06/10/2026
// 11 noiembrie 1989, dimineața foarte devreme.
În urmă cu 2 zile, căzuse zidul Berlinului; în octombrie, la Budapesta se renunțase oficial la comunism; în vară, sindicatul liber Solidaritatea câștigase alegerile din Polonia; în Republica Socialistă România se pregătea Congresul al XIV-lea al PCR și realegerea „în unanimitate” a lui Nicolae Ceaușescu în cele mai înalte funcții din partid (și, automat, din stat). Securitatea era o instituție-cheie în „păstrarea liniștii” pentru succesul congresului.
Ion Bucurescu (locotenent-colonel în retragere), acuzat de „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, este interogat mai multe ore într-un birou din Direcția Cercetări Penale a Securității. Bucurescu, foarte curajos, pune probleme securiștilor, care-l amenință cu închisoarea și că familia va avea de suferit din cauza lui.
Într-un monolog, anchetatorul, maiorul Comșa Gheorghe, îi spune că în România nu se vor produce, niciodată, schimbări politice după modelul celorlalte țări socialiste, pentru că Securitatea era capabilă să împiedice orice încercare în direcția asta.
Într-adevăr, poliția politică putea acționa în cazuri punctuale, de opoziție individuală sau a unor grupuri mici. Dar, în decembrie 1989, mii și zeci de mii de oameni au manifestat liber și au produs schimbarea, din păcate violentă, a regimului politic din România.
