Muzeul Național "George Enescu"

31/07/2026

Ștefan Niculescu -95 de ani
Ștefan Niculescu a fost unul dintre cei mai importanți compozitori români ai secolului al XX-lea. Personalitate complexă a culturii române, el s-a remarcat nu numai în calitate de compozitor, ci și ca muzicolog, profesor și teoretician al muzicii. Creația sa ocupă un loc important în muzica românească modernă, fiind caracterizată prin originalitate, profunzime și prin îmbinarea tradiției muzicale românești cu tehnicile contemporane de compoziție.
Una dintre cele mai importante contribuții ale sale a fost studierea și valorificarea eterofoniei. Pornind de la elemente întâlnite în muzica tradițională și de la experiența creației lui George Enescu, Ștefan Niculescu a dezvoltat un limbaj muzical propriu.
Ștefan Niculescu s-a născut la 31 iulie 1927, în orașul Moreni, județul Dâmbovița. A trăit într-o perioadă în care muzica europeană trecea prin transformări importante, iar compozitorii căutau noi modalități de exprimare artistică.
Și-a realizat formarea muzicală la București, studiind discipline importante pentru viitoarea sa carieră, precum armonia, contrapunctul, formele muzicale și compoziția.
Formarea sa nu s-a limitat la mediul muzical românesc. În anii 1966–1969 a participat la cursurile internaționale de vară pentru muzică nouă de la Darmstadt, în Germania. Aceste cursuri reprezentau unul dintre cele mai importante locuri de întâlnire ale compozitorilor interesați de avangarda muzicală europeană. Ștefan Niculescu a compus lucrări aparținând mai multor genuri: muzică simfonică, muzică de cameră, muzică vocal-simfonică și corală. Creațiile sale sunt cunoscute pentru complexitatea construcției și pentru preocuparea permanentă de a găsi noi modalități de organizare a sunetelor.În muzica lui Niculescu pot fi observate atât influențe moderne europene, cât și elemente provenite din tradiția românească și din muzica bizantină. Un rol important l-a avut și influența lui George Enescu. Ștefan Niculescu a studiat creația enesciană și a fost interesat în special de modul în care aceasta putea sugera noi direcții pentru muzica modernă.
Contactul cu noile idei muzicale occidentale i-a permis lui Ștefan Niculescu să își dezvolte propriul limbaj componistic, fără să abandoneze însă elementele culturale românești care îl interesau. Un concept esențial pentru înțelegerea creației lui Ștefan Niculescu este eterofonia.
Într-o explicație simplă, eterofonia apare atunci când mai multe voci sau instrumente interpretează simultan aceeași idee melodică, dar fiecare o poate prezenta într-o variantă ușor diferită. Astfel, vocile nu sunt complet independente, dar nici perfect identice.
Ștefan Niculescu nu s-a limitat la folosirea eterofoniei ca simplu efect muzical. El a cercetat-o și a transformat-o într-un principiu important de organizare a compozițiilor sale.
Această preocupare îl diferențiază de mulți alți compozitori ai epocii și reprezintă una dintre contribuțiile sale importante la muzica contemporană.
De-a lungul carierei sale, Ștefan Niculescu a realizat numeroase compoziții importante.

Printre lucrările sale reprezentative se numără:

„Heteromorphie” (1967) – o lucrare importantă pentru evoluția limbajului său muzical;
„Aforisme de Heraclit” (1969) – lucrare inspirată de gândirea filosofului grec Heraclit;
„Ison I” (1973) și „Ison II” (1975) – lucrări care reflectă interesul compozitorului pentru structuri sonore inspirate și de tradiția muzicală răsăriteană;
„Echos I” (1977) – o altă creație reprezentativă pentru preocupările sale componistice;
„Sincronie II” (1981) – lucrare care evidențiază interesul său pentru organizarea complexă a materialului muzical;
„Invocatio” (1988);
„Axion” (1992) – lucrare ce reflectă preocuparea compozitorului pentru dimensiunea spirituală a muzicii.
Titlurile unor creații precum „Ison”, „Invocatio” și „Axion” arată interesul compozitorului pentru universul spiritual și pentru tradițiile muzicale vechi, pe care le-a reinterpretat prin mijloace moderne.Muzica lui Ștefan Niculescu este complexă și profundă. Compozitorul nu urmărea doar frumusețea imediată a melodiei, ci era interesat de modul în care sunetele pot fi organizate și transformate.
Stilul său se caracterizează prin cercetarea eterofoniei, folosirea unor structuri muzicale complexe, interesul pentru tradiția bizantină și folclorică, influența creației lui George Enescu și utilizarea tehnicilor moderne ale muzicii secolului al XX-lea.
Un aspect important al creației sale este relația dintre tradiție și modernitate. Niculescu nu copia muzica tradițională, ci prelua anumite principii ale acesteia și le transforma într-un limbaj contemporan. Ștefan Niculescu a avut și o importantă activitate pedagogică. A fost profesor de compoziție și de forme muzicale, contribuind la pregătirea unor generații de muzicieni.

