11/08/2026
Începuturile comerțului cu tutun și tabac în Transilvania și la Brașov
Tutunul și obiceiul de a-l fuma au pătruns în Țările Române la începutul secolului al XVII-lea, pe filieră turcească. De la început, gustul tutunului și plăcerea fumatului sau a prizatului au prins repede în rândul tuturor categoriilor sociale, de la poporul de jos, până la cei mai înstăriți. Țărani sau boieri au ajuns să fie pătrunși de patima tutunului, iar autoritățile au trebuit să se adapteze noii realități și chiar să o folosească pentru sporirea veniturilor publice. La fel ca în alte spații geografice, și în Țările Române s-a format o cultură a fumatului, cu tabieturi și unelte specifice (lulele, ciubuce, narghilele etc.).
Românii înțeleg prin tutun planta, foile și foile tocate, pe când praful de tutun tras pe nas îl numesc tabac, spre deosebire de fracezi și de alte popoare din Occident, pentru care tabacul înseamnă planta și produsele fabricate din foile ei. În secolul al XIX-lea, românii au deprins mai întâi țigareta și apoi țigara de foi.
Consumul important de tutun și oportunitatea unor câștiguri consistente din vânzarea lui au atras de la început atenția negustorilor, dezvoltându-se astfel o activitate comercială însemnată pe teritoriu românesc. Negoțul tutunului a început în spațiul românesc cu tutun adus de peste hotare, din Imperiul Otoman, și numai după ce s-a cultivat și la noi a ieșit pe piață și cel românesc. Cea mai veche însemnare în care se vorbește despre existența unui negoț de tutun în țările române este din anul 1671 și se referă la învoirea dată de Dieta Transilvaniei negustorilor de tutun, greci și armeni, din Țara Românească, de a trece prin Ardeal cu tutun, fără să aibă voie de a-l vinde pe loc. Măsura se înscria în contextul acțiunilor autorităților de „stârpire a tutunului” și de combatere a obiceiului fumatului. Cum legea era greu de aplicat, tutunul a fost în continuare cultivat și comercializat în Transilvania.
La începutul secolului XVIII erau în țările române negustori-importatori care mergeau la cetățile turcești de pe ambele maluri ale Dunării și aduceau de acolo tutun și alte felurite mărfuri. Erau desigur și negustori-exportatori ca negustorul Mareș, care, prin 1700, avea depozitat la Brașov spre vânzare și tutun, și boierul George Clucerul, care prin 1749, trimisese spre vânzare la Brașov 3400 oca de tutun. Comerțul cu tutun a cunoscut o stagnare în timpul războiului curuților, de la începutul secolului al XVII, pentru ca în 1703, tutunul să fie înscris pe lista produselor cu care populația Brașovului era obligată să aprovizioneze armata ocupantă.
În 1732, la Brașov, încercarea autorităților orașului de a impune impozite mai mari pe tutun s-a lovit de rezistența comercianților, renunțându-se în final la măsură. Și tot la Brașov, unde apăruseră și producătorii de tutun, aceștia dădeau orașului, în 1754, o cotă parte din beneficiul lor. Iar în 1760, când dreptul de a vinde tutun a fost permis la Brașov doar unui singur producător, din nou orășenii s-au opus și după numai un an s-a revenit la vechea stare de lucruri.
Exista astfel în secolul al XVIII-lea la Brașov și în Transilvania, la fel ca și în Principatele Române, un negoț de tutun important. Angrosiștii din Ardeal aduceau tabac aproape numai din Pesta, dar și din Constantinopol. Din Constantinopol se lua tutun. În condica unui negustor din Brașov este notat că adusese din Constantinopol, între 1769 și 1778, pe lângă multe alte mărfuri, „lulele albe, roșii” de „porțiliană” și tutun „boșcea” (boccea), tabac de Corfus”, tutun în „abale”.
Vă prezentăm două pipe din lemn sculptat, din secolul al XIX-lea, aflate în patrimoniul muzeului nostru. Piesele sunt frumos decorate cu motive vegetale, iar una dintre pipe are sculptat un cap de cerb.
Sursa: Petre E. Mihăescu, „Lux, viciu, tabieturi. Tutunul în trecutul Țării Românești și al lumii întregi”, 2004.
