17/08/2026
📌„𝗗𝗲 𝗹𝗮 𝗦𝗳𝗮̂𝗻𝘁𝗮 𝗠𝗮𝗿𝗶𝗮 𝘀𝗲 𝗹𝗲𝗮𝗽𝗮̆𝗱𝗮̆ 𝗽𝗮̆𝗹𝗮̆𝗿𝗶𝗮!!!”
În satul tradițional, 𝘴𝘤𝘩𝘪𝘮𝘣𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘢𝘯𝘰𝘵𝘪𝘮𝘱𝘶𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳 nu se citea doar în mersul vremii și în rosturile muncilor agricole, ci și în 𝘳𝘢̂𝘯𝘥𝘶𝘪𝘢𝘭𝘢 𝘱𝘰𝘳𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪, iar 𝗦𝗮̂𝗻𝘁𝗮̆𝗺𝗮̆𝗿𝗶𝗮 𝗠𝗮𝗿𝗲, hotar simbolic între vară și apropierea toamnei, vestea vremea când începea să lase loc , după cm amintește și zicala populară.
ℹ În ansamblul portului bărbătesc tradițional, 𝗮𝗰𝗼𝗽𝗲𝗿𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗽 depășeau simpla lor funcție practică, de protecție împotriva frigului sau arșiței, constituind adevărate însemne vestimentare, prin , , și de purtare oferind repere legate de 𝘷𝘢̂𝘳𝘴𝘵𝘢̆, 𝘴𝘵𝘢𝘳𝘦 𝘤𝘪𝘷𝘪𝘭𝘢̆, 𝘴𝘵𝘢𝘵𝘶𝘵 𝘴𝘰𝘤𝘪𝘢𝘭, 𝘢𝘱𝘢𝘳𝘵𝘦𝘯𝘦𝘯𝘵̦𝘢̆ 𝘭𝘢 𝘰 𝘢𝘯𝘶𝘮𝘪𝘵𝘢̆ 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘴𝘢𝘶 𝘻𝘰𝘯𝘢̆ 𝘦𝘵𝘯𝘰𝘨𝘳𝘢𝘧𝘪𝘤𝘢̆, și oferind informații despre împrejurarea în care întreg costumul tradițional bărbătesc era purtat.
ℹ Lărgind perspectiva, 𝗮𝗰𝗼𝗽𝗲𝗿𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗰𝗮𝗽𝘂𝗹𝘂𝗶 generează una dintre diferențierile fundamentale ale portului popular, cea care marchează caracterele biologice ale individului, cm sunt și . În ce privește diferențierea pe sexe, acoperământul capului este una din piesele de bază care creează diferențele de structură dintre costumul tradițional femeiesc și cel bărbătesc. În legătură cu părul, bărbații obișnuiau purtatul părului lung, care este atestat în țara noastră pe toată desfășurarea temporală a Evului Mediu, devenind semn al apartenenței etnice în epoca înaintării puterii turcești care impunea raderea capului. Această modă se impune la noi, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, în cercurile protipendadei, dar nu este acceptată în lumea satului, tunderea părului fiind percepută ca dezonorantă pentru statutul de oameni liberi.
❗Pe întreg teritoriul locuit de români, acoperirea capului bărbaților s-a făcut cu , iar cu , 𝘤𝘢𝘱𝘶𝘭 𝘱𝘢̆𝘴𝘵𝘳𝘢̂𝘯𝘥𝘶-𝘴𝘦 𝘥𝘦𝘴𝘤𝘰𝘱𝘦𝘳𝘪𝘵 𝘭𝘢 𝘣𝘢̆𝘳𝘣𝘢𝘵̦𝘪 𝘥𝘰𝘢𝘳 𝘪̂𝘯 𝘤𝘰𝘯𝘵𝘦𝘹𝘵𝘶𝘭 𝘵̦𝘪𝘯𝘶𝘵𝘦𝘪 𝘥𝘦 𝘥𝘰𝘭𝘪𝘶.