Pentru el, activitatea de profesor era strâns legată de cea de compozitor și cercetător. Nu era preocupat numai de scrierea unor lucrări muzicale, ci și de înțelegerea mecanismelor prin care muzica este construită.

Prin cursurile și ideile sale, a avut o influență importantă asupra vieții muzicale românești.
Pe lângă creația propriu-zisă, Ștefan Niculescu a desfășurat o activitate importantă de cercetare muzicală. A scris studii și eseuri despre probleme ale muzicii contemporane, despre creația românească și despre diferite tehnici de compoziție.
Interesul său pentru teorie explică și complexitatea lucrărilor sale. Pentru Niculescu, compoziția era în același timp o activitate artistică și una intelectuală.
Studiile sale asupra eterofoniei au fost deosebit de importante, deoarece au contribuit la explicarea și dezvoltarea acestui procedeu în muzica modernă.
În acest fel, creația sa a dobândit o identitate proprie și a contribuit la afirmarea școlii românești de compoziție în context european.
Un alt moment important al activității sale a fost fondarea, în anul 1991, a Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi.
Festivalul a fost creat pentru promovarea muzicii contemporane și pentru apropierea publicului românesc de creațiile moderne. Evenimentul a oferit, de asemenea, compozitorilor români posibilitatea de a intra în dialog cu muzicieni și creații din alte țări. Activitatea lui Ștefan Niculescu a fost apreciată atât în România, cât și în străinătate. De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii și distincții.

Una dintre cele mai importante distincții internaționale a fost Premiul Herder, primit în anul 1994. Acesta reprezenta o recunoaștere a contribuției sale importante la cultura europeană.

De asemenea, Ștefan Niculescu a devenit membru titular al Academiei Române, una dintre cele mai importante forme de recunoaștere a valorii sale în cultura românească. Ștefan Niculescu și-a continuat activitatea muzicală și intelectuală până în ultimii ani ai vieții. A murit la 22 ianuarie 2008, la București, la vârsta de 80 de ani.

Moștenirea sa este importantă pentru cultura română. Lucrările sale continuă să fie studiate și interpretate, iar concepțiile sale despre eterofonie și despre relația dintre tradiție și modernitate rămân relevante pentru înțelegerea muzicii românești contemporane.
Ștefan Niculescu a demonstrat că elementele unei tradiții muzicale vechi pot fi transformate și integrate într-un limbaj artistic modern. Prin această abordare, a contribuit la dezvoltarea unei muzici românești originale, capabile să participe la marile direcții ale culturii europene.
Ștefan Niculescu reprezintă una dintre personalitățile majore ale muzicii românești din secolul al XX-lea. Compozitor, profesor, muzicolog și teoretician, el a desfășurat o activitate complexă și a avut o contribuție importantă la dezvoltarea muzicii contemporane.

Cea mai cunoscută direcție a cercetărilor și creației sale este legată de eterofonie, pe care a transformat-o într-un principiu modern de compoziție. În același timp, interesul pentru folclor, muzica bizantină și creația lui George Enescu arată legătura puternică a compozitorului cu tradiția culturală românească.

Prin lucrări precum „Heteromorphie”, „Aforisme de Heraclit”, „Ison I”, „Ison II”, „Echos I”, „Invocatio” și „Axion”, Ștefan Niculescu și-a construit un limbaj muzical original. Activitatea sa pedagogică și contribuția la fondarea Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi au întărit, de asemenea, rolul său în cultura românească.

Astfel, Ștefan Niculescu rămâne nu numai un compozitor important, ci și un creator care a realizat o legătură originală între tradiția muzicală românească și modernitatea europeană.

