Complexul Muzeal Iulian Antonescu - Muzeul de Etnografie Bacău

02/06/2026

EXPONATUL LUNII IUNIE
MARAMĂ, BORANGIC ȘOFRĂNIT ȘI BUMBAC

Marama este de formă dreptunghiulară și dintr-o singură bucată. Este ţesută în stative, în 2 iţe, cu alesături printre şi peste fire. Capetele sunt ornamentate în zigzag și glastre cu flori înscrise în hexegoane. Câmpul este presărat cu flori, marginile sunt ornamentate cu şiruri de S-uri înlănţuite, între două rânduri de zigzag. La extremități are dantelă (pe lăţime). Pe fondul galben al borangicului motivele sunt alese cu bumbac alb. Face parte din costumul de mireasă, din anul 1918, al Saftei C. Pruteanu din comuna Orbeni. Marama a fost achiziţionată de preotul muzeograf Vasile Heisu pe data de 16 sept. 1968.

Muzeograf Sebastian Sascău

01/05/2026

1 MAI – ARMINDEN ÎN CALENDARUL TRADIȚONAL

ARMINDEN - substitut al zeului vegetației, protector al semănăturilor, viilor și livezilor, al vitelor și cailor care a preluat numele și data de celebrare ale Sfântului creștin Ieremia (1mai) din Clendarul creștin, sinonim cu *Sângiorz, Maial, Maiagă, *Pom de Mai. Obiceiurile specifice zilei de ARMINDEN sunt: împodobirea cu ramuri verzi a stâlpilor porților și caselor, a anexelor gospodărești pentru protecția oamenilor și animalelor de forța distrugătoare a spiritelor malefice; împlântarea în curte, în mijlocul satului, la stâna de oi, în țarină, între hotare a unei prăjini înalte cu ramuri verzi în vârf sau chiar a unui arbore întreg curățat până la vârf de crengi și împodobit cu flori, cununi și spice de grâu numit ARMINDEN; organizarea petrecerilor câmpenești, la iarbă verde, la pădure sau în câmp, la vii și livezi, unde se mânca miel fript și se bea vin roșu amestecat cu pelin pentru schimbarea sângelui și apărarea oamenilor și vitelor de boli, în special de ciumă, cm rezultă dintr-o veche strigătură populară: Frunză verde de pelin,/Iată-ne la Armindeni,/Beau mesenii și mănâncă,/Și de ciumă nu li -e frică!; rostogolirea prin iarbă, spălarea pe mâini și pe față cu rouă căzută în noaptea de ARMINDEN; strigarea pe nume a persoanelor presupuse a fi *Strigoi pentru a le împedica să fure mana vitelor cu lapte și a holdelor semănate; purtarea *Pelinului la pălărie, în sân sau buzunare; împodobirea ferestrelor și icoanelor cu ramuri sau frunze de pelin; semănatul primelor cuiburi de fasole și castraveți. Local, ziua de ARMINDEN se considera începutul de vară și limită calendaristică pentru semănatul porumbului.

ARMINDEN – Ramură verde, protectoare a vitelor și holdelor semănate, pusă ca strajă la stâlpii porților, caselor și anexelor gospodărești în noaptea zilei de Sfântul Gheorghe, străvechi început de sezon pastoral, sinonimă cu Maial, Maiagă, *Steag, Sânjor, *Prepeleac, *Lemn, Stâlpar, *Pom de mai. Obiceiul prinderii ramurii verzi sau împlântării Arminden-lui a fost amalgamat cu tradiția inspirată de episodul omorârii copiilor la ordinul lui Irod din Noul Testament. Călăii, după ce ar fi tăiat o zi întreagă capetele copiilor, mergând din casă în casă, ar fi pus semn o ramură verde la poarta locuinței unde au ajuns și de unde urma să înceapă a doua zi măcelul. Dar, în timpul nopții, oamenii au pus ramuri verzi la toate porțile, înșelând pe Irod și salvând pe pruncul Iisus.

Ion Ghinoiu, PANTEONUL ROMÂNESC. DICȚIONAR, Ed. Enciclopedică, 2001, p. 11

Material realizat de Liliana Cihodaru

20/04/2026

MĂRTURII VESTIMENTARE
PORT ȘI FOTOGRAFII VECHI DE PE VALEA TROTUȘULUI

Vineri, 24 aprilie 2026, la ora 12, la Muzeul „Dimitrie N. Ghika” din Comănești se va vernisa expoziția „Mărturii vestimentare”. Sunt reunite piese de port popular care nu fac parte din expoziția permanentă de la palat, ii și cămăși adunate, în anii '80 și mai devreme, din sate de pe Valea Trotușului. Câteva fotografii vechi completează punerea în scenă propusă de muzeografii băcăuani.

