Proiectul a pus accent pe unirea comunității într-un scop. Am muncit consecvent pentru visul nostru, alături de comunitatea noastră și voluntari, am reușit împreună să construim o inimă de sat românesc. Proiectul a fost realizat sub umbrela asociației Monumente Renăscute, coordonată de Florin Radu Stefănescu.
Începând cu 14 decembrie 2024, "La Căsuță" începem să trăim o experiență autentică, î
n jurul focului, împreuna - pentru că doar așa putem face povestea să continue, doar așa vom înțelege visul de a fi o comunitate unită, doar așa, putem să aducem tradiția în sufletul copiilor noștri. Aici vom experimenta liniștea, tihna, bunătatea, într-un concept de simplitate în strânsă legătură cu natura, încercând să ne bucurăm sufletul, cu respect și autenticitate. Simplitatea, comuniunea, liniștea și puținul de care avem nevoie, pentru a fi fericiți, se vor întali pe prispa căsuței. Aici este povestea noastră, a comunității din Magurele, aici ne-am unit și am clădit un loc unde valorile noastre vor face sens. "La Casuță" vom împleti amintiri pentru copiii noștri, vom coace paine, vom cânta și vom îmbrățisa tradițiile romînești. Nu uitati: Casuța, este a nostră, a comunității, doar împreună o putem ține în viață! Mai jos veți face cunoștință cu căsuța noastră:
Casa Ilie Micu
Casa Ilie Micu a fost ridicată ȋn 1932 de Ilie şi Ana Micu ȋn Remuş, judeţul Giurgiu. Căsătoriți ȋn 1929, cei doi au folosit zestrea Anei, salba de galbeni pe care a purtat-o la gat ȋn ziua de nunta, ca să construiască casa. Dupa Primul Război Mondial, Ioan şi Sultana Preda i-au dat lui Ilie, primul lor fiu şi singurul şcolit, banii sa cumpere o bucată de pământ ȋn Remuş. Ilie a ȋmpărțit aceasta bucată de pământ ȋn mai multe parcele la frați şi surori. Ilie s-a căsătorit cu Ana Sima, o fată de 19 ani din Frăteşti, o comună la mai puțin de o oră de mers pe jos din Remuş, ȋn 1929. Zaharia şi Nicula Sima, părinții Anei, i-au dat ca zestre o salbă de galbeni. Ilie şi Ana au investit-o ȋn casă, pe care au construit-o ȋn mod tradițional, la clacă cu toate rudele şi tot satul. Un pictor din sat a pictat frescele de sub straşină. Ȋn timp ce frământa pământul pentru chirpici, Ana şi-a pierdut verigheta de aur. Ilie şi Ana au avut patru copii: Elena, Ion, Vasilica şi Marioara. Familia Micu a fost lovită de tragedie la puțin timp după ce au terminat casa, atunci când Elena, primul lor copil, a murit la vârsta fragedă de doi ani de amigdalită. Ilie a fost unul dintre primii telefonişti ȋn Romania ȋn perioada interbelica. Ȋncredințat cu repararea avariilor ȋn rețeaua telefonică ȋn județul Giurgiu, Ilie cutreiera peste tot cu bicicleta şi ghiozdanul greu de telefonist. Era aşadar cunoscut peste tot. Instala, lega şi repara cable, cățărandu-se pe stâlpi de lemn cu crampoane de metal. Fiul lui Ilie, Ion Micu, işi aminteşte cm Ilie primea dimineața informații despre problemele şi avariile ȋn rețeaua de telefonie, după care se urca pe bicicletă şi se deplasa la locul cu pricina. Dacă avea noroc, ȋl ducea şi pe Ion la şcoală călare pe cadru. Ilie ȋşi petrecea concediile acasă, menținând casa şi gospodăria. El şi Ana făceau vin din struguri, şi țuica din prune şi corcoduşe. Ofițeri Ruşi şi Nemți au fost staționați ȋn Casa Ilie Micu ȋn timpului celui de Al Doilea Război Mondial. Ruşii au refuzat să bea vinul familiei Micu după ce au aflat că era produs ȋn mod tradițional, adică strugurii erau călcați ȋn picioare de săteni pentru obținerea mustului. Nepoții lui Ilie ȋşi amintesc o livadă care avea şi nuci, cireşe, vişine, pere, caise, piersici, gutui, smochine şi mere verzi. Fructele şi vinul din belşug sunt ilustrate ȋn frescele de sub straşină. După ce familia Micu se sătura, oamenii din Giurgiu şi satele alăturate veneau cu poştalion şi culegeau fructe din livadă.
Ȋn grajd, Ilie şi Ana aveau un cal, Puiu, şi o vacă, Viorica, care era ȋn grija lui Ion, fiul lui Ilie. Din plictiseală, Ion a ȋnvățat-o pe Viorica sa ȋmpungă şi se amuza rău când aceasta le speria pe Vasilica şi Marioara, surorile lui. Câinele Fetița apăra gospodăria. După ce s-a instalat regimul comunist ȋn 1947, calul Puiu a fost luat de stat şi dus la colectiv. Vasilica povestea cm Ana murea de dorul lui Puiu şi ȋl vizita adesea acolo.
Ȋntre anii 1960 si 1980, casa Ilie Micu a găzduit o ȋntreagă nouă generație a familiei. Nepoții lui Ilie şi Ana Micu erau adesea puşi la treabă, trimişi să aducă apă din fântână ȋn vase de lut şi să măture cotețele de păsări. Doina, una dintre nepoatele lui Ilie Micu, povesteşte cm culegeau merele, le tăiau ȋn rondele, şi le uscau pe ziare ca să le prezerve pentru iarnă. Nici ȋn ziua de astăzi, nu a mai găsit mere care sa aibă acelaşi gust. Işi mai aminteşte că piersicul făcea puține fructe şi, pentru că piersicile erau rare şi prețioase, toți nepoții şi bunici ȋşi alegeau fructul dorit cu mult ȋnainte ca acesta să se coacă. Nepoții au multe amintiri speciale. Ȋşi petreceau timpul jucându-se sau fugărind pisoi prin vie, sau dându-se ȋn leagănul atârnat ȋn pomul cu mere verzi de Ilie. Ana ascundea dulceața ȋn două dulăpioare cu cheie ȋn uşa casei. Când copiii au dibuit locația cheiilor acestor dulăpioare, au ȋnceput să fure gemul ȋn mod sistematic şi necruțător, după care puneau borcanele goale ȋnapoi. Ana, care ȋn general era strictă şi inspira frica ȋn cei mici, se prefăcea că nu vede. Ilie Micu s-a născut pe 13 Aprilie 1900 şi a decedat pe 24 Aprilie 1989. Ana a trăit ȋntre 2 Aprilie 1910 şi 15 August 1997.