Prin această inițiativă, Ștefan Niculescu a contribuit nu numai prin propriile compoziții, ci și la dezvoltarea generală a vieții muzicale contemporane din România.
Vă oferim din ceațșia lui Ștefan Niculescu - SINCRONIE I în inerpretarea Ansamblului AECHAEUS, dirijat de Liviu Dănceanu.
https://www.youtube.com/watch?v=nbIGcyHLyR0

30/07/2026

Muzeul Național „George Enescu” redeschide curtea Palatului Cantacuzino și lansează programul estival „SUMMER TIME – Enescu și orașul” 🎭✨

Un palat se restaurează. Un muzeu nu se oprește niciodată. 🏛️💡

Există perioade în care un muzeu își închide porțile pentru a-și proteja viitorul. Dar există și momente în care alege ca, tocmai atunci, să se apropie și mai mult de oameni. 🌟

Începând din acest weekend, Muzeul Național „George Enescu” deschide curtea Palatului Cantacuzino și invită publicul să descopere un muzeu aflat în plină transformare, dar mai prezent ca oricând în viața orașului, prin lansarea programului estival „SUMMER TIME – Enescu și orașul” 🌿🎶.

Restaurarea Palatului Cantacuzino și măsurile necesare pentru protejarea patrimoniului au schimbat, în mod firesc, modul în care publicul poate vizita muzeul. Expoziția permanentă este temporar restrânsă, iar colecțiile sunt conservate în condiții speciale, însă activitatea instituției 🔍📜 continuă fără întrerupere.

Pornind de la convingerea că patrimoniul nu trebuie să dispară din viața orașului doar pentru că un monument istoric traversează o perioadă de restaurare, Muzeul Național „George Enescu” propune un nou mod de întâlnire cu publicul: deschiderea curții Palatului Cantacuzino și transformarea acesteia într-un spațiu cultural activ, accesibil și primitor. 🎪

La fiecare sfârșit de săptămână, curtea Palatului va găzdui recitaluri 🎹, proiecții 🎥, expoziții 🖼️, ateliere 🎨 pentru copii și familii 👨‍👩‍👧‍👦, întâlniri culturale și alte evenimente dedicate muzicii, patrimoniului și dialogului cu publicul.

Programul pornește de la o idee simplă: o constrângere poate deveni o oportunitate ✨. Dacă vizitatorii nu pot descoperi, pentru moment, colecțiile muzeului în forma lor obișnuită, vor putea cunoaște ceea ce rămâne, de cele mai multe ori, în culise: activitatea de cercetare 🔬, conservare 🛡️, evidență și digitizare a patrimoniului. 💽

„SUMMER TIME – Enescu și orașul” urmărește, înainte de toate, păstrarea și consolidarea legăturii dintre muzeu și comunitate pe întreaga durată a lucrărilor de restaurare. Curtea Palatului Cantacuzino devine un loc al întâlnirii dintre patrimoniu și viața culturală contemporană, un spațiu în care muzica 🎵, memoria 📖 și cercetarea se întâlnesc într-o formulă accesibilă tuturor.

Pe parcursul verii și începutului de toamnă, publicul va putea participa la recitaluri susținute de tineri muzicieni și invitați ai muzeului, la proiecții dedicate lui George Enescu și patrimoniului muzical românesc, la ateliere educaționale și creative pentru copii și familii, precum și la întâlniri și dezbateri culturale organizate în parteneriat cu instituții și organizații din domeniul cultural. 🌍🤝

Programul valorifică, în egală măsură, resursele proprii ale muzeului și colaborările cu parteneri instituționali și culturali, reunind inițiative care contribuie la consolidarea unei comunități active în jurul patrimoniului muzical românesc și la dezvoltarea unui program cultural recurent în centrul Capitalei.

Deschiderea curții completează demersurile prin care Muzeul Național „George Enescu” își menține prezența în spațiul public și pe durata restaurării Palatului Cantacuzino. Primul pas în această direcție a fost amenajarea expoziției foto-documentare permanente „Viața și activitatea artistică a lui George Enescu”, amplasată pe gardul Palatului și accesibilă gratuit tuturor celor care trec pe Calea Victoriei. 📸🎼

În perioada următoare, acest demers va fi completat prin noi expoziții și evenimente desfășurate în curtea Palatului, fiecare dintre ele contribuind la redescoperirea patrimoniului muzeului și la consolidarea legăturii dintre instituție și public.