Vă așteptăm!

01/04/2026

La împlinirea a 634 de ani de la prima atestare documentară a orașului Roman, in cadrul simpozionului organizat de Muzeul de Istorie din localitate, muzeograful Iulian Bucur a susținut comunicarea „Pomul vieții și patrimoniul etnografic al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău.

01/03/2026

BABA DOCHIA

Baba Dochia, reprezentare mitică la vârsta senectuții care a preluat numele și data de celebrare ale Cuvioasei Mucenițe Eudochia Samariteanca, indentificată în *Panteonul românesc cu Gaea. B. D. este un personaj real care s-a născut în cetatea Iliopolei din Liban în vremea împăratului Traian. Acolo și-a petrecut tinerețea în desfrâu și a strâns o frumoasă avere. Spre bătrânețe, se pocăiește, este botezată de episcopul Theodot, își împarte averea la săraci și se retrage la o mănăstire unde ar fi făcut numeroase minuni. Pentru aceste merite, Biserica o sanctifică și o suprapune peste o mare zeiță agrară, celebrată în acele vremuri la începutul lunii martie. Date despre urzuparea zeiței precreștine sunt oferite de chiar legendele Dochiei care ne introduc în lumea specifică satului vechi românesc. Nelipsitele tensiuni dintre soacră, B. D. , și noră, în unele legende aceasta este soția lui *Dragobete și sora lui *Lăzărel, sunt valorizate ingenios pentru a reda opoziția dintre Anul Vechi care moare și *Anul Nou care se naște, dintre iarnă și vară, frig și căldură, sterilitate și fertilitate. Conform legendelor, B. D. personificare a timpului îmbătrânit, vrea să-și urce oile la pășunea montană în plină iarnă, la sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie. Ca să se convingă că a venit vara, își trimite nora în pădure să-i aducă fragi copți. Ajutată de Dumnezeu, travestit în moș, noră-sa găsește fragi copți și îi aduce soacrei într-o ulcică. Convinsă că a venit vara, Dochia începe pregătirea turmei de oi sau capre pentru a urca la munte. Nu ia în seamă sfaturile celorlalți ciobani, nu se sperie de răzbunarea zeului Marte căruia îi atribuie cuvinte jignitoare (Pe Mărțișor îl trec prin c-rișor!). Își pune totuși nouă cojoace în spate, în variantele moldovenești și bucovinene douăsprezece, și pornește urcușul însoțită uneori de fiul său, Dragobete. Dar, cm începe urcușul muntelui, pornește o ploaie mocănească care nu a stat nouă zile și nouă nopți. Îngreunându-i-se cojoacele în spate, le dezbracă, câte unul pe zi, până rămâne în ie sau cămașă. În alte legende Dochia își dezbracă cojoacele nu din cauza ploii, ci a unei călduri toride. După unele legende, în drum spre pășune ea ar fi tors din furca ținută în brâu firul *Mărțișorului. În ziua a noua sau a douăsprezecea, reducție simbolică a lungimii anului de 12 luni, Dochia moare împreună cu turma din cauza unui ger năprasnic. Trupurile lor, transformate în stană de piatră, numite local, *Oameni de piatră, substanța primordială a vieții pe Terra, sunt indentificate de localnici în mai multe masive carpatice: Ceahlău, Vama Buzăului, Caraiman, Izvorul Râului Doamnei, Retezat, Semenic și altele. Conform unor legende, Marte, supărat că i s-a nesocotit puterea, împrumută câteva zile friguroase de la fratele său mai mic, *Februarie, o răpune pe D., și o îngheață de vie. Dar, moartea B.-ei D. la 9 martie, Măcinicii, în ziua echinocțiului de primăvară (stil vechi), înseamnă nașterea pruncului Dochia. Peste trei luni, la solstițiul de vară, la *Sânziene sau *Drăgaică (24 iunie) aceasta devine zeița fecioară, peste alte trei, la echinocțiul de toamnă, la *Sântămăria Mare, *Sântămăria Mică sau Maica Precista zeița mumă, și în sfârșit, spre solstițiul de iarnă, și echinocțiul de primăvară, la B. D., zeița la vârsta senectuții, când trebuie să moară și să renască împreună cu timpul. În raport de metarmofozele calendaristice ale Marii Zeițe neolitice, uzurpată de D., divinitățile feminine ale Panteonului românesc se grupează în trei generații: zeițe fecioare (*Floriile, *Sânzienele, *Drăgaicele, Lăzărițele, *Ielele etc.), între echinocțiul de primăvară și solstițiul de vară, zeițe mumă (*Maica Precista, *Maica Domnului, *Muma Pădurii, *Muma Caloianului, *Muma Dracului etc.), după solstițiul de vară și zeițe bătrâne (Sf. Vineri, Sf. Varvara, *Dochia), în preajma solstițiul de iarnă și a echinocțiului de primăvară.

