16/09/2026
Povestea Mărțișorului arghezian a început în urmă cu un secol, mai precis în anul 1926 atunci când poetul se hotărăște să cumpere o bucată de teren în apropiere de închisoarea Văcărești (unde fusese deținut în 1919 pentru motive politice), iar doi ani mai târziu începe construcția casei care se întinde pe o perioadă de 12 ani. În acest timp, Arghezi își asumă „funcția” de delegat al mahalalei (Cărămidarii de Jos) ca pe o obligație onorifică și civică, deoarece era printre puținii din zonă care știa carte și avea trecere la autorități, motiv întemeiat pentru a fi ales de către oamenii din cartier ca să le reprezinte interesele. Din această postură, Arghezi a redactat petiții în numele vecinilor, a făcut demersuri pentru introducerea utilităților publice în zonă (apă, curent electric) și pentru pietruirea drumului de acces. Poetul a ajutat la modernizarea mahalalei care, inițial, era o zonă izolată, la margine de București. Astfel, Arghezi rămâne în istoria locului ca o personalitate culturală care a schimbat mentalități și a adus lumină în viața semenilor săi.
Cu ocazia Zilelor Bucureștiului, vă invităm la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” sâmbătă, 19 septembrie 2026, între orele 11.00-12.00, la turul ghidat „Arghezi, delegat de mahala”, un tur prin care veți afla o serie de povești ale cartierului și ale familiei Arghezi.
Vă așteptăm cu drag!
(foto din arhiva MNLR - Arghezi pe terasă, Mărțișor 1936)