Pentru că un muzeu înseamnă mai mult decât o clădire și o colecție.

Înseamnă cercetare, educație, conservare, oameni și dialog.

Înseamnă prezență 💙🏛️.

Programul complet al evenimentelor va fi publicat pe site-ul și pe paginile oficiale ale Muzeului Național „George Enescu”. 🌐

30/07/2026

𝐀𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐢 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐄𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐢̂𝐧 𝐥𝐮𝐧𝐚 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝐝𝐞-𝐚 𝐥𝐮𝐧𝐠𝐮𝐥 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥𝐮𝐢

George Enescu reprezintă una dintre cele mai complexe personalități ale culturii române. Compozitor, violonist, pianist, dirijor și profesor, el a desfășurat o activitate artistică impresionantă atât în România, cât și în marile centre muzicale europene și americane. Însuși Enescu își descria multiplele ipostaze prin ideea că, în lumea muzicii, era în același timp compozitor, dirijor, violonist, pianist și profesor.
Luna august are o semnificație aparte în biografia sa. George Enescu s-a născut la 19 august 1881, la Liveni, în județul Botoșani. Încă din copilărie a manifestat un talent muzical excepțional: a început să cânte la vioară la patru ani, iar în jurul vârstei de cinci ani susținea deja primele manifestări muzicale și studia compoziția cu Eduard Caudella.
De-a lungul vieții, lunile de vară și în special perioadele petrecute în România au reprezentat pentru Enescu nu doar momente de odihnă, ci și perioade de creație, studiu, concerte și întâlniri cu alți muzicieni.
𝐄𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 – 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐩𝐫𝐞𝐭 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭
Una dintre activitățile artistice importante ale lui George Enescu a fost interpretarea muzicii în calitate de violonist. Documentele păstrate de Muzeul Național „George Enescu” demonstrează că muzicianul participa la concerte și în timpul verii. Un exemplu semnificativ datează din august 1915, în timpul Primului Război Mondial. Arhiva Muzeului Național „George Enescu” menționează programe ale Orchestrei Ministerului Instrucțiunii Publice, dirijată de Ion Nonna Otescu, în care George Enescu apare ca solist. Sunt indicate concertele din 11 și 18 iulie, precum și cele din 13/16 august 1915, desfășurate la Ateneul Român.
Acest episod este important deoarece arată că Enescu nu considera vara o perioadă de întrerupere a activității sale. El continua să apară în fața publicului și să contribuie la viața muzicală românească. În anii Primului Război Mondial, această implicare avea și o dimensiune morală și culturală, muzica reprezentând o modalitate de a menține activă viața spirituală a societății.
Sinaia – loc de creație și activitate muzicală
Un loc esențial pentru activitatea lui George Enescu în lunile de vară a fost Sinaia. Legătura sa cu orașul și cu familia regală română a fost una puternică. Enescu a susținut concerte inclusiv la Castelul Peleș, fiind apreciat de Regina Elisabeta a României.
Sinaia a devenit treptat unul dintre spațiile privilegiate ale vieții sale artistice. Un exemplu interesant este legat de Cazinoul din Sinaia. Sursele care prezintă istoria muzicală a clădirii amintesc faptul că Enescu a susținut aici un recital la pianul păstrat în sală până în prezent, concertul desfășurându-se în prezența familiei regale și a lui Titu Maiorescu.
La Sinaia, Enescu nu era numai interpret. Vila sa, cunoscută astăzi drept Casa Memorială „George Enescu” – Vila Luminiș, a fost legată de activitatea sa creatoare. Perioadele petrecute aici îi permiteau să se îndepărteze de ritmul solicitant al turneelor internaționale și să se dedice studiului și compoziției.
Astfel, luna august trebuie înțeleasă în biografia enesciană și ca parte a unei perioade estivale în care interpretarea, creația și viața personală se întâlneau. Sinaia a devenit atât de strâns legată de memoria muzicianului încât și astăzi numeroase manifestări enesciene sunt organizate aici în luna august.