Ion Ghinoiu, PANTEONUL ROMÂNESC. DICȚIONAR, Ed. Enciclopedică, 2001, p. 11
Cojoc, Faraoani, jud. Bacău, 1934
Colecția „Textile” a Muzeului de Etnografie
Material realizat de Liliana Cihodaru

24/02/2026

❤️DRAGOBETELE❤️

DRAGOBETE, zeu al dragostei în *Panteonul Românesc cu dată fixă de celebrare în același sat dar variabilă de la zonă la zonă (24 sau 28 februarie; 1 sau 25 martie), identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, sinonim cu*Năvalnic. D. este considerat Cap de primăvară, Cap de vară, fiu al *Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional *Lăzărică (Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Transilvania). Asemuit cu un flăcău frumos și iubăreț, acesta umblă prin pădure și sărută fetele (Dolj). La Dragobete, păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se *Zburătoresc, se împerechează și încep să-și construiască cuiburile în care își vor crește puii. Cele neîmperecheate rămân stinghere până în ziua de Dragobete a anului viitor. Asemănător păsărilor, fetele și băieții să se întâlnească, să facă Dragobetele, pentru a fi îndrăgostiți pe parcursul întregului an. În satele unde se păstrează obiceiul se poate auzi și astăzi zicala: Dragobetele sărută fetele! Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau și chiar doreau să fie sărutate de băieți. Dacă timpul era favorabil, fetele și flăcăii se adunau în cete, schimbau cuvinte de dragoste, ieșeau la pădure hăulind și chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii. Ziua este așteptată cu nerăbdare și de femeile tinere, în special de femeile văduve care, credeau că dacă atingeau cu mâna un bărbat străin, deveneau drăgăstoase și dorite peste an. Din zăpada netopită până la Dragobete fetele și nevestele tinere își făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseții (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania).

Ion Ghinoiu, PANTEONUL ROMÂNESC. DICȚIONAR, Ed. Enciclopedică, 2001, p.67

Opinci din colecția „Textile” a Muzeului de Etnografie
Material realizat de Tamara Lungu

20/02/2026

17/02/2026

MATAHALELE DE LA PRĂJEȘTI, JUDEȚUL BACĂU, TRADIȚIE DE MARȚEA GRASĂ

„Alaiul Matahalelor de la Prăjești reunea cândva sute de participanți de toate vârstele, între cei deghizați numărându-se și femeile. Alături de travestirile umane, care parodiază obiceiurile de nuntă și cele de înmormântare, apar și măști animaliere, cm ar fi Capra, Calul, Berbecii, Ursii, întruchipări zoomorfe pe care le întâlnim și în alaiurile de la Anul Nou. Mascați cu grijă, pentru a nu fi recunoscuți sub nici un chip, și purtând în mâini prăjini de trei-patru metri lungime, actanții alergau pe ulițele satului, într-o procesiune ce părea să urmărească pe cineva, pentru a-l scoate în afara hotarelor. Bătrânii spun că, odinioară, personajul căutat era -„o matahală cari sâ-mbrăca cu saci umpluti cu paie”.

Astfel de măști existau și în zona Romanului, la Nisiporești, fiind integrate alaiurilor de la Anul Nou. Erau așa-numitele măști de Uriași, cel ce se travestea folosind în acest scop cinci saci cu paie: doi ii trăgea pe picioare, doi pe mâini, iar cu al cincilea își acoperea corpul până la mijloc.

O bună parte dintre mascații de la Prăjești-Bacău sunt constituiți într-o parodie de nuntă țărănească. Alaiul este precedat de cinci călăreți mascați,reprezentându-i pe vornicei, în urma cărora se înșiruie aproape zece căruțe cu nuntași. În prima caruță sunt mirii și nașii, toți travestiți și cu obiecte rituale ce stârnesc hazul celor din jur. Rețin atenția, de asemenea, cele doua căruțe ale chiuitoarelor, ticsite de gospodine puse pe șotii, care nu mai prididesc să debiteze strigături satirice și licențioase la adresa principalilor actanți ai nunții improvizate. Spectacolul are semnificații dintre cele mai complexe, unele dintre ele trimițând la ceremoniile nuptiale din ultima săptămână a Câșlegilor de iarnă, numită pe alocuri și „săptămâna nebunilor”. Pe de altă parte, mirii din alaiul nunții de care vorbim pot fi puși în relație și cu cuplul eroilor vegetaționali, celebrați cândva la începutul primăverii.”
Ion H. Ciubotaru, Catolicii din Moldova. Universul culturii populare, Iași, 2002 p265-266;
- „În ‘63, nu mai zic în ‘61 că atunci m-am măritat, aici făceau măscați, în căruțe. Și erau două, trei căruțe care cu calul, mă rog, cu ce aveau ei la îndemână și se plimbau pe drum. Era un acordeonist din altă parte, că nu este în sat. Eu știu ce organizau ei? Ieșeam și eu la poartă și îi vedeam.
- Nu se opreau. Poate nu la noi. Că era și Franț pe atunci, bărbatul meu.
Într-o căruță erau mireasa și mirele, le cântau, chiuiau. Erau măscați, nu nuntă, făcuți așa... Se zicea: „Mătălile! Vin mătălile!” Ieșea toată lumea să-i vadă. Chiuiau, mă rog, se mai tăvăleau pe jos.
Erau măscați toți. Dar cred că erau și femei. Dacă erau măscați, de unde să-i cunoști, că-s femei, că-s bărbați.

Umblau tot satul. În ziua de Lăsata Secului. La noi ajungeau pe la 3 după-amiază, că de la 12 începeau. Aveau și lumânări, nu toți, câte o căruță, că erau trei, patru căruțe, care pe jos...Ajungeau la cămin. Era căminul unde-i primăria. Atunci se făcea bal, petrecere până la miezul nopții. Apoi, gata, era pustiu.
- Ei, dar ce, părintele știa? Dar ce avea sa le facă, părintele. Ei se organizau între ei. Părintele își căta de treburile lui.

Arva Petrică, știu că el organiza. Și din bătrâni, care mai erau atunci, treceau căruțe, erau măscați mulți. Dar acum nimic, nici căruțe nu mai sunt. Nu se mai păstrează, nu mai are cine. Au murit care într-un fel, care în alt fel. Și nu mai este curajul care o fost! Asta-i toată povestea pe care o cunosc.”

Mulțumim doamnei Maria Sechel (87 ani) din Prăjești (mărturie din februarie 2023, culeasă de Adrian Sechel și Iulian Bucur de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu" Bacău)

Fotografii realizate de Cristian Lisacovschi și Ion H. Ciubotaru

Material realizat de Adrian Sechel

02/02/2026

SAREA ÎN BUCATE

La Muzeul de Istorie din Roman s-a vernisat expoziția „Sarea in bucate”.

Pe simeze și în vitrine au fost etalate piese din patrimoniul muzeului gazdă, din patrimoniul Muzeului Municipal din Pașcani și din arhiva de fotografii a Muzeului de Etnografie din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.

Incursiunea în universul culinar de pe Valea Siretului de Mijloc a însemnat punerea în scenă a unei bucătării cu cele mai frumoase blide, tortare, linguroaie, coveți și cociorve. Suportul de imagini a fost asigurat de instituția băcăuană care a expus fotografii vechi de la nunți și praznice, momente de trecere în care alimentele îmbogățesc semnificația evenimentelor.

După vernisaj, în cadrul simpozionului, muzeograful Iulian Bucur a vorbit despre patrimoniul de fotografie etnografică de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău.

31/12/2025

Mâine anul se înnoiește!
Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" vă oferă, în format electronic, un calendar ilustrat cu picturi murale realizate de Nicu Enea la biserica din Cârligi, Filipești, jud. Bacău.

La mulți ani, 2026!

https://cmiabc.ro/wp-content/uploads/2025/12/Calendar-Nicu-Enea-2026.pdf