🔸𝗖𝗮̆𝗰𝗶𝘂𝗹𝗮 se confecționa din blană de oaie, de obicei neagră, căptușindu-se cu blană albă. Pe teritoriul românesc, căciula din blană de oaie a fost identificată pe unele figurine neolitice de la Butmir, pe unele figurine ilirice de la Vinêa, pe reliefurile Columnei lui Traian sau pe cele ale monumentului dobrogean. Moștenite de la daco-geți, căciula, cojocul, pieptarul, cureaua, opinca etc. au rămas reprezentative și pentru români, lucru confirmat și de etimologiile unor cuvinte care desemnează anumite piese de îmbrăcăminte (păstrarea până astăzi a termenului autohton „căciulă” nu poate fi decât o dovadă că strămoșii noștri își acopereau capul cu o astfel de piesă de port).
❗Î𝗻 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗮, 𝗰𝗮̆𝗰𝗶𝘂𝗹𝗮 𝗲𝗿𝗮 𝗰𝗿𝗼𝗶𝘁𝗮̆ 𝗶̂𝗻𝘁𝗿-𝗼 𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮̆ 𝘁̦𝘂𝗴𝘂𝗶𝗮𝘁𝗮̆, 𝗶̂𝗻𝘀𝗮̆ 𝘀𝗲 𝗽𝘂𝗿𝘁𝗮 𝘁𝘂𝗿𝘁𝗶𝘁𝗮̆ 𝗽𝗲 𝗰𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗰𝗮𝗽𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘀̦𝗶 𝗰𝘂 𝗼 𝗰𝗿𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮̆ 𝗰𝗲 𝘀𝗲 𝗿𝗶𝗱𝗶𝗰𝗮 𝗶̂𝗻 𝘀𝗽𝗮𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗰𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗲𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶.
În de deal și câmpie, până la sfârșitul sec. al XIX-lea, bărbații purtau peste părul lăsat în plete 𝗰𝗮̆𝗰𝗶𝘂𝗹𝗮 𝗰𝗶𝗹𝗶𝗻𝗱𝗿𝗶𝗰𝗮̆, 𝗶𝗮𝗿 𝗺𝗮𝗶 𝘁𝗮̂𝗿𝘇𝗶𝘂 𝘀𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗽𝗶𝗲𝗽𝘁𝗮̆𝗻𝗮̆𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 𝗮 𝗰𝗼𝗶𝗻𝗰𝗶𝘀 𝗰𝘂 𝗴𝗲𝗻𝗲𝗿𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗳𝗼𝗿𝗺𝗲𝗶 𝗰𝗼𝗻𝗶𝗰𝗲 𝗮 𝗰𝗮̆𝗰𝗶𝘂𝗹𝗶𝗶.
🔸 se purta 𝗽𝗮̆𝗹𝗮̆𝗿𝗶𝗲 𝗱𝗲 𝗽𝗮𝗶𝗲 - confecționată din împletitura paielor diverselor cereale cultivate în zona respectivă, erau produse atât în gospodăria proprie, cât și de meșteri specializați,𝘀𝗽𝗲𝗰𝗶𝗳𝗶𝗰𝗲 𝗗𝗼𝗹𝗷𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗳𝗶𝗶𝗻𝗱 𝗽𝗮̆𝗹𝗮̆𝗿𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗰𝘂 𝗰𝗮𝗹𝗼𝘁𝗮 𝗶̂𝗻𝗮𝗹𝘁𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗯𝗼𝗿𝘂𝗹 𝗱𝗿𝗲𝗽𝘁, 𝗮𝘀̦𝗮 𝗰𝘂𝗺 𝘀𝗲 𝗽𝘂𝗿𝘁𝗮𝘂 𝗶̂𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲𝗶, 𝗰𝘂 𝗰𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗶̂𝗻 𝗗𝗮̆𝗯𝘂𝗹𝗲𝗻𝗶. Florile erau singurele podoabe purtate numai de către feciori, prinse la pălărie sau căciulă, acestea împodobindu-se la sărbători sau la diferite alte prilejuri, precum nunțile sau botezurile. Capul acoperit ținea de rânduiala și buna cuviință a lumii satului, iar gestul de a pune sau scoate căciula căpăta semnificații precise în raporturile dintre oameni și în contextele ceremoniale. Astfel, pălăria sau căciula participă nu doar la definirea siluetei costumului tradițional bărbătesc, ci și la exprimarea identității purtătorului și a locului său în comunitate.