Enescu – compozitor, dirijor și profesor

Activitatea artistică a lui Enescu nu poate fi redusă la concertele de vioară. Personalitatea sa muzicală era multilaterală. Ca dirijor, el a condus orchestre în România, Franța și Statele Unite, activând în săli prestigioase precum Ateneul Român, Théâtre des Champs-Élysées, Carnegie Hall și Metropolitan Opera House. De asemenea, și-a dirijat adesea propriile creații, inclusiv cu prilejul unor prime audiții.
În perioadele în care nu se afla pe scenă, Enescu studia partituri, compunea și îi îndruma pe tinerii muzicieni. Activitatea pedagogică a reprezentat o parte importantă a vieții sale. Printre muzicienii asupra cărora a exercitat o influență majoră se numără Yehudi Menuhin, Christian Ferras, Arthur Grumiaux și Ion Voicu.
Prin urmare, atunci când vorbim despre activitățile artistice ale lui Enescu din timpul verii, trebuie să avem în vedere toate aceste ipostaze. Pentru el nu exista o separare rigidă între interpret, creator și profesor. Studierea unei partituri putea pregăti un viitor concert, iar experiența de violonist și dirijor îi influența modul de a compune.
August 1946 – Enescu la 65 de ani
Un moment simbolic din biografia muzicianului s-a petrecut în august 1946. La 19 august, George Enescu împlinea 65 de ani. Documente păstrate în arhiva Muzeului Național „George Enescu” arată că muzicianul se afla la Sinaia, unde a primit felicitări din partea unor personalități din țară și din străinătate. Printre documentele păstrate se află o telegramă trimisă chiar la 19 august 1946 de profesorul Constantin Motaș și familia sa.
Importanța culturală dobândită de Enescu până în acel moment este ilustrată și de existența unei medalii jubiliare realizate pentru aniversarea sa de 65 de ani. Pe aceasta apare data de 7/19 august 1946, alături de reprezentări simbolice ale principalelor sale ipostaze artistice: pianul, vioara și dirijatul.
Este o imagine sugestivă pentru întreaga sa carieră: Enescu nu a fost doar autorul Rapsodiilor Române, ci un muzician complet, capabil să treacă de la vioară la pian, de la pupitrul dirijoral la masa de lucru a compozitorului și la activitatea pedagogică.
𝐒𝐞𝐦𝐧𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 𝐢̂𝐧 𝐦𝐞𝐦𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐄𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮
După moartea muzicianului, la 4 mai 1955, luna august a căpătat o nouă semnificație: a devenit una dintre perioadele în care personalitatea și creația sa sunt celebrate în mod special.
Data de 19 august, ziua nașterii sale, este marcată prin concerte, recitaluri, expoziții și alte evenimente culturale. La Sinaia se desfășoară Festivalul Internațional „Enescu și muzica lumii”, iar Casa Memorială a compozitorului reprezintă unul dintre locurile importante ale manifestărilor. De exemplu, în august 2024 aici a fost organizat concertul „Enescu la el acasă!”, cu lucrări de Enescu, Bach și Beethoven.
Continuitatea acestor manifestări demonstrează că legătura dintre Enescu și luna august depășește simpla coincidență a datei sale de naștere. August amintește de verile petrecute în România, de Sinaia, de concertele susținute în țară, de activitatea creatoare și de întâlnirile sale cu muzicienii.

Concluzie
Activitățile artistice ale lui George Enescu desfășurate în luna august reflectă complexitatea întregii sale personalități. Îl descoperim ca violonist și solist, prezent în concerte precum cele de la Ateneul Român din august 1915, dar și ca pianist, dirijor, compozitor și pedagog. În același timp, Sinaia apare ca un punct central al universului său artistic, un loc în care creația, interpretarea și viața personală se întâlneau.
Faptul că George Enescu s-a născut la 19 august 1881 a transformat ulterior această lună într-o perioadă privilegiată a comemorării sale. Concertele, festivalurile și expozițiile organizate în fiecare august continuă o tradiție construită în jurul unuia dintre cei mai mari muzicieni ai României.
Astfel, privită de-a lungul timpului, luna august formează un fir simbolic în biografia lui George Enescu: începe cu nașterea sa, continuă cu activitatea de interpret și creator și ajunge până la manifestările contemporane prin care opera sa este transmisă noilor generații.
Vă invităm să audiați Rapsodia Română nr.1 în La major de George Enescu în interpretarea Orchestrei Simfonice a Filarmonicii GEORGE ENESCU, dirijor Sergiu Celibidache, înregistrare din anul 1978.
https://www.youtube.com/watch?v=fwxuMDxT9Dw

26/07/2026

🎻🎶🤍

🎻🎹𝐓𝐡𝐞 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐄𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 𝐚𝐬𝐭𝐨𝐮𝐧𝐝𝐞𝐝 𝐌𝐚𝐮𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐑𝐚𝐯𝐞𝐥
(As told by Yehudi Menuhin)

Some historical accounts read like pure legend. This one comes straight from the memoirs of a young Yehudi Menuhin, studying under George Enescu in Paris.

