28/07/2026
Găsiți mai jos cea de-a treia parte a interviului luat de jurnalista Ana Sireteanu - Radio România Muzical, suflătoarei Oana Ivaşcu - manager și autor de proiecte culturale la Asociația Culturală ISVOR.
Ana Sireteanu: Proiectul include Turneul Imago Imago Mundi, o călătorie prin șase spații culturale independente din mediul rural. Cum a fost gândită întâlnirea dintre muzică, arte vizuale și patrimoniu în concertele din cadrul turneului și cine sunt artiștii implicați?
Oana Ivaşcu: Da, Turneul „Suflătorul de vise” este un turneu al ansamblului Imago Mundi.
În primul rând, conceptul artistic este legat de muzica lumii și, din nou, se leagă de Expoziția Fluierelor Lumii și de proiectul pe care l-am inițiat în 2025.
Imago Mundi se adresează unui public care vede dincolo de temele muzicale, care vede influența pe care muzica o are în relație cu oamenii. Noi plecăm de la muzici tradiționale și ajungem în zona muzicii contemporane, dar contemporan însemnând ceva accesibil, trecut prin filtrul unui artist contemporan care ascultă jazz, rock. Muzica electronică este, de multe ori, prezentă în producțiile Imago Mundi.
De această dată folosim doar instrumente acustice, iar locul în care ieșim puțin din zona muzicii clasice este reprezentat de instrumentele cu coarde ciupite, pe care Cătălin Ștefănescu Pătrașcu, compozitorul și creatorul proiectelor noastre muzicale, le explorează folosind diverse efecte electronice.
Apoi avem instrumentele de percuție la care cântă Daniel Ivaşcu, care duc și ele spre zona muzicii tradiționale, instrumente aduse din diferite colțuri ale lumii.
Avem și ukulele, pentru că una dintre piese reprezintă un vis din Hawaii.
Așa am construit, de fapt, întregul mesaj sonor. Sunt șapte vise, completate vizual de Cristian Stănoiu prin proiecții video mixate în timp real.
Cristian a fost la Școala de la Piscu și a filmat în Muzeul-Atelier. Școala de la Piscu este un proiect al artiștilor Adriana și Virgil Scripcariu. Este un loc aflat în satul Piscu, aproape de București, unde cei doi artiști organizează de mulți ani ateliere dedicate olăritului, sculpturii, artelor vizuale, patrimoniului material și imaterial.
Am vorbit despre Școala de la Piscu pentru că este prezentă în proiecțiile noastre video și pentru că s-a alăturat celorlalte organizații cu care colaborăm în realizarea proiectului, organizații înființate (majoritatea) tot de artiști, în diferite zone ale României.
Noi am concertat deja în șase spații, am început cu Școala de la Piscu, am continuat la Vaideeni, la Școala Veche, unde am dus inclusiv Expoziția Fluierelor Lumii - pop-up, pe care am integrat-o împreună cu Asociația Culturală Moștenitorii în evenimentul care a deschis Festivalul Învârtita Dorului.
Apoi am venit aici, în Săliștea, pentru un concert dedicat comunității din Malaia. Am ajuns și la Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu, într-un eveniment conex Expoziției Transilvania | Extravaganza, organizată de Fundația Ștefan Câlția. O expoziție incredibil de sensibilă, de mare anvergură, cu lucrări reunite de artistul Ștefan Câlția, într-un spațiu aflat în proces de restaurare realizat de Asociația Monumentum, tot acolo poate fi vizitată și o retrospectivă a proiectului Ambulanța pentru Monumente, dedicată celor peste 100 de monumente restaurate în 10 ani.
Apoi am continuat la Șona. Concertul de la Șona ne-a dus acasă la artistul Ștefan Câlția, Ruina-Teatru fiind locul în care am concertat pe 18 iulie.
Ne-am întâlnit cu o comunitate care este și acolo îmbogățită de oameni veniți din afară, alături de oamenii satului, care, ușor-ușor, se obișnuiesc cu ideea că la ei se întâmplă ceva artistic, ceva cultural, ceva venit, poate, din alte lumi.
