăpânirii austriece, aici era vamă, iar parohia a avut o situație deosebită, deoarece credincioșii din Bucovina care doreau să meargă la biserică trebuiau să treacă granița în Regat. Când li s-a interzis acest lucru, s-au făcut slujbe și în școală.
Au slujit la biserică, de-a lungul timpului, și și-au adus jertfa personală preoții:
* Lazăr Bolohan (1931–1937)
* Teofil Lupășteanu (1938–1940)
* Balan Mihai (1941–1943)
* Iftode Miltiade (1944–1945)
* Fărtăiș Gheorghe (1945–1985)
* Amariei Constantin (1985–1989)
* Roșu Gheorghe (1990–2016)
* Roșu Ioan, în prezent

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Podeni
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Podeni a fost ridicată în anul 1932 și este acoperită cu draniță pe exterior și pictată în tehnica secco la interior. Ea face parte tot din Parohia Bunești.

Biserica „Sfântul Nicolae” din Uncești
Biserica „Sfântul Nicolae” din Uncești este ctitoria familiei boierilor Grigore și Elisabeta Codreanu, fiind construită între anii 1832 și 1836. La sfințirea ei a venit la Uncești marele mitropolit cărturar Veniamin Costachi.
Numele satului Uncești provine de la boierul Panaite Uncesco, care a ridicat prima biserică din sat. Aici, acum aproximativ 400 de ani, au venit credincioși ardeleni care, datorită greutăților din vremea lor, au trecut Carpații și s-au așezat aici cu multă râvnă și hărnicie.

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Petia
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Petia este o ctitorie de secol al XX-lea, fiind ridicată în anul 1945, în timpuri dificile, dar cu dorința sfântă a oamenilor de aici de a avea un sfânt locaș măreț, deosebit, care să reprezinte ceva din slava și măreția lui Dumnezeu.
Aici au slujit de-a lungul timpului preoții:
* Vasile Grigorescu – profesor al marelui scriitor Ion Creangă la Școala de Cateheți din Fălticeni
* Grigore Grigorescu
* Gavril Grigorescu
* Emanuil Teodoriu
* Mihai Grigoraș
* Grigore Vieru
* Gavril Apostol
* Pavel Ungurenașu
* Vasile Argatu
* Cătălin Simion
* Constantin Tudose

Spiritualitatea buneșteană este o împletire armonioasă a binelui gândit și trăit în prezent.
Chiar și denumirea comunei -„Bun ești” - poate fi privită ca o reflecție a oamenilor de aici: oameni mărinimoși, altruiști, harnici și darnici, cuminți, vigilenți și purtători ai bucuriei de a fi ai lui Dumnezeu.

13/05/2026

Artur Gorovei reprezintă una dintre cele mai importante personalități culturale ale zonei Fălticeni și ale folcloristicii românești. Născut la Fălticeni, la 19 februarie 1864, el și-a dedicat viața cercetării și păstrării tradițiilor populare, devenind una dintre figurile de referință ale culturii române.
Folclorist, etnograf, publicist, magistrat, avocat, prefect, primar și om de cultură, Artur Gorovei a fost profund atașat de lumea satului românesc și de valorile autentice ale comunităților tradiționale. A activat ca judecător, avocat, prefect al județului Suceava și primar al orașului Fălticeni, fără a abandona niciodată preocupările culturale și cercetarea folclorului.
Activitatea sa a fost recunoscută atât în țară, cât și peste hotare. În anul 1899 a fost ales vicepreședinte al Societății Americane de Folclor din Chicago, iar din anul 1915 a devenit membru corespondent al Academiei Române. În anul 1940 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Legătura lui Artur Gorovei cu Buneștiul
Legătura lui Artur Gorovei cu Buneștiul este una profundă și aparte, păstrată atât în documente istorice, cât și în memoria comunității locale.
Prin familia soției sale, Elena Văsescu, originară din Bunești, Artur Gorovei a intrat în posesia unei importante proprietăți în această zonă. Potrivit tradiției locale, moșierul Iorgu Văsescu le-a oferit drept zestre celor două fiice ale sale câte aproximativ 80 de hectare de teren: Elenei, soția lui Artur Gorovei, și Ștefaniei, căsătorită cu Șalbei.
Pe proprietatea care a revenit familiei Gorovei exista o livadă întinsă și o curte boierească amplasată la drumul mare, în zona actualei șosele E85. Administratorul moșiei era Constantin Văleanu, cunoscut în sat drept „vătaf” sau „vichil”.
Artur Gorovei se considera cu mândrie „răzeș din Bunești”, iar satul reprezenta pentru el un loc de liniște, inspirație și apropiere de lumea autentică a satului românesc. Venea frecvent aici și petrecea perioade importante de timp la curtea boierească a familiei. În mărturiile păstrate de localnici se spune că la Bunești a lucrat la unele dintre cele mai importante opere ale sale, printre care: “Cimiliturile românilor” și “Credinți și superstiții”.
Legătura sa cu Buneștiul apare și în surse documentare. Lingvistul german Gustav Weigand menționa că, în anul 1901, a realizat la Bunești cercetări dialectale și folclorice împreună cu Artur Gorovei, folosind moșia acestuia ca punct de lucru și documentare.
În propriile sale însemnări, Artur Gorovei vorbea despre pierderea proprietății de la Bunești ca despre una dintre cele mai dureroase experiențe ale vieții sale, considerând Buneștiul „un ideal al vieții mele”.

