Casa Argintarului Bistrita

Casa Argintarului Bistrita Secţie muzeu- Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud. Denumirea “Casa Argintarului” provine de la cele două potire sculptate în arcul ferestrei de la parter.

Sectie muzeala a Complexului Muzeal Bistrita-Năsaud, Casa Argintarului ,monument istoric aflat în centrul vechi al Bistriţei, strada Dornei nr.5, în apropiere de ansamblul Sugălete, este o construcţie reprezentativă pentru arhitectura oraşului din secolul al XVI-lea, fiind unul dintre cele mai ilustrative exemple privind tipul de locuinţă al patriciatului bistriţean ajuns acum la maxima sa înflori

re. Aceste cupe, de tipuri diferite, reprezentau simbolul breslei aurarilor, meșteșug foarte dezvoltat în Bistrița medievală. Imobilul a aparținut breslei sau a unui meșter aurar, fiind o locuință tipică cu ateliere la parter și camere de locuit la etaj.

29/05/2026

⚜️Povestea Casei Argintarului🏛️, una dintre "Poveștile Bistriței medievale", șapte scurte și facile povești despre istoria medievală a orașului-cetate.⚜️
Monument renascentist, azi, secție a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, unul dintre principalele obiective turistice ale orașului.

Noaptea Muzeelor la Casa Argintarului
23/05/2026

Noaptea Muzeelor la Casa Argintarului

⚜️Imagini de la lansarea de carte "Arc peste timp" a poetului Dumitru Alexandru Bar, o frumoasă antologie de versuri, ap...
21/05/2026

⚜️Imagini de la lansarea de carte "Arc peste timp" a poetului Dumitru Alexandru Bar, o frumoasă antologie de versuri, apărută sub atenta îngrijire a Editurii "George Coșbuc" din Bistrița.

Aspecte de la vernisajul expoziţiei " Tipare Naturale", artist Adrian Solcan.
19/05/2026

Aspecte de la vernisajul expoziţiei " Tipare Naturale", artist Adrian Solcan.

17/05/2026
Vă așteptăm cu drag!
17/05/2026

Vă așteptăm cu drag!

✨ Pregătim o seară specială dedicată culturii, istoriei și patrimoniului!
Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud vă invită sâmbătă, 23 mai 2026, la o nouă ediție a evenimentului „Noaptea Muzeelor”, desfășurată în cele 4 locații ale complexului muzeal.
🌙 Revenim în curând cu programul complet și toate surprizele pregătite pentru această ediție!

Vă așteptăm cu drag!
14/05/2026

Vă așteptăm cu drag!

𝗧𝗜𝗣𝗔𝗥𝗘 𝗡𝗔𝗧𝗨𝗥𝗔𝗟𝗘 — vernisajul noii expoziții semnate de 𝗔𝗱𝗿𝗶𝗮𝗻 𝗦𝗼𝗹𝗰𝗮𝗻

Vă invităm la vernisajul expoziției "Tipare Naturale", realizată de Adrian Solcan, care va avea loc în data de 𝟭𝟵 𝗺𝗮𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟲, 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟳.𝟬𝟬, la Casa Argintarului Bistrita.
Expoziția propune o incursiune sensibilă în ritmurile, formele și structurile organice care ne înconjoară și pe care, adesea, le traversăm fără să le mai observăm cu adevărat.
„Copil fiind, am crezut că fericirea se află la marginea câmpului, într-un loc precis către care trebuie să alerg fără oprire. Și am alergat. Cu nerăbdarea specifică vârstei, cu dorința de a ajunge cât mai repede acolo unde credeam că mă așteaptă liniștea, împlinirea, răspunsul. Însă, ajuns la marginea lui, am înțeles că fericirea nu era destinația, ci chiar alergarea, felul în care lumina cădea peste iarbă, sunetul pașilor, respirația grăbită, timpul care curgea fără să fie observat.”
„Tipare Naturale” vorbește despre această întoarcere către ceea ce, de multe ori, trecem prea repede cu vederea. Nu este o expoziție despre flori sau peisaje, ci despre ritmurile tăcute ale naturii și despre felul în care acestea se reflectă în propriile noastre ritmuri interioare — despre repetiție, transformare, fragilitate și despre nevoia de a privi mai atent.
Fiecare lucrare devine astfel o invitație la contemplare, un spațiu în care formele organice, texturile și detaliile aparent mărunte recompun o memorie afectivă comună: aceea a apropierii de natură și de sine.
Într-o lume care ne împinge constant înainte, această expoziție propune un exercițiu rar: acela de a încetini.
Vă așteptăm cu drag!
Manager, Alexandru Gavrilaș

Aspecte de la lansarea de carte "Grandoarea orientului, marele tur al Chinei" a doamnei Rozalia Fucă-Tomescu, carte apăr...
14/05/2026

Aspecte de la lansarea de carte "Grandoarea orientului, marele tur al Chinei" a doamnei Rozalia Fucă-Tomescu, carte apărută sub îngrijirea editurii Solon, note de călătorie a unui larg periplu prin China🇨🇳, o minunată poveste și pe larg dezbătută la evenimentul prezent, desfășurat în vechea și frumoasa Casă a Argintarului🏰, secție a Complexului Muzeal Bistrița -Năsăud🏛.

Astăzi Casa Argintarului Bistrita găzduiește elevi francezi sosiți printr-un program Erasmus și le oferă posibilitatea s...
29/04/2026

Astăzi Casa Argintarului Bistrita găzduiește elevi francezi sosiți printr-un program Erasmus și le oferă posibilitatea să creeze lucrări în tehnica acrilic.

Address

Strada Dornei, Nr. 5
Bistrita
420032

Opening Hours

Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00
Saturday 09:00 - 17:00
Sunday 09:00 - 17:00

Telephone

+40753361761

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Casa Argintarului Bistrita posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Museum

Send a message to Casa Argintarului Bistrita:

Share

Category