E greu sa nu gasesti manifestari artistice in mai toate formele lor, manifestari fara de care poporul roman ar fi incomplet. Nu ne propunem nicidecum sa facem o radiografie a tuturor acestor manifestari ci dorim doar sa amintim, ca preambul, arta muzicala, mai intai populara, de prin secolul al XIX-lea si culta iar apoi in toate formele sale de exprimare, precum si arta literara dovedita cel pu
tin de basmele si legendele romanilor, cu nimic mai prejos decat legendele Olimpului, iar de aici mergand apoi la pleiada de mari literati romani din secolul al XIX-lea si pana in zilele noastre . Insa cele mai rasunatoare succese pe plan international, poporul roman le-a inregistrat prin exprimarea in cadrul artelor vizuale, dintre care ne vom opri cateva clipe la arta decorativa, la pictura, sculptura, argintarie-orfevrerie si altele conexe. E greu sa ignori ceea ce nu a putut ignora UNESCO, anume comoara manastirilor din Moldova in intregul ei, dar si celelelate lacase de cult de pe intreg teritoriul tarii. Albastrul de Voronet este simbolul culorii perfecte, Cimitirul vesel de la Sapanta, simbolul culorii in combinatie cu umorul in fata trecerii in nefiinta, umor ce aminteste de sentimentul de bucurie al dacilor in fata plecarii spre Zamolxes, portile maramuresene zavodite de maini nescolite spre a fi cel putin radacina pentru Coloana Infinitului si Masa Tacerii ori Poarta Sarutului. De aici pana la pictura de sevalet si sculptura in lemn, piatra sau cu formele turnate in metal, pentru sufletul roamnesc, pasul a fost minuscul, trecerea fiind greu de punctualizat. Arta a devenit pentru multi romani de geniu si nu numai, un mod de existenta si un mijloc de realizare a celor necesare unui trai, de multe ori nu destul de imbelsugat. Si pentru ca trocul fusese inlocuit de foarte multa vreme cu moneda de toate felurile, au aparut galeriile de arta. Asa a aparut, la un moment dat si galeria noastra, pana nu demult in forma materiala, iar acum intr-o forma mai putin impovaratoare intr-o societate de tranzitie, galeria DJABUROV. A fost destul de dificil sa ii inventam un nume galeriei noastre materiale. Un prieten care traise o viata printre creatori de arta si era el insusi un impatimit colectionar, chiar daca fara resurse materiale importante, si-a amintit ca in perioada interbelica, in Bucuresti exista un mare comerciant armean, renumit in mod deosebit pentru covoarele orientale pe care le aducea din departari greu accesibile la acea vreme pentru omul obisnuit. Era cu atat mai renumit cu cat, pentru a demonstra calitatea covorelor pe care le oferea spre vanzare, pe trotuarul din fata magazinului sau de pe Calea Victoriei, aseza sa fie calcate in picioare Shirazuri ori Buharale din lana vopsita cu culori vegetale, iar acestea, parca in ciuda concurentei, nu pareau a se uza de loc desi traficul era suficient de intens. Nu ne specializam in comertul cu covoare dar de ce sa nu folosim si noi numele acelui inaintas intr-ale comertului cu obiecte de arta? Mai ales ca prin anii‚ '90 ai secolului trecut erau inca destui iubitori de frumos care isi aminteau sau macar auzisera de Djaburov. In anii de activitate si interactiune directa cu publicul, Galeria Djaburov a oferit amatorilor si investitorilor un mare numar de lucrari de arta ce sunt acum piese de rezistenta in mari colectii din Romania. Multe dintre acestea erau parte din acumularile personale ale asociatilor care au creat Galeria Djaburov. Alte multe erau atarse de la cetateni care aveau alte nevoi decat pata de culoare de pe perete ori silueta dintr-o nisa luminata discret. Nu ne-am limitat niciodata la arta romaneasca si atat cat am vandut adeseori lucrari ale unor artisti mai mult sau mai putin renumiti din restul lumii, dar intotdeauna ne-am simtit bine atunci cand am reusit sa convingem un cumparator ca merita sa plateasca o suma importanta pentru un pictor roman si credem ca am contribuit si noi, chiar daca intr-o masura nu tocmai mare, la ridicarea cotelor de piata ale acestora. Am fost fericiti atunci, suntem fericiti si acum, pentru ca, macar in forma unei galerii virtuale, incercam sa reinviem – pentru noi dar si pentru voi – „fenomenul Djaburov”. Bogatia sufleteasca a acestui demers este a noastra, a tuturor, si a celor ce ofera spre vanzare dar si acelora care, poate, doar privesc. Un proverb turcesc spune, intr-o traducere poate nu tocmai exacta dar potrivita acestei pagini : „Daca am doua paini, vand una si-mi cumpar o floare. Si sufletul are nevoie de hrana!”
Noi vrem sa va oferim hrana sufleteasca si nu va cerem sa vindeti intreaga floare ci sa sacrificati doar cateva petale macar, dandu-le in schimbul artei. Ganditi-va! Merita sau nu? Noi spunem ca da! Asteptam sa va spuneti cuvantul! Succes si nu ezitati sa puneti intrebari.