During one of their afternoon lessons, Maurice Ravel suddenly burst into the room holding a fresh manuscript, desperately begging Enescu for a favor.

Here is how Menuhin recalled that breathtaking moment of pure genius:

"I remember an interruption in my lesson one afternoon when Ravel burst into the room and begged Enesco to play that very evening his new Violin Sonata. Enesco, with his usual Edwardian courtesy, asked my father and me to allow him a little while for this purpose. We were amazed to see him play the work, at sight, with Ravel at the piano. He then asked Ravel if he would mind if he played it through a second time, which he then proceeded to do, playing it this time completely from memory."
_

What makes this encounter so extraordinary is the sheer complexity of the piece they were playing. Ravel’s Sonata No. 2 in G major is famously difficult, packed with intricate blues and jazz influences, unusual harmonies, and highly syncopated rhythms. To perform such a piece flawlessly by reading the notes for the very first time is a massive feat in itself.

But to completely memorize the entire piece after just that single read-through defies normal human capability. It is the absolute definition of a photographic and musical mind at work.

Source: Article written by Camelia Anca Sârbu for Muzeul Național „George Enescu”, including the letter sent by Yehudi Menuhin, to the music editor of the New York Times, a few days after Enescu's death.

25/07/2026

Theodor Grigoriu - 100
Theodor Grigoriu (25 iulie 1926, Galați – 21 mai 2014, București) a fost unul dintre cei mai valoroși compozitori, muzicologi și eseiști români ai secolului al XX-lea. A creat un stil muzical original, inspirat din folclorul românesc, muzica bizantină și creația lui George Enescu, îmbinând tradiția cu tehnicile moderne de compoziție. De-a lungul vieții a compus peste 200 de lucrări și muzica pentru peste 30 de filme românești, fiind apreciat atât în România, cât și în străinătate. Theodor Grigoriu s-a născut la Galați, într-o familie cu preocupări artistice. Tatăl său, Vasile Grigoriu, era pictor și litograf, iar mama sa, Rarița Grigoriu, i-a sprijinit talentul încă din copilărie. La doar cinci ani și jumătate a susținut primul concert public, iar la șapte ani a fost admis la Conservatorul Regal de Muzică din București, în clasa copiilor talentați. Talentul său muzical s-a remarcat foarte devreme, iar profesorii au observat că avea un auz muzical excepțional și o memorie deosebită. Între anii 1933–1936 a studiat vioara la Conservatorul Regal cu profesorii George Enacovici și Cecilia Nitzulescu-Lupu, iar principalul său îndrumător a fost Constantin Botez.
A continuat studiile la Conservatorul „Pro Arte”, unde a învățat:
teoria muzicii cu Romeo Alexandrescu;
vioara cu Nina Alexandrescu;
istoria muzicii cu Emanoil Ciomac.
Din anul 1943 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor din România, iar între 1968 și 1989 a ocupat funcția de secretar al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
A fost: profesor de muzică de film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică;profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică din București; conferențiar și invitat la numeroase manifestări muzicale din Paris, Londra, Moscova și New York; membru al Academiei Franceze Arts–Sciences–Lettres și al societății franceze a autorilor SACEM.
Theodor Grigoriu a compus muzică din aproape toate genurile:

muzică simfonică;
muzică vocal-simfonică;
muzică de cameră;
muzică corală;
muzică pentru pian;
concerte pentru vioară și orchestră;
muzică de teatru;
muzică de film;
lucrări religioase.

Printre cele mai importante creații se numără:

Simfonia cantabile (1950);
Variațiuni simfonice pe un cântec de Anton Pann (1955);
Concert pentru dublă orchestră de cameră și oboi (1957);
Vis cosmic (1959);
Omagiu lui Enescu (1960);
Elegia pontică (1969);
Tristia (1974);
Canti per Europa (1978);
Vocalizele mării (1984);
Pastorale și idile transilvane (1984–1986);
ciclul Cele patru anotimpuri pentru vioară și orchestră (1989);
Recviem pentru o poetă – Iulia Hașdeu (1997);
33 Psalmi (2001);
O simfonie liturgică (2002);
Ovidiu la Tomis (2009).

