25/09/2026
Timpul trece, dar locurile păstrează poveștile celor care le-au iubit. La Bran, una dintre cele mai frumoase rămâne povestea Reginei Maria.
Pe potecile Branului, Regina Maria nu era o prezență neobișnuită. Oamenii locului o vedeau adesea trecând călare, pornind spre dealurile și potecile pe care le îndrăgea atât de mult. Pentru suverană, călăritul însemna mai mult decât plăcerea unei plimbări, era libertate, apropiere de natură și bucuria de a descoperi lumea din șa. În amintirile sale, regina vorbește cu sensibilitate despre aceste momente petrecute călare pe dealurile și potecile din jurul Branului:
„Uneori, însoţită de vreunul dintre copiii mei sau de servitorii mai tineri, îmbrăcată în costumul viu colorat al ţării, o pornesc călare pe câte un brav căluţ de munte, căţărându-mă pe dealuri abrupte şi pe cărări întortocheate […]. Sus, sus, dincolo de cărările umblate din pădurile întunecate de brazi, adânc umbrite, întunecate, misterioase, mirosind puternic a răşină încinsă de soare, printre pâlcurile dense de copaci, de unde noaptea nu părea să plece niciodată, deschizându-se în poieni îmbrăcate în muşchi şi mărginite de brazi întunecaţi, drepţi şi măreţi, ca o armată de uriaşi, cu munţii ca de indigo şi cu umbrele lor cu multe nuanţe alcătuind un fond atât de impresionant şi de bine clădit, atât de neschimbat în forţa şi stabilitatea lui, încât simt cm recunoştinţa îmi creşte în suflet ca o rugăciune. Frumuseţe, frumuseţe eternă, indestructibilă, frumuseţe de forme, culori, detalii, din nou ca o religie profundă pentru mine, ce mă face să cred în speranţă, adevăr, bunătate, victorie asupra răului şi a morţii. Ne înapoiem în amurg, alegându-ne drumul cu grijă printre bolovani ce se rostogolesc la vale, umbrele noastre lungindu-se ciudat, ca şi cm noi şi căluţii noştri am umbla pe picioroange.”
(Regina Maria a României, „Țara pe care o iubesc”)
De această lume a cailor și a plimbărilor călare se leagă și obiectul ales pentru luna septembrie: un VALTRAP din secolul al XIX-lea, de proveniență orientală, păstrat în colecția regală a Muzeului Național Bran.
Este vorba despre o țesătură fastuoasă folosită pentru a împodobi șaua cailor. Cu dimensiuni impresionante, de peste un metru și jumătate lungime, acest obiect era un simbol al statutului social, menit să atragă privirile și să reflecte puterea și rafinamentul. Pe un suport din lână roșie, țesut în două ițe, dublat cu pânză de in și căptușit cu satin, meșterii au dat viață unei broderii spectaculoase prin tehnica numită „zari”, care presupune răsucirea unor benzi de argint și argint aurit răsucit peste miez de mătase naturală, în cazul nostru fir din bandă de argint aurit răsucit, pe miez de mătase naturală galbenă, neagră sau albă.
Valtrapul de formă trapezoidală prezintă, pe trei laturi o plasă terminată cu ciucuri și un chenar brodat cu palmete florale, dispuse pe un vrej meandric, urmat pe latura mare a trapezului de un registru lat, brodat cu trei vase cu flori și elemente zoomorfe – tigri și antilope – înconjurate de vrejuri de flori. În continuarea registrului lat, în cele două colțuri, sunt brodate două boteh-uri (motiv ornamental oriental) de unde pornesc, pe cele trei laturi, antilope și tigri, care par că se urmăresc într-o alternanță ritmică de-a lungul marginilor. Pentru a spori reflexiile de lumină, compoziția a fost îmbogățită cu paiete aurite.
În contrast cu densitatea acestor scene pline de viață de pe laturi, partea superioară rămâne aerisită și simplă, dovedind simțul estetic desăvârșit al creatorului său, care a știut să echilibreze perfect opulența cu eleganța discretă.
Dincolo de spectacolul metalelor prețioase, valtrapul spune o poveste vizuală fascinantă, inspirată din natură, păstrând totodată, între fire de mătase și argint, o frântură din povestea regală a Branului care ne amintește de dragostea Reginei Maria pentru cai și pentru aceste locuri din „Brana cea iubită”.