Ne-au spus oameni din sat că au avut momente în care au închis ochii și au început să viseze. Oameni în vârstă, oameni care, probabil s-ar fi retras în case. Cam asta se întâmplă în mediul rural. Dacă nu au motive să iasă din casă, oamenii se izolează, se înstrăinează. Este un lucru pe care îl simțim și noi aici, în Săliștea.
Avem vecini care ne spun că, de când am venit, simt că nu mai sunt singuri. Iar acest lucru nu ne dă neapărat aripi, ci ne ajută să înțelegem și mai bine misiunea pe care o avem.
Am ajuns apoi la Șomartin, unde a avut loc cel de-al șaselea concert. Maria Balabaș și Vlad Mihăescu au construit acolo o șură culturală extraordinară, în care sunt invitați, înainte de toate, oamenii din sat, apoi prietenii lor din Făgăraș, Brașov, Sibiu...
Sunt oameni care mișcă lucrurile acolo unde aproape nimeni nu se înghesuie să o facă. Nu este ușor să alegi să trăiești într-un loc în care apa curentă lipsește, curentul electric se întrerupe, iar internetul nu este întotdeauna de calitate. Sunt oameni care luptă de ani de zile, iar rezultatele muncii lor încep să se vadă.
Despre asta este vorba în „Suflătorul de vise”. Noi, un ansamblu cu 25 de ani de activitate, am ajuns la concluzia că muzica este dincolo de note, de scaune confortabile și de sonorități căutate în săli cu acustică perfectă. Este vorba despre apropiere, despre faptul că prezența artiștilor poate schimba lumi.
Vom avea și în București un concert, pe care îl vom anunța în curând împreună cu partenerul nostru. Va avea loc în septembrie, la Muzeul Țăranului Român. Cel mai probabil vor apărea și alte concerte, pentru că propunerea noastră este aceea de a dialoga cu organizațiile din mediul rural, iar noi evenimente se adaugă permanent în cadrul proiectului „Suflătorul de vise”.
„Suflătorul de vise” este un proiect realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, fiind câștigător în sesiunea I/2026. Proiectul beneficiază și de sprijinul primului fond cultural privat, „Cultura face bine”, în parteneriat cu Banca Transilvania.
Lucrurile acestea nu le spun pentru că trebuie menționate, ci pentru că sunt importante. Finanțările fac ca demersurile organizațiilor culturale să devină vizibile. Cred că ar trebui să existe mai mult sprijin și mai mult interes pentru ceea ce organizațiile fac în mediul rural.
Într-o lume în care izolarea ne face să fim mai puțin receptivi la artă, ea ne îndepărtează și de ceilalți, ne face să-i judecăm greșit, să refuzăm apropierea și să ne dorim izolarea. Ceea ce este greșit, pentru că asta simțim și noi în relația cu copiii. Ei au acces la internet, uneori au resurse pe care nu știu să le folosească și au, mai ales, conștiința că dincolo de satul lor există o lume din care nu sunt parte. Și acest lucru este absurd, pentru că nu există întotdeauna o preocupare reală ca ceea ce este frumos și ceea ce contează pentru suflet să ajungă și la ei.
Asta ne propunem noi: să ajungem acolo unde, poate, întregul sistem a dat rateu, a eșuat.
Cam asta se întâmplă și cu organizațiile pe care noi le celebrăm, organizații din ce în ce mai numeroase, care au perseverat ani de zile, făcând lucruri de calitate și care merită să fie susținute.
---
Turneul Imago Mundi este construit împreună cu cinci organizații independente implicate în dezvoltarea unor spații culturale emblematice în comunități rurale din România: Asociația Gaspar, Baltasar & Melchior, Fundația Ștefan Câlția, Asociația Minimorum, Fundația ARCHAEUS și Asociația Culturală Moștenitorii.