Un om apropiat de comunitate
În memoria oamenilor din Bunești, Artur Gorovei a rămas nu doar ca un mare cărturar, ci și ca un om apropiat de comunitate.
Sătenii îl descriau ca pe un om respectuos și corect cu cei care munceau pe moșia sa. Muncitorii erau plătiți bine pentru vremea aceea și primeau mâncare „pe săturate”. Tocmai de aceea, oamenii din sat spuneau că nu putea fi comparat cu alți moșieri ai vremii ”de peste deal”, precum Maxim, Botez sau Pentiuc, considerați mult mai distanți și mai aspri în relația cu țăranii.
Artur Gorovei obișnuia să stea de vorbă cu sătenii, să asculte poveștile lor și să noteze credințele, tradițiile și obiceiurile locale. Metoda sa de cercetare era bazată pe contactul direct cu oamenii și pe valorificarea memoriei comunității. A cules și valorificat: povești populare, ghicitori, descântece, credințe și superstiții, tradiții și obiceiuri ale satului românesc.

Activitatea culturală și cercetarea folclorului
Artur Gorovei a înțeles foarte devreme importanța păstrării tradițiilor și a memoriei satului românesc. În anul 1892 a fondat la Fălticeni revista Șezătoarea, prima revistă românească dedicată exclusiv folclorului. Publicația a funcționat până în anul 1929 și a devenit cunoscută inclusiv în mediile culturale internaționale.
Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără: Cimiliturile românilor, Credinți și superstiții ale poporului român, Descântecele românilor; Ouăle de Paști, Vânturând țara, Noțiuni de folclor.
Prin activitatea sa, Artur Gorovei a contribuit la păstrarea unei părți importante din patrimoniul cultural românesc.

Destinul moșiei după instaurarea comunismului
După instaurarea regimului comunist, proprietatea familiei Gorovei din Bunești a fost confiscată. Curtea boierească și terenurile au fost transformate în Gospodăria Agricolă ”Izvorul Belșugului”, iar mai târziu au devenit parte a CAP-ului din Bunești.
Totuși, o parte din memoria acelui loc s-a păstrat până astăzi. Pe dealul din apropiere mai există încă livada de nuci care a aparținut moșiei Gorovei, copaci despre care localnicii spun că au aproape două sute de ani.
Artur Gorovei și comunitatea din Bunești

Moștenirea culturală a lui Artur Gorovei continuă să fie valorificată și astăzi în comuna Bunești.
În anul 2000, Școala Gimnazială „Artur Gorovei” Bunești a primit oficial numele marelui cărturar, ca semn al respectului pentru contribuția sa culturală și pentru legătura profundă pe care a avut-o cu această comunitate.
Buneștiul păstrează și astăzi urmele unei istorii aparte, legate de existența a două spații istorice distincte: partea satului asociată fostei Bucovine și partea care aparținea Vechiului Regat al României. Această împărțire s-a reflectat de-a lungul timpului inclusiv în tradițiile comunității. În localitate există două cimitire: cimitirul „de la deal”, asociat vechiului teritoriu al Bucovinei, și cimitirul bisericii din partea satului care aparținea Regatului. Tradiția locului păstrează faptul că oamenii erau înmormântați în funcție de partea satului din care proveneau, iar acest obicei continuă să fie cunoscut și respectat în comunitate și astăzi.
Potrivit documentelor istorice, Artur Gorovei a fost înmormântat inițial în Cimitirul Bellu din București, în parcela scriitorilor. Din surse locale și din mărturiile păstrate în comunitate reiese că, după Revoluție, osemintele lui Artur Gorovei și ale membrilor familiei sale au fost aduse la Bunești și reînhumate în cimitirul bisericii din partea satului asociată fostului Regat. Potrivit tradiției locale, în același mormânt comun se află și oseminte aparținând membrilor familiei Văsescu, familie de care se leagă moșia și proprietățile pe care Artur Gorovei le-a avut la Bunești.
După Revoluție, legătura familiei Gorovei cu comunitatea a continuat și prin implicarea istoricului Ștefan S. Gorovei, profesor universitar la Iași și urmaș al familiei, care a sprijinit pentru o perioadă fondul de premiere al elevilor școlii din Bunești și activitățile dedicate memoriei marelui cărturar.