A urmat apoi Liceul „Mihai Viteazul” din București, fiind bursier pe întreaga perioadă a studiilor.
În 1944 s-a înscris la Facultatea de Matematică, iar ulterior la Facultatea de Arhitectură din București. Deși nu și-a finalizat studiile de arhitectură din motive de sănătate, această pregătire și-a pus amprenta asupra modului în care își construia lucrările muzicale.
Între 1949 și 1954 a studiat compoziția cu marele profesor Mihail Jora, iar în 1954–1955 și-a continuat pregătirea la Conservatorul „P. I. Ceaikovski” din Moscova, unde a fost elevul compozitorului Aram Haciaturian și a studiat polifonia și orchestrația cu profesori renumiți.
Theodor Grigoriu este considerat unul dintre cei mai mari compozitori români de muzică de film. A colaborat cu regizori importanți precum Liviu Ciulei, Sergiu Nicolaescu și Mircea Drăgan.
A compus muzica pentru filme celebre:
Erupția (1957);
Valurile Dunării (1960);
Neamul Șoimăreștilor (1964);
Pădurea spânzuraților (1965);
Dacii (1967);
Columna (1968);
Explozia (1972);
Frații Jderi (1974);
Ștefan cel Mare – Vaslui 1475 (1975);
Compozitorul considera că inspirația trebuie să pornească din valorile autentice ale culturii române. În lucrările sale se întâlnesc: melodii inspirate din folclorul românesc; influențe ale muzicii bizantine; armonii moderne;orchestrații bogate;
un lirism profund, pe care chiar el îl numea „lirism elegiac”.
A fost un continuator al ideilor muzicale promovate de George Enescu, dezvoltând însă un limbaj propriu, foarte personal.
Burebista (1980).
Muzica sa de film este apreciată pentru dramatism, frumusețea orchestrală și capacitatea de a reda atmosfera istorică.
Pe lângă activitatea de compozitor, Theodor Grigoriu a scris și lucrări de muzicologie și estetică muzicală:
Muzica și nimbul poeziei (1986);
Autobiografie (2007);
Vă rog, reveniți, dragi maeștri (2012).
De-a lungul carierei a primit numeroase premii:
Mențiunea la Premiul „George Enescu” (1943);
numeroase premii ale Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România;
Premiul Academiei Române (1975);
Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor (1998);
Medalia de Aur a Academiei Franceze Arts–Sciences–Lettres (1990);
Premiul al II-lea la Concursul Internațional de Compoziție de la Metz (Franța);
Ordinul „Meritul Cultural”;
Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer
Theodor Grigoriu a murit la 21 mai 2014, la București, la vârsta de 87 de ani. A lăsat în urmă o creație impresionantă, interpretată pe marile scene din România și din străinătate. Lucrările sale continuă să fie studiate în conservatoare și apreciate pentru originalitatea și valoarea lor artistică.
Theodor Grigoriu a fost unul dintre cei mai importanți compozitori români contemporani. Prin muzica sa, prin activitatea de profesor și muzicolog și prin contribuția la dezvoltarea muzicii de film românești, el a îmbogățit patrimoniul cultural al României. Moștenirea sa artistică rămâne un model de creativitate, profesionalism și respect pentru valorile muzicii românești.
Vă oferim Partea I din Concertul Pentru vioară și orchestră ”Bizanț după Bizanț ” de Theodor Grigoriu în interpretarea lui Sherban Lupu și a Ansamblului ENESCU al Universității din Illinois,dirijor Jan Hobson.https://www.youtube.com/watch?v=ttGA5B4tvqs&list=PLBUm3y68NP2ltm-0mzifQLRAI-Wrn5Iux

24/07/2026

Lumina de la Tescani: între memoria locului și curajul viitorului

Tabăra Internațională de Creație „Rezidența Tescani” (1–7 august 2026) unește tradiția fondată de Ilie Boca cu o nouă viziune asupra artei românești

Rezidența Tescani, coordonată de artistul vizual Ovidiu Ungureanu, aniversează în aceste zile aproape un deceniu de continuitate. Este un prag care se aliniază perfect tradiției picturii din conacul vechilor boieri Rosetti Tescanu, tabăra inițiată de Ilie Boca aniversând în această vară 50 de ani de ființare creativă.