📌𝗧𝗿𝗲𝗰𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗽𝗮̆𝗹𝗮̆𝗿𝗶𝗲 𝗹𝗮 𝗰𝗮̆𝗰𝗶𝘂𝗹𝗮̆, 𝗺𝗮𝗿𝗰𝗮𝘁𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝗰𝗮𝗹𝗲𝗻𝗱𝗮𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗼𝗽𝘂𝗹𝗮𝗿 𝗹𝗮 𝟭𝟱 𝗮𝘂𝗴𝘂𝘀𝘁, 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗽𝗿𝗮𝗴𝘂𝗹 𝗦𝗮̂𝗻𝘁𝗮̆𝗺𝗮̆𝗿𝗶𝗲𝗶, 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗳𝗶 𝗽𝗿𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮̆, 𝗮𝘀̦𝗮𝗱𝗮𝗿, 𝗻𝘂 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗰𝗮 𝗼 𝗮𝗱𝗮𝗽𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗳𝗶𝗿𝗲𝗮𝘀𝗰𝗮̆ 𝗹𝗮 𝘀𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘃𝗿𝗲𝗺𝗶𝗶, 𝗰𝗶 𝗰𝗮 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗮 𝘂𝗻𝗲𝗶 𝗿𝗮̂𝗻𝗱𝘂𝗶𝗲𝗹𝗶 𝘃𝗲𝘀𝘁𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲, 𝗶̂𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗹 𝘀𝗲 𝗮𝗳𝗹𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝘀𝘁𝗿𝗮̂𝗻𝘀𝗮̆ 𝗹𝗲𝗴𝗮̆𝘁𝘂𝗿𝗮̆ 𝗰𝘂 𝘀𝘂𝗰𝗰𝗲𝘀𝗶𝘂𝗻𝗲𝗮 𝗮𝗻𝗼𝘁𝗶𝗺𝗽𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿, 𝗼𝗰𝘂𝗽𝗮𝘁̦𝗶𝗶𝗹𝗲, 𝘀𝗮̆𝗿𝗯𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶𝗹𝗲 𝘀̦𝗶 𝗿𝗶𝘁𝗺𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲 𝘃𝗶𝗲𝘁̦𝗶𝗶 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮𝗿𝗲.
✍️𝗠𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗮𝗹 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁 𝗱𝗲 𝗗𝗿. 𝗥𝗼𝘅𝗮𝗻𝗮 𝗗𝗲𝗰𝗮, 𝗺𝘂𝘇𝗲𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳 Muzeul Olteniei, 𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲.
📸𝗖𝗿𝗲𝗱𝗶𝘁 𝗳𝗼𝘁𝗼: 𝗜𝗺𝗮𝗴𝗶𝗻𝗶 𝗳𝗼𝘁𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗰𝗲 𝗱𝗲 𝗮𝗿𝗵𝗶𝘃𝗮̆ 𝗱𝗶𝗻 𝗔𝗿𝗵𝗶𝘃𝗮 𝗳𝗼𝘁𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗰𝗮̆ 𝗮 𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗲𝗶 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲 Muzeul Olteniei 𝘀̦𝗶 𝗮 𝗜𝗻𝘀𝘁𝗶𝘁𝘂𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲 𝘀̦𝗶 𝗙𝗼𝗹𝗰𝗹𝗼𝗿 „𝗖𝘁𝗶𝗻 𝗕𝗿𝗮̆𝗶𝗹𝗼𝗶𝘂” 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗶
Costume de patrimoniu din expoziția „Ritmurile Vieții” de la Casa Băniei
📚𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲:
Ileana Fulga, Portul popular tradițional mehedințean, în Oltenia studii și comunicări, Etnografie, vol. VII, Muzeul Olteniei, Casa Băniei
Elena Secoșan, Paul Petrescu, Portul popular de sărbătoare din România, Editura Meridiane, București, 1984.
Iordache Gheorghe, Ocupații Tradiționale pe teritoriul României, Studiu etnologic, vol. IV, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1996