Memoria familiei Gorovei continuă să fie prezentă și astăzi în viața comunității. Mai multe străzi din comună poartă numele unor membri ai familiei, ca semn al respectului față de contribuția lor culturală și față de legătura profundă pe care au avut-o cu Buneștiul.
Prin activitățile culturale, educaționale și muzeale desfășurate în prezent, comunitatea încearcă să ducă mai departe spiritul promovat de Artur Gorovei: păstrarea tradițiilor, valorificarea patrimoniului local și transmiterea memoriei comunității către generațiile viitoare.

Voce originala: Aurica Câmpanu
Videoclip generat cu I.A.

13/05/2026

Melițoiul și ragila sunt două unelte tradiționale folosite în prelucrarea cânepii, plantă care avea un rol esențial în gospodăria satului românesc. Din fibrele de cânepă se realizau fire pentru țesături, haine, ștergare, saci și multe alte obiecte necesare vieții de zi cu zi.

Transformarea cânepii în fir pentru tors presupunea un proces lung și migălos, desfășurat în mai multe etape.

După recoltare, cânepa era adunată în snopi groși, cu diametrul de aproximativ zece centimetri. Rădăcinile erau tăiate cu toporul pe un trunchi de copac, iar apoi snopii erau duși la iaz sau la apă curgătoare pentru a fi puși la murat. Această etapă dura între câteva zile și aproximativ o săptămână, timp în care apa ajuta la desprinderea fibrelor textile de partea lemnoasă a plantei.

După ce era scoasă din apă, cânepa era întinsă la soare pentru uscare. Când se usca bine, începea melițatul, realizat cu ajutorul melițoiului, unealtă din lemn folosită pentru zdrobirea tulpinilor uscate de cânepă. Prin această operație era îndepărtată partea lemnoasă a plantei. Resturile rezultate, numite „puzderii”, nu erau aruncate, ci folosite adesea pentru aprinderea focului în gospodărie.

După melițat urma răgilatul, realizat cu ajutorul ragilei. În această etapă, fibrele de cânepă erau pieptănate și curățate atent pentru a îndepărta ultimele resturi lemnoase. Fuiorul rezultat devenea moale și fin, fiind asemănat cu părul lung despletit al unei fete tinere.

În urma răgilatului se obțineau două tipuri de fibre: fuiorul fin, folosit pentru țesături mai delicate și mai valoroase, și „bucii”, fibrele mai aspre și mai groase, folosite pentru țesături mai rezistente, saci sau alte obiecte gospodărești.

După toate aceste etape, cânepa era dusă la tors. De multe ori, torsul avea loc în cadrul clăcilor și șezătorilor organizate în perioada dintre Bobotează și începutul Postului Mare. Aceste întâlniri aveau un rol important în viața comunității: femeile și fetele lucrau împreună, cântau, povesteau și transmiteau mai departe tradițiile satului.

Cânepa avea și o simbolistică religioasă aparte. În ajunul Bobotezei, când preotul mergea cu Sfânta Cruce prin gospodării pentru a binecuvânta casele și a vesti Botezul Domnului, gospodina lega un fuior de cânepă în jurul crucii purtate de preot. Gestul simboliza veșmântul lui Hristos după botez și avea rol de protecție și binecuvântare pentru familie și gospodărie.

Astăzi, melițoiul și ragila păstrează memoria muncii tradiționale din satul românesc și amintirea unei lumi în care fiecare fir era obținut prin răbdare, muncă și pricepere transmisă din generație în generație.