25/06/2026
23 iunie 2026 Ziua a doua
din tabăra de vară organizată de Muzeul Județean de istorie și Arheologie Maramureș a fost încă un prilej pentru ca Grădina Vie de la Bastionul Măcelarilor să... iasă la plimbare.
O zi pe care am petrecut-o cu copiii la Șișesti, în aer liber, în miros îmbătător de tei înfloriți, printre plante și gâze de tot felul.
După o porție bună de joacă pe iarbă, copiii au avut o sesiune strașnică de dialog și multe, multe întrebări despre insectele (surprinse în fotografii) care au vizitat de-a lungul anilor Grădina Vie de la Bastion.
Entuziasmul și curiozitatea copiilor față de lumea vie sunt atât de proaspete, atât de dătătoare de speranță! Iar respectul și grija de natură trebuie sădite și cultivate cu răbdare de la vârstele cele mai mici – și acest lucru am încercat și noi să îl facem, prin activitățile ce pornesc de la diversitatea naturală din Grădina Vie.
Dar unor exploratori adevărați nu le șade bine să fie doar cu nasul în cărți, fotografii și ecrane. Așa că am pornit într-o mică explorare "de-adevăratelea".
Furnici și gândăcei, fluturi și larve ciudate, ciuperci și frăguțe, plante de toate felurile, albine și bondari la cules de nectar, măcrișul care hrănește omizile frumosului fluture Lycaena phlaeas, două văcuțe curioase, multe, multe feluri de frunze și flori puse la presat pentru proiecte viitoare și, încununarea acestei zile petrecute departe de agitația orașului, un frumos fluture Coada rândunicii. El a răsplătit răbdarea fotografului etalându-și larg aripile, pentru o fotografie de care sperăm să vă bucurați și voi.
Ziua aceasta a fost mai complexă, desigur, că nu degeaba a fost ales Șișeștiul ca destinație, dar, pe pagina aceasta, v-am povestit doar despre ceea ce au făcut copiii în natură, acolo unde le șade lor atât de bine!
Despre ce s-a întâmplat în această tabără, citiți pe pagina fb Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.