11/06/2026
Furca de tors era, pe vremuri, și un simbol al dragostei
Furca de tors era, odinioară, o unealtă nelipsită din orice casă, iar în timp a devenit un obiect important, în anumite zone fiind primul obiect confecționat și dăruit fetei de către logodnic. Furca era oferită acasă, la șezătoare sau era lăsată la ușa mândrei.
Românii le înfrumusețau prin sculptură, sașii și ceangăii prin vopsire și prin decorarea cu mici floricele pictate. Pentru confecționarea furcii de tors erau alese, în general, lemn de tulpină, ramuri subțiri de arbori tineri, de alun, brad, paltin sau măr dulce, fără noduri. După ce era decojit și lăsat la uscat, lemnul era împodobit (împistrit) prin încrestături efectuate cu briceagul. Adeseori, feciorul își încresta pe furcă numele, dar și anul executării.
Dimensiunile furcilor variau în funcţie de scopul pentru care erau folosite, pornind de la 70 de centimetri, până la 2,50 metri. Furcile scurte erau purtate de femei la brâu, iar cele foarte lungi erau înfipte în pământ. Cele de aproximativ 1,80 metri (cu talpă/scăunel), se țineau între genunchi.
Dacă doriți să admirați furcile de tors și să aflați mai multe detalii despre acestea, vă invităm să vizitați Muzeul de Etnografie Brașov. Program vizitare: miercuri-duminică între orele 10:00 și 18:00.