Proiectul Rezidenței îmbină pictura, sculptura, ceramica, fotografia și filmul într-un tot unitar care, de la an la an, aduce împreună unele dintre cele mai reprezentative nume ale artelor plastice. Într-un loc aparte, unde istoria și cultura se unesc pentru a genera o atmosferă probabil unică în țară, artiștii formează, pentru aproape două săptămâni, o familie dedicată creației libere, imaginației efervescente, dialogului. Aceste interacțiuni sunt surprinse la fiecare doi ani în câte un album dedicat Rezidenței Tescani, realizat în cele mai bune condiții de grafică și tipar.

Printre reperele centrale ale acestei ediții se află lansarea cărții-album „La Tescani. Lumina din umbra cuvintelor”, semnată de Marius Manta și Ovidiu Ungureanu.

Volumul reprezintă o restituire afectivă și hermeneutică a spiritului marca Tescani, o punere în oglindă a imaginii cu textul care mărturisește despre puterea acestui loc de a transfigura realitatea. Reunind zeci de artiști vizuali din sfera picturii, sculpturii, graficii și multimedia, alături de critici de artă precum Maria Bilașevschi și Luiza Barcan, „Rezidența Tescani 2026” reconfirmă faptul că Tescaniul nu este un simplu fundal decorativ, ci o stare de spirit, un far călăuzitor pentru întreaga cultură românească contemporană.

Ar trebui să poposiți pe la Tescani pentru a surprinde energia care înconjoară fiecare ediție a Rezidenței. Generații diferite, preocupări dintre cele mai diverse se îmbină coerent, lăsând loc liber acelui ceva care unește totul: dragostea pentru frumos. Frumosul, această categorie aleasă a ființării noastre, este surprins în esența sa de către creatorii care vin an de an la Tescani pentru a-și aduce omagiul către muze. În câte un colț de parc puteți surprinde un pictor concentrat asupra pânzei sale, mânuind penelul cu grația unui dirijor... În altă parte poate să se audă ritmul sacadat al toporiștii care scoate din lemn forme nebănuite, în timp ce clicurile repetate ale aparatului de fotografiat surprind actul creator în plină desfășurare. Este o energie aproape imposibil de descris, care trebuie trăită personal, intim, pentru a putea fi apreciată la adevărata sa măreție.

Sunteți așteptați la conacul vechilor boieri Rosetti-Tescanu, locul ales de Maestrul George Enescu pentru a definitiva capodopera Oedipe. Anul acesta, Tescanii au marea bucurie de a-i găzdui cu brațele deschise pe Ilie Boca, Dionis Pușcuță, Petru Lucaci, Marius Barbone Barb, Gheorghe Dican, Ion Achițenie, Marius Frățilă, Mircea Hristescu, Teodor Zaica, Mircea Cuza, Andrei Bălan, Ovidiu Ionescu, Ana Maria Ceară, Florentin Sîrbu, Luminița Radu, Valentina Druțu, Mihai Sârbulescu, Marcel Lupșe, Tudor Haschke-Marinescu, Marilena Murariu, Dumitru Macovei, Serghei Josu, Diana Brăescu, Lelia Rus-Pîrvan, Vladinsky, Valeriu Șușnea, Anca Mihăilă, Florin Șuțu, Ovidiu Ungureanu, Mando, Elena Lupașcu, Ștefan Pelmuș, Maria Rădulescu, Bianca Rotaru, Silvia Tiperciuc, Marius Manta – eseist, critici de artă - Luiza Barcan și Maria Bilașevschi.

Rezidența din acest an este sprijinită pentru prima dată de artistul vizual Vladinsky - care se alătură proiectului nu doar prin susținere materială ci și prin implicare artistică : „dacă fiecare dintre noi pleacă de la Tescani cu o perspectivă diferită, cu mai mult curaj și cu o dorință mai mare de a-și construi propriul drum, atunci această rezidență și-a atins scopul. Schimbările importante nu apar peste noapte. Ele se construiesc prin pași mici, făcuți în fiecare zi, dar într-o direcție suficient de clară încât, în timp, să schimbe nu doar destine individuale, ci și felul în care este privită o întreagă generație de artiști.”

Partener - Muzeul Național "George Enescu" - Secția "Dumitru și Alice Rosetti Tescanu - George Enescu"