13/10/2026
Despre corten nici măcar nu auzisem până când am văzut prima lucrare a lui Radu Feldiorean: „Epitrahilul” pe care îl avea expus la Galeria de Artă din Alba Iulia acum câțiva ani. Și nici nu aș putea să redau simbioza dintre acest material și artist mai bine decât a făcut-o părintele Crin Triandafil Theodorescu în textul redactat pentru catalogul expoziției pe care Museikon v-o oferă începând de joi, 15 octombrie. Îl las, deci, pe dânsul să vă lămurească.
„Pentru cine nu știe, cortenul e un oțel cu comportament straniu: pentru a se proteja de ucidere dezvoltă repede o peliculă de rugină protectoare, ca un șarpe care își înghite propriul venin, imortalizându-și existența, transformând o vulnerabilitate în postament al rezilienței fizice. Mi-a plăcut mult metafora asta, pentru că e încărcată de smerenie, iar în lumea artelor, să fim onești, asta nu e o calitate cunoscută prin frecvență. Adică după ce milenii s-a lucrat ca la o piatră filozofală pentru găsirea unei soluții de nemurire a operei artistice (leptoclazele din marmură fiind spaima lui Michelangelo, căci fisura, odată expusă naturii, generează spațiul necesar formidabilei forțe a gelivației, care transformă, în timp, munții în deșerturi și statuile în nisipuri suflate de vântul uitării), după ce milenii s-a căutat o formulă trufașă, perenă și indestructibilă, soluția a venit tocmai prin acceptarea ruinătoarei rugine, ca formă de protecție. Asta mi s-a părut, în sine, vorbitor despre artist. Căci abia cine se smerește pe sine începe să se înalțe.